Costi Ioniță (44 de ani) este cântăreț și producător muzical. De profesie medic stomatolog, acesta și-a urmat adevărata pasiune și anume muzica! Află cine este, cu adevărat, Costi Ioniță și cum a reușit să se lanseze în acestă vastă industrie.
Fostul membru al trupei „Valahia” se numără printre cele mai cunoscute vedete de la noi din țară. Înainte să se lanseze în industria muzicală, Costi Ioniță a profesat timp de un an ca medic stomatolog, după care s-a dedicat muzicii.
„Am terminat Facultatea de Medicină și Stomatologie, am profesat un an, dar apoi s-au ivit tot felul de oportunităţi şi am renunţat”, a povestit cântăreţul.
Citeste si: CITEȘTE: Cine este doctor MIHAIL. Biografie: data nașterii, vârstă, carieră, social media, familie
Cine este Costi Ioniță
Costi Ioniță s-a născut în Constanța, pe data de 14 ianuarie 1978. Acesta a absolvit „Școala de Muzică din Constanța”, secția percuție și pian. Ulterior, a intrat la „Liceul de Informatică „Ovidius”, perioadă în care a creat prima sa trupă rock, care se numea la vremea respectivă „Agatha”.
Ulterior, împreuna cu Dorin Țopală și Laura Mihăilă, soprană la „Filarmonica din Constanța”, a format trupa dance Valahia, care s-a bucurat de un succes răsunător. Piesele precum „Banii și fetele” sau „La mare, la soare” au făcut senzație printre tinerii români de la acea vreme, propulsându-l pe Costi Ioniță în topul celor mai apreciați artiști.
În 1998, aflat la „Festivalul de Muzică Ușoară Mamaia”, Costi Ioniță l-a cunoscut pe Mihai Trăistariu.
L-a cooptat și pe el în trupă, astfel că formula de la acea vreme era: Costi- Dorin- Mihai și Laura.Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Din cauza unor neînțelegeri iscate la vremea respectivă, Costi Ioniță a decis să se retragă din proiect și să se ocupă de partea de producție pentru alți artiști.
Ulterior, Costi Ioniță a înființat trupa Exotic și a compus piesa „Femeia te iubește”, fiind considerată prima manea a artistului. Pentru că nu o putea cânta el, le-a oferit-o celor ce urmau să formeze trupa L.A., una dintre cele mai de succes din România, și mai exact Liviu Vârciu, Aurelian Ciocan și Adrian Zainea.
Citeste si: CITEȘTE: Cine este IRINA FODOR, prezentatoarea emisiunii "Chefi fără limite"
Costi Ioniță, despre copilăria în Constanța
Cu toate că și-a părăsit orașul natal de multă vreme, Costi Ioniță își aduce aminte cu drag de copilăria la mare, acolo unde multe persoane și-ar fi dorit să crească.
„Am să mă întorc puţin în timp şi am să rememorez pentru voi acele vremuri. În primul rând, am fost binecuvântaţi cu marea, asta pentru noi fiind principala atracţie, dar nu eram pretenţioşi, copii fiind, şi înlocuiam marea cu orice baltă de pe stradă, atunci când era vorba de joacă.
Eram privilegiaţi fiind în Constanţa, datorită portului maritim pe care noi nu îl vedeam ca acum, un mare colos economic, ci sursă de ciocolate chinezeşti, banane şi portocale de Crăciun şi uimitoarele maşinuţe de fier de care cei din alte oraşe făceau rost doar dacă aveau părinţii doctori sau profesori”, a declarat Costi Ioniță pentru evz.ro.
Costi Ioniță are un succes fabulos în România, dar și în America, acolo unde a colaborat cu artiști de top din industria muzicală precum Shaggy sau Pitbull.
Citeste si: CITEȘTE: Cine este DALIANA RĂDUCAN iubita lui Răzvan Simion
Costi Ioniță vrea să adopte un copil
Cu toate că pe plan profesional lucrurile îi merg extrem de bine, artistul nu se poate lăuda la fel și când vine de viața personală. Pe plan amoros și cel de familie intervin alte situații, despre care artistul a vorbit foarte rar de-a lungul timpului.
„Dacă se întâmplă și există iubirea aia. Acest foc se naște dintr-o pasiune. De ce nu. Dacă ar fi după mine, aș vrea să ajut un suflet. Să fac și copilul meu, dar să ajut pe cineva. Aș face asta pentru a ajuta un suflet.
Nu mi-e teamă să am un copil al meu. Este o binecuvântare. Pentru copil îți trebuie foarte multe înțelepciune. Trebuie să-l înveți niște lucruri.
În acest moment îmi doresc din tot sufletul să mă îndrăgostesc. Să simt fiorul ăla. Cea mai lungă relație a mea a fost de 2 ani și jumătate. Nu a mai fost să fie, eram și mai mici. La 22 de ani. Atunci eram mai puțin înțelept”, a declarat Costi Ioniță la un moment dat.