18 aprilie 2022 - Casa Iubirii. Cine este noul lider al săptămânii

casa iubirii 18 aprilie 2022
18 aprilie 2022 - Casa Iubirii. Cine este noul lider al săptămânii

În cel mai nou show de dating, Casa iubirii, există hotărâri care se iau cu privire la alegerea liderului săptămânii, atât din partea fetelor, cât și a băieților.

Aflați din rândurile următoare când puteți viziona show-ul Casa iubirii, care au fost voturile exprimate în ceea ce privește liderul săptămânii, din punctul de vedere al fetelor, dar și al băieților, dar și cum a decurs cina romantică dintre Kinga și Radu.

 

Casa iubirii, programul TV de la  Kanal D

În cadrul acestei emisiuni de dating, telespectatorii îi pot urmări pe cei  14 concurenți  și îi pot susține pe tot parcursul acestei provocări peste care aceștia își doresc să treacă cu succes, ajungând

la final și găsindu-și sufletul-pereche.

Concurenții au o anumită zi dedicată strict „confesiunilor”, moment în care își vor spune povestea de viață în fața telespectatorilor care îi urmăresc zi de zi, dar și pentru cei care se află în Casa iubirii, alături de ei. În fiecare zi de joi, concurenții vor asculta mărturisirile celorlalți participanți la emisiune, pentru a-i cunoaște cât mai bine. De asemenea, în fiecare Gală a Săptămânii, aceștia vor vota ce concurent nu își mai doresc să fie în Casa iubirii.

Casa iubirii   reprezintă cel mai nou show de dating din România, care poate să fie urmărit de luni până vineri, pe Kanal D, de la ora 10:00 și de la ora 17:00, iar sâmbătă și duminică, de la ora 16:00 și 19:00.

casa iubirii program de difuzare

Citeste si: Cine a fost eliminat de la emisiunea Casa Iubirii în data de 17 aprilie 2022

 

Cine este noul lider al săptămânii

Așa cum în fiecare zi de duminică are loc Gala Săptămânii, moment în care se fac eliminări, dar sunt aleși și liderii săptămânii, atât pentru Casa fetelor, cât și pentru Casa băieților, același lucru s-a întâmplat și de această dată, cu doar o zi în urmă.

Prin urmare, fiecare fată în parte a votat un băiat din cei 7 rămași, pentru a deveni lider în Casa băieților, pentru întreaga săptămână, dar să și justifice de ce au luat această hotărâre.

Același lucru a fost valabil și pentru băieți, care au ales o fată din cele 6 rămase, pentru a deveni lider în Casa fetelor, alegere justificată în Camera Roșie, acolo unde a avut loc votul.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Băieții au votat și și-au exprimat decizia cu privire la cine să ocupe poziția de lider în Casa fetelor, iar printre voturi s-au numărat și concurentele Ștefania, Kinga, Corina, dar și Iolanda.

În cazul voturilor din partea fetelor, acestea au fost mai restrânse în alegeri și au dorit să îi vadă lideri pentru Casa băieților pe Flavius, Cristian, dar și pe Mihai.

gala casa iiubirii 2022

Citeste si: Ce vârstă are SORIN RUS de la CASA IUBIRII. "„Trăiesc viața și iubirea ca pe o luptă care trebuie câștigată în fiecare zi.”

Motivele pentru care băieții le-au ales pe Ștefania, Kinga, Corina și Iolanda au fost legate de faptul că își doresc să interacționeze mai mult cu acestea, le

văd ca fiind lideri adevărați, dar și pentru că doresc să le știe pe anumite fete protejate sau să participe la o cină cu acestea.

În cazul fetelor, care au ales să îi propună pe Flavius, Cristian, dar și pe Mihai, pentru poziția de lider în Casa băieților, acestea au motivat alegerile prin prisma faptului că au dorit să întoarcă voturile din Gala Săptămânii trecute, pentru că îi văd capabili pe anumiți băieți să devină lideri sau pentru că își doresc să-i cunoască mai bine.

Hotărârea finală cu privire la liderii săptămânii se va lua în cursul zilei de astăzi, motiv pentru care puteți continua să vizionați cel mai nou show de dating, Casa iubirii, pentru a afla cine va fi liderul pentru această săptămână.

casa iubirii concurenti

Citeste si: Ce vârstă are IOLANDA BUZILĂ de la CASA IUBIRII. „Mi-a spus să fiu eu, să încerc să nu vorbesc prea mult, pentru că vorbesc foarte mult și să încerc să fiu cât se poate de reală"

 

Radu și Kinga au avut parte de o cină romantică

Este cunoscut deja faptul că între Radu și Kinga s-au înfiripat sentimente destul de puternice, iar sărutul nu pare să fie la o distanță prea mare de a se întâmpla. Nu acum mult timp, cei doi au avut parte de o cină romantică, moment în care au reușit să petreacă timp prețios doar ei doi.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Imediat cum Radu a întâlnit-o pe Kinga, nu s-a putut abține să nu o ia în brațe pe aceasta, dar și să îi sărute mâna. Încă de la începutul acestei cine romantice, atât Kinga, cât și Radu au fost de acord să discute doar despre ei în acest timp scurt de doar 20 de minute.

Vrei să-ți spun ceva? Deja scânteia aia se vede, eu nu știu ce mai tragem noi de timp.”, i-a mărturisit Radu, Kingăi, nu la mult timp după ce s-au întâlnit.

casa iubirii azi

Citeste si: Ce vârstă are BIANCA MITROI de la CASA IUBIRII. „„Am o fire diferită pe care o observi imediat. Sunt genul de persoană care îți atrage atenția într-un mod pozitiv"

Kinga este totuși puțin reținută în ceea ce privește pasul următor care va duce către începutul unei relații, între ea și Radu, din prisma faptului că nu știe cum va reacționa acesta când îi va vedea și latura vulcanică pe care o are. Răspunsul lui Radu nu a întârziat să apară și a mărturisit că este normal ca fiecare persoană în parte să aibă și anumite ieșiri de acest fel, însă acesta nu se axează pe părțile rele, ci doar pe cele bune.

Întrebat de Kinga ce părere au părinții acestuia despre ea, Radu a răspuns direct: „ Au spus că ești cea mai frumoasă fată din casă!”, aspect ce i-a adus zâmbetul pe buze acesteia.

Cele 20 de minute au trecut mai repede decât se așteptau, iar Kinga a decis că mai are nevoie de încă o întâlnire cu Radu în Camera Roșie, iar apoi vor vedea încotro vor merge lucrurile între cei doi și cum va evolua relația în care se află în prezent.

casa iubirii 2022

Citeste si: Ce vârstă are CRISTIAN CAPRICEANĂ de la CASA IUBIRII. „„Nu am avut o relație de lungă durată până acum. Toată viața mi-am dorit să fie fetele mai mari ca mine"



Citește și:

Regim alimentar ulcer gastric + rețete simple

Ce vârstă are SORIN RUS de la CASA IUBIRII. "„Trăiesc viața și iubirea ca pe o luptă care trebuie câștigată în fiecare zi.”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies