Superba vedetă urmează să nască peste numai câteva săptămâni. Leona Lewis și partenerul său au anunțat că vor fi părinți în curând.
Leona Lewis, celebra cântăreață, a dezvăluit că este însărcinată pentru prima dată! Artista în vârstă de aproape 37 de ani așteaptă primul ei copil cu soțul său, Dennis Jauch.
Frumoasa vedetă care a devenit cunoscută după ce a câștigat X Factor în anul 2006, a făcut marele anunț în urmă cu puțin timp, pe contul său de socializare:
„Abia aștept să te întâlnesc în vară”, a scris Leona la descrierea fotografiei în care își etalează burtica de gravidă într-o rochie neagră, mulată.
Superba vedetă a ales să țină secretă această veste timp de câteva luni, așa că surpriza a fost una imensă pentru toți fanii săi, care s-au grăbit să o felicite și să îi ureze naștere ușoară.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
View this poston Instagram
Dennis Jauch, în vârstă de 33 ani, a postat și el aceeași imagine pe contul său de socializare, fiind extrem de mândru de faptul că soția sa îi va dărui un bebeluș peste numai câteva săptămâni.
„Cel mai mare dar pe care aș fi putut să îl cer vine vara asta”, a scris la descriere Dennis Jauch.
Leona Lewis s-a căsătorit în Italia, în 2019 cu Dennis Jauch
Leona și Dennis sunt căsătoriți de trei ani, dar formează un cuplu din anul 2010, atunci când s-au cunoscut în timpul turneului Leonei, numit “The Labyrinth”. Dennis era unul dintre dansatorii de rezervă. Când s-au văzut, cei doi s-au îndrăgostit pe loc.
După opt ani de relație, cei s-au căsătorit în anul 2019 în Italia, într-un cadru de pooveste.