Cea mai puternică rugăciune pentru dezlegarea cununiilor. Cum să te rogi ca să te căsătorești

cea mai puternica rugaciune pentru dezlegarea cununiilor
Cea mai puternică rugăciune pentru dezlegarea cununiilor. Cum să te rogi ca să te căsătorești

Căsătoria reprezintă cel mai frumos moment din viața tinerilor, în momentul în care își găsesc sufletul pereche. Dar dacă nu va merge totul conform planului?

Există aceste „cununii legate”, care fac mult rău tinerilor care se află în pragul de a-și uni destinele și nu numai. Află din rândurile următoare, ce înseamnă mai exact acest lucru, care sunt motivele și cum poți scăpa de acest blestem.

 

Ce înseamnă că cineva are cununiile legate

De cele mai multe ori, persoanele cele mai afectate de aceste „cununii legate”, sunt tinerii. Aceste „cununii legate” reprezintă un blestem prin intermediul căruia, aceștia se află într-un eșec sentimental. Acest lucru se întâmplă deseori fix în momentul cel mai mare, atunci când trebuie să pronunțe „Da”, față de persoana iubită.

Părintele Ilarion Argatu, povestește faptul că această „legare a cununiilor” este făcută în general, de oamenii răi.

Fie că aceștia sunt vrăjitori sau fermecători. Motivele pot fi diverse, de la invidie și răzbunare, până la.. absolut niciun motiv personal, doar acela de a cauza rău. Astfel, acești oameni răi urmăresc lucrul „necurat” și îi curăță pe tineri de noroc și bine.

ce inseamna cununie legata

Citeste si: CITEȘTE: În cât timp se eliberează certificatul de căsătorie

Aceste practici prin care se pune blestemul „cununiilor legate” asupra tinerilor poate consta în anumite semne luate de la aceștia sau punerea unor semne și aruncarea cu apă

în fața lor, dar nu orice apă, ci apă de la vrăjitori.

Acestea sunt doar câteva variante de a pune acest blestem, însă alte persoane folosesc chiar și semne de la morți. Practicile variază de la piedică de la mort și capetele de lumânări luate de la morminte, până la țărâna luată tot din acel loc, apa cu care a fost spălat cel decedat sau direct cu semne luate de la persoana neînsuflețită.

Această metodă este folosită pentru că în timp ce fac blestemul să spună: „când se va scula mortul acesta, atunci să se căsătorească X.”.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Prin urmare, tinerii care sunt în căutarea sufletului pereche de foarte mult timp, iar într-un final îl găsesc, însă nu își pot întemeia o familie sau un viitor cu el, sunt predispuși la acest blestem al „cununiilor legate”. Se spune că acest lucru se întâmplă din trei mari

motive: păcate personale, vrăji sau blesteme (făcute de oameni răi) sau blestemul părinților.

cum pot scapa de cununia legata

Citeste si: Milionarul Cristi Burci, nuntă de lux în Abu Dhabi! Omul de afaceri s-a însurat cu Elena Voinea, fosta iubită a lui Radu Mazăre

Cea mai puternică rugăciune pentru dezlegarea cununiilor

Există câteva semne după care îți vei da seama că ai „cununiile legate”. Dacă o persoană te va cere în căsătorie, iar în acel moment, în loc să simți bucurie

și extaz, tu simți în interiorul tău o stare de jale, neliniște și îți vine să plângi, e semn că ai cununiile legate. De asemenea, dacă participi la o cununie, fie că este a unei persoane apropiate sau nu, și vei avea o stare rea, de greață și leșin în timpul în care este oficializată slujba, încât nu vei mai putea participa, se spune că ai cununiile legate.

Dacă cel care a rostit blestemul a spus: „să nu-i placă, să nu-i trebuiască, ori lui ori ei”, atunci când ești cerută în căsătorie, iar ție nu îți place de respectiva persoană și simți în adâncul tău că nu trebuie să te căsătorești cu el, dar nici să ai alte planuri de viitor așa cum deja ați pus la cale, este semn clar că blestemul și-a făcut efect. Acest lucru se va întâmpla de fiecare dată când vei fi cerută în căsătorie.

Alte vorbe rostite de persoana rea care ți-a făcut blestemul, pentru a avea „cununiile legate” pot fi: „așa cum place mortul la lume, așa s-o placă pe fata aceasta cine se va uita la ea”. Atunci vor trece ani și ani, iar nimeni „nu te va observa” într-un mod pozitiv, ci exact așa cum spune în blestem. Nimeni nu te va plăcea, prin urmare, nimeni nu te va cere în căsătorie. Acest lucru a fost posibil din cauza faptului că vrăjitoarea ți-a oferit apă de la mort, în timp ce a rostiți cuvintele menționate anterior.

Dacă te afli într-una din situațiile de mai sus, află că trebuie să apelezi cât mai repede la un duhovnic. Acesta va cerceta puțin situația în care ești tu și partenerul tău, deoarece aceste blesteme pot fi diferite de la caz, la caz, în funcție de legări și de puterea pe care a avut-o cel care a rostit-o.

cum imi dau seama ca am cununia legata

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Citeste si: Raluca Drăgoi se pregătește să îmbrace rochia de mireasă! Artista și iubitul ei au anunțat deja data nunții: „Să fie totul așa cum trebuie”

Totodată, duhovnicul vă va ajuta la dezlegarea cununiilor prin intermediul rugăciunii următoare, care trebuie spusă în fiecare seară, timp de nouă zile:

“Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeu cel atotputernic, care ai distrus împărăția diavolului și prin Biserica ta ai întemeiat o nouă împărăție pe pământ, iar pe noi nevrednicii tăi preoți ne-ai investit cu puterea ta dumnezeiască; Cel care ai spus ucenicilor tăi: < Mi s-a dat toată puterea în cer și pe pământ și această putere v-o dau și vouă… >, milostivește-te acum și îndepărtează, prin ruga mea, de la slujitorul tău (se spune numele…)  toate farmecele, toate vrăjile și binecuvântează-l cu împlinirea dorinței lui de căsătorie, înlăturând în vederea această toate piedicile. 

Dumnezeule atotputernic, care l-ai creat pe om întru bunătatea Ta și binecuvântându-l, ai zis: < Nu este bine ca omul să fie singur; să-i facem un ajutor asemenea lui > și din coastă i-ai zidit femeie și, binecuvântându-i, le-ai dat legea: < Creșteți, înmulțiți-vă și moșteniți pământul >: Cel care ai binecuvântat nunta din Cana Galileei și ai orânduit taină căsătoriei, pentru binele și ajutorul omului pe pământ; Cel care ai zis prin marele tău Apostol Paul: < Cel ce-și căsătorește fata, bine face! >, milostivește-te și binecuvântează pe slujitorul tău (se spune numele complet…), orânduind și pentru el cărarea unei căsătorii grabnice și reușite.

Scoate, deci, în calea lui pe cea hărăzită de tine să fie partea lui, să fie soția lui, după sfânta ta lege și orânduire și pe care s-o înzestrezi cu caracter blând, blajin, cu cumințenie și cu dragoste deplină și sinceră pentru căminul ce-l va întemeia.

Îndepărtează, Doamne, de la slujitorul tău (se spune numele complet…) toate farmecele, vrăjile, greutățile și piedicile. Izbăvește-l necontenit de uneltirile vrăjmașilor săi și dăruiește-i cu mărinimie sănătate deplină, liniște sufletească, câștig spiritual și realizarea dorințelor bune și sfinte. Prin Hristos Domnul nostru. Amin.”.

rugaciune pentru dezlegarea cununiei

Citeste si: CITEȘTE: Când se fac botezuri în 2022. Care sunt datele în care îți creștina copilul



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

Milionarul Cristi Burci, nuntă de lux în Abu Dhabi! Omul de afaceri s-a însurat cu Elena Voinea, fosta iubită a lui Radu Mazăre

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies