Câți copii are Cabral, cu cine a fost căsătorit și cum a devenit unul dintre cei mai îndrăgiți prezentatori TV.
Cabral este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV din România. Descoperă în articolul de mai jos cine este și cum a devenit celebru în țara noastră, dar și în străinătate. Cabral Neculai Ibacka s-a născut pe 4 octombrie 1977 în București, România, părinții săi fiind Argentina Boldea și Alexandre Ibacka.
Cine este Cabral
Cum a arătat copilăria lui Cabral
Tatăl său, de origine congoleză, a venit în România pentru a studia și s-a îndrăgostit de Argentina Boldea. Absolvent al unei universități din București, tatăl lui Cabral a ajuns Ministru al Sănătății în Congo-Brazaville.
Bărbatul a plecat în țara lui natală, pe când Cabral avea numai câteva săptămâni de viață. Timp de 13 ani, Cabral nu a ținut legătura cu el.
„Mama, Argentina, o gagică mişto din Buzău, venită în Bucureşti la facultate…, s-a îndrăgostit de tatăl meu biologic, Alexandre, venit din Congo printr-un schimb politico-strategic de studenţi.
Pe când avea 28 de ani, Cabral a decis să își sune tatăl pentru prima oară și au reușit să vorbească zile la rând despre cealaltă familie pe care el nu o cunoscuse niciodată.
„Am stat de câteva ori să mă gândesc dacă-l urăsc. Nici gând! M-am gândit dacă l-aş putea ierta. Nu cred. Şi mi-am dat seama că l-am pedepsit, în felul meu, prin indiferenţă (…).
Eu am deja un tată. Îl cheamă Mircea. S-a cunoscut cu mama şi ne-a intrat în familie pe când eu aveam în jur de 6 ani. El m-a plimbat de mână când strigau anticiorile după noi pe stradă, el mi-a explicat de ce nu trebuie să-mi fie frică de întuneric, el mi-a pus echipamentul de kickbox pe mine, el mi-a fost un tată atât de bun, încât sper să fiu şi eu, la rândul meu, un tată la fel de bun pentru fiică-mea”,
În 2011, bărbatul a venit la nunta lui Cabral cu Andreea Pătrașcu, alături de doi dintre frații săi din Congo. Mama lui Cabral s-a căsătorit cu Mircea și a venit pe lume la scurt timp Artemis, sora lui Cabral.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„O am în viața mea de la 6 ani. A venit, boț mic și scandalagiu și mi-a întors pe dos toată lumea. Am avut împreună cea mai frumoasă copilărie pe care mi-aș putea-o închipui. Și-am crescut, au trecut anii, dar a rămas aceeași luptătoare, același om exasperant de corect și șocant de loial”, spunea Cabral în urmă cu ceva vreme.
Artemis era în 2020 director al unei fundații din România și este extrem de apropiată de fratele său.
Încă din copilărie, Cabral a fost extrem de pasionat de sport, așa că părinții săi l-au susținut să facă sport de performanță. În 1994 a devenit vicecampion european la kickboxing, dar s-a specializat și în Tae Bo și Muay Thai. A absolvit Liceul Teoretic Decebal și Facultatea de Sport din cadrul Universității Ecologice.
Viața personală a lui Cabral
Între 2000 și 2006, Cabral a fost căsătorit cu Luana Mitran, cu care are o fetiță pe nume Inoke. Adolescenta este deja la o facultate renumită din străinătate. Cabral și Luana au divorțat, iar în 2007, Cabral a cunoscut-o pe Andreea Pătrașcu. Cei doi au fost colegi pe platourile de la „Inimă de țigan” și și-au dat seama că se plac.
Citeste si: Cabral Ibacka a publicat o fotografie cu Inoke, fiica lui cea mare! Poză rară cu adolescenta
„Eu și Cabral lucram destul de puțin împreună la acel proiect în care am primit eu primul rol din viață. Ne-am îndrăgostit, dar nu la prima vedere, cum spune el. El a fost interesat de carcasă. Dragostea a crescut în timp. Mi-a mâncat tinerețile. Amuzamentul ne-a ținut aproape”, spunea Andreea într-un interviu.
Din povestea lor de dragoste s-au născut doi copii, Namiko și Tiago. Namiko a venit pe lume în 2018, iar Tiago în 2021.
„Gata. Totul bine. E băiat și e bine. Andreea Ibacka e bine și ea. Eu sunt acasă cu Namiko. Și vă mulțumesc din inima meu pentru toate urările pe care le-ați aruncat către noi azi. Și pe care vi le întorc cu drag. P.S. E a treia oară. Și tot leșinat și plâns, plin de muci și vălelei sunt…”, a scris Cabral pe contul său de Facebook.
Cariera lui Cabral
În 1998, Cabral și-a început cariera artistică la emisiunea „Roata de rezervă”, apoi a prezentat „Impact”, „Banc Show” și „Vara fără limite”. Din anul 2000, a început să prezinte emisiunea „Poveștiri adevărate”, iar din 2007 i s-a alăturat și Mircea Solcanu.
În anul 2005, Cabral a primit un rol în miniserialul „Băieți buni”, apoi a continuat cariera artoricească în telenovelele românești „Păcatele Evei”, „Iubire ca în filme”, „Inimă de țigan”, „Regina” și „State de România”.