Alimentul la care renunță din ce în ce mai multe femei! Cine este artista de la noi care nu a mai mâncat acest preparat de patru ani

Alimentul la care renunță din ce în ce mai multe femei
Alimentul la care renunță din ce în ce mai multe femei

Deși are valori nutriționale importante pentru organism, multe românce renunță la el. Care este motivul principal și cine este vedeta care nu a mai mâncat acest preparat de ani buni?

Foarte multe persoane au renunțat la produsele de origine animală, unele sub îndrumarea medicilor, iar altele pur și simplu din motive de natură morală. Păreri sunt și vor fi, în mod cert, împărțite, însă un lucru este foarte clar: multe femei susțin cu tărie că vieților lor s-au schimbat radical după ce au renunțat la carne.

Una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite artiste de la noi din țară a făcut același lucru.

Are o siluetă de invidiat datorită orelor petrecute la sala de sport, dar și alimentației cât se poate de sănătoase. Este vorba despre Raluka, solista cu un abdomen la care multe doamne și domnișoare doar visează. Cum a procedat vedeta și care sunt sfaturile acesteia.

Citeste si: Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au împreună două fetițe: „Fiecare deja se impune”. Cum arată și ce vârste au cele două

Alimentul la care renunță din ce în ce mai multe femei
Alimentul la care renunță din ce în ce mai multe femei[Sursa foto: Instagram]

Raluka a renunțat la carne definitiv

Deși muncește din greu pentru a avea abdomenul sculptat și măsurile unui adevărat model internațional, Raluka spune că renunțarea la carne a avut de asemenea un impact semnificativ asupra noului său stil de viață.

Raluka a renunțat la carne.  Vedeta și-a schimbat aspectul de-a lungul anilor, iar acum este preferata milioanelor de românce, dorinice de altfel să îi afle secretul.

Raluka susține că are o singură regulă culinară, pe care o recomandă cu încredere și fanilor săi. În urmă cu patru ani, frumoasa solistă a renunțat definitiv la carne și, cu toate că nu a slăbit foarte mult, poate spune cu mâna pe inimă că se simte mult mai bine din punct de vedre psihic și mental. 

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

„Arăt aşa de când m-am oprit din a mânca… cărniţă. M-a ajutat foarte tare pe mine faptul că nu mai mănânc carne.

Nu am slăbit foarte mult, în schimb arăt mult mai armonios cumva, pot spune. Am renunţat acum patru ani.

M-a ajutat din toate punctele de vedere: m-a ajutat şi ca energie, m-a ajutat şi la piele – pielea mea arată mult mai frumos, corpul e mai armonios…

Nu ştiu, eu mă simt foarte, foarte bine. Nu ştiu, nu m-am documentat ce se spune, ce nu se spune, cum e mai bine… Dar eu ştiu că mă simt mai bine aşa.

Raluka a renunțat la carne. Cu toate că de multe ori se abține de la anumite produse de origine animală, vedeta recunoaște că există totuși un aliment pe care nu îl poate refuza pur și simplu.

Fac eu grătar cu prietenii, dar nu mai suport nici mirosul acum. Singurul lucru de care mi-e poftă din când în când, pentru că-l văd, este hot dogul. Dar foarte rar”, a declarat Raluka, în cadrul emisiunii La Măruță.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Citeste si: "În ce eşti îmbrăcată tu?" Cum a reacţionat Dani Oţil când şi-a văzut soţia, în costum de baie, în curtea redacţiei

Alimentul la care renunță din ce în ce mai multe femei
Alimentul la care renunță din ce în ce mai multe femei[Sursa foto: Instagram]

Raluka își dorește să devină mamă

Deși este discretă atunci când vine vorba despre viața personală și preferă să țină totul departe de ochii curioșilor, Raluka mărturisește că își dorește să devină mamă. Se pregătește pentru momentul în care va aduce pe lume un copil cu nepoții ei, pe care îi iubește enorm și adoră să îi vadă crescând chiar sub ochii ei.

Am niște nepoței minunați! Petrec mult timp cu ei, îmi place tare să avem activități împreună și să îi văd crescând. Este superb să le vezi evoluția, atâta bucurie ce aduc în viața noastră, nu vă imaginați!

O să devin mamă atunci când o să fie cazul, știu că o să mă descurc foarte bine, având deja antrenament cu nepoții mei”, a povestit vedeta într-un interviu.



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

Monica Anghel și Ovidiu Niculescu, doi dintre actorii serialului de comedie “Strada Speranței”, au făcut spectacol la “Dimineața cu noi”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies