Cine este MIHAI BENDEAC. ”Eu nu mă voi însura niciodată”

cine este mihai bendeac
Cine este MIHAI BENDEAC. ”Eu nu mă voi însura niciodată”

Majoritatea persoanelor îl cunosc în prezent pe Mihai Bendeac, pentru că este jurat la o emisiune de umor. Însă știați că acesta și-a dorit să devină fotbalist?

Aflați din rândurile următoare cine este mai exact Mihai Bendeac, cum a început întreaga sa carieră, dar și cum a reușit să aibă succesul pe care îl are în prezent. În plus, descoperiți și care a fost femeia din viața lui care a reușit să îi pună capac.

 

Cine este Mihai Bendeac

Mihai Bendeac, pe numele său întreg, Mihai Valentin Octavian Bendeac, s-a născut pe data de 16 februarie, în București. Prin urmare, în prezent, are frumoasa vârstă de 39 de ani. Acesta a urmat studiile la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, acolo unde a absolvit în anul 2005, Teatrul.

În copilărie, Mihai Bendeac își dorea să devină fotbalist, însă acesta a rămas doar un hobby pentru actor, pentru că viitorul îi rezerva alte planuri.

De asemenea, acesta nu a făcut niciodată sport de performanță.

mihai bendeac wikipedia

Citeste si: Câte operații estetice are LOREDANA CHIVU. "Aveam nevoie de silicoane, buze, pentru că nu voiam să imi dau cu gloss întruna"

 

Cariera lui Mihai Bendeac

Debutul său în cariera de actor a fost reprezentat de rolul pe care l-a interpretat în piesa „Pălăria”.

Acest rol era denumit „Achille” și era realizat sub regia lui Horațiu Mălăele, în anul 1998. Apoi drumul acestuia către domeniul actoriei s-a deschis și s-a tot deschis, ajungând să interpretez diverse roluri în alte producții teatrale, precum: „Bani din cer”, „Richard III”, O noapte furtunoasă” și multe altele.

Mihai Bendeac a ajuns să interpreteze roluri și în cinematografe, încă din anul 2003, iar printre acestea se numără: „Gunpowder, Teason and Plot”, „Milionari de Weekend” (2004), „Eminescu versus Eminem” (2005) și „Supraviețuitorul” (2006).

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Nu la mult timp, Mihai Bendeac a început să cocheteze și cu lumea televiziunii, apărând în „Clubul de Comedie”, în regia lui Gelu Colceag, dar și în „Balul de sâmbătă... vara”, acolo unde acesta a fost coprezentator. Însă acesta și-a început adevărata carieră în televiziune, odată cu rolul primit în „Mondenii”.

Acesta fiind un serial de parodie, acolo unde mai mulți actori, precum Mirela Zeta, Andreea Gramoșteanu, Dragoș Stoica și Angel Popescu și bineînțeles, Mihai Bendeac, intrau în pielea personajelor mondene din România. Primul episod al acestui serial a fost difuzat în anul 2006, iar în 2007 și 2008, a fost difuzat și în străinătate, mai exact în Statele Unite ale Americii, dar și în Italia.

succesul lui mihai bendeac

Citeste si: Câte operații estetice a avut Michael Jackson

 

Succesul lui Mihai Bendeac

Drumul acestuia a evoluat din ce în ce mai mult, ajungând să prezinte și anumite emisiuni despre presă, însă doar un anumit show i-a adus cu adevărat succesul. Fiind vorba despre un show de divertisment, realizat chiar de Mihai Bendeac, debutul având loc în anul 2009.

Acesta a dorit să aibă un impact asupra pieței de divertisment, prin urmare, a ales să formeze o echipă excelentă cu care să colaboreze, iar printre aceste persoane, se numără și Dan Mihăescu, Monica Anghel, Daniel Buzdugan, Tina Geru, Anca Florescu, dar și Daiana Anghel.

Mihai Bendeac a primit de-a lungul timpului și două premii prestigioase, unul fiind pentru „Cel mai bun actor în rol masculin”, la Festivalul CineMaIubit, dar și „Cel mai bun actor în rol masculin”, la Gala absolvenților UNATC.

cariera lui mihai bendeac

Citește și: Bianca Mândru, schimbare radicală de look. Cum arată fosta concurentă de la ”Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: "Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial- stirilekanald.ro

Citeste si: Totul despre Maxi Iglesias: Data nașterii, studii, înălțime, iubită, filme

 

A existat o femeie care i-a pus capac lui Mihai Bendeac

Pe lângă femeile cu care acesta a format o relație de-a lungul timpului, doar una singură a reușit să își lase amprenta asupra celebrului actor. Această femeie este nimeni alta decât Roxana Vancea.

Mihai Bendeac și Roxana Vancea au avut o relație de lungă durată, iar succesul care a venit din partea publicului, a fost unul extraordinar. Aceștia s-au întâlnit în cadrul unei emisiuni de comedie, iar relația dintre cei doi care era la acea vreme, doar de colegialitate, s-a transformat ușor, ușor în mai mult de atât.

Relația amoroasă dintre Mihai Bendeac și Roxana Vancea  l-au determinat pe acesta să declare în mai multe interviuri oferite de-a lungul timpului, faptul că Roxana Vancea este singura femeie cu care acesta s-ar putea vedea o viață întreagă. Totodată, după ce Mihai Bendeac a aflat că aceasta s-a căsătorit, apropriații susțin că a devenit puțin gelos, semn că nu îi este indiferentă.

Eu nu mă voi însura niciodată. Nu va exista acel eveniment! Din varii motive. Nu mă însor pentru că așa vreau, așa simt. Mă refer la act în sine. Să știți că singurătatea și burlăcia de la un punct încolo devin niște vicii. Este ca orice alt viciu. Este foarte greu să te rupi de această obișnuință. ”, a povestit actorul, Mihai Bendeac.

mihai bendeac si roxana vancea

Citeste si: DESCOPERĂ: Cine este MIOARA VELICU. "N-am fost nici deșteaptă, nici frumoasă. Maria Ciobanu mi-a dat o pâine, ea m-a luat la nunți cu ea. Îmi prindea bine să merg în colaborări"



Citește și:

Regim alimentar ulcer gastric + rețete simple

Câte operații estetice a avut Michael Jackson

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte


Cookies