În ce condiții se oferă tichete de activități casnice și cine sunt persoanele care beneficiază de ele.
Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, în urmă cu puțin timp, legea privind reglementarea activităţii prestatorului casnic. Acest lucru înseamnă că persoanele fizice cu activități casnice ocazionale vor putea fi remunerate exclusiv în tichete de activităţi casnice.
Bonele, dar și alte persoane care vor desfășura activități casnice ocazionale, vor putea fi remunerate exclusiv în tichete de activități casnice. Legea prevede că persoanele care desfășoară activități casnice ocazionale să fie remunerate exclusiv în tichete, care în prezent au o valoare de 15 lei.
Citeste si: Programul ”Family Start”. Află cum poți lua un credit fără dobândă pentru nuntă cu bani de la Guvern
Valoarea maximă a contribuţiei lunare, calculate potrivit dispoziţiilor prezentei legi, pentru ca un prestator casnic să beneficieze de calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de stat este contribuţia aferentă a minimum 85 de tichete de activităţi casnice. Valoarea acestei contribuţii nu poate fi mai mică de 25% din valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată, potrivit Legii nr.
Președintele României a dezvăluit că principala cauză a perpetuării acestui fenomen îl constituie avantajul financiar imediat:
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
„Principala cauză a perpetuării acestui fenomen îl constituie avantajul financiar imediat, obținut atât de beneficiar, cât şi de persoana care desfăşoară activitatea la acel beneficiar, generat de sustragerea de la plata impozitelor şi a contribuţiilor sociale către bugetul de stat", a menționat Klaus Iohannis.
Citeste si: VIDEO- Când va începe acordarea voucherelor pentru populație. Declarațiile ministrului Muncii
De asemenea, președintele României a mai spus că munca nedeclarată implică un loc de muncă nesigur, cu perspectiva pe termen scurt, fără posibilități de progres profesional, cu veniti mai mici decât cele de pe piața muncii.
„Astfel, munca nedeclarată implică un loc de muncă nesigur, cu perspective pe termen scurt, fără posibilități de progres profesional, cu venituri mai mici decât cele de pe piața muncii, fără protecție socială. Efectele negative pentru cei care prestează activitate nedeclarată se manifestă inclusiv în poziția economico-socială precară în comparație cu persoanele angajate cu forme legale.
Persoanele fizice, beneficiare ale acestor servicii informale, plătesc remunerații mici, de multe ori sub nivelul salariului minim pe economie și sub nivelul cuvenit pentru vechimea, pregătirea și timpul lucrat de cel în cauză”, potrivit notei de fundamentare a proiectului de lege.