Sâmbăta Morților este sărbătoarea în care se ofere pomană celor care nu mai sunt printre noi. Însă știați ce nu trebuie să faceți sub nicio formă în această zi?
Aflați din rândurile următoare ce semnifică mai exact sărbătoarea Moșilor de Vară, dar și ce se împarte de această sărbătoare, pentru persoanele care nu se mai află printre noi. În plus, descoperiți și care sunt lucrurile total interzise de Sâmbăta morților.
Ce semnifică sărbătoarea Moșii de Vară
Moșii de Vară se serbează în anul 2022, pe data de 11 iunie, cu fix o zi înainte de Sărbătoarea Rusaliilor, atunci când se încheie ciclul Sărbătorilor Pascale.
În această zi, toate bisericile ortodoxe găzduiesc liturghii, care sunt adesea urmate de slujbe de pomenire a persoanelor care au trecut la cele veșnice. Se spune chiar că la această sărbătoare a Moșilor de Vară, rudele care au trecut la viața veșnică, așteaptă să primească ofrande. În cazul în care familia acestora uită sau neglijează această datină, răposații se vor supăra.
Pentru ca toate lucrurile să fie orânduite exact așa cum trebuie, Biserica Ortodoxă a consacrat o zi liturgică pe săptămână, sâmbăta, pentru pomenirea generală a tuturor persoanelor care nu se mai află printre noi.
Pentru astfel de zile, precum este și sărbătoarea Moșilor de Vară, există cântări și rugăciuni special realizate pentru pomenirea corectă a părinților, moșilor și strămoșilor noștri care au trecut în neființă. În această modalitate, aceștia se vor bucura de darurile Sfântului Duh, a cărui pogorâre are loc în duminica următoare, după Moșii de Vară.Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: 21 Mai 2022. Tradițiile și superstițiile de Sfinții Constantin și Elena
Ce este total interzis să faci de Sâmbătă morților
- Unul dintre obiceiurile total interzise de Moșii de Vară, le vizează în mod direct pe femei. Obicei existent de foarte mulți ani, constă în faptul că femeile care vor munci în această zi, vor avea mâinile amorțite pentru o perioadă lungă de timp
- Un alt obicei legat tot de femei, constă în faptul că în această zi a Moșilor de Vară, le este total interzis să tricoteze sau să toarcă
- Totodată, în anumite zone ale țării, tradiția spune că în această zi este interzisă neglijarea mormintelor. Acestea trebuie să fie curățate și împodobite exact așa cum trebuie
- De asemenea, este interzis și să fie aruncate gunoaiele. În popor, oamenii erau de părere că gunoaiele pot ajunge în gura morților, care mai târziu, vor ajunge să se răzbune pe cei vii
- În concluzie, orice tip de muncă este total interzisă de Moșii de Vară, iar cei care vor încălca această regulă, se spune că vor tremura ca piftia sau vor înnebuni, conform tradiției
- Prin urmare, inclusiv spălatul rufelor este strict interzis în această zi de sărbătoare, a Moșilor de Vară
Citeste si: Când pică Constantin și Elena în anul 2022. Ce reprezintă această sărbătoare pentru români
Ce se împarte de Moșii de Vară
De sărbătoarea Moșilor de Vară, pomana împărțită pentru persoanele care au trecut în neființă, constă deseori în alimentele preferate de aceștia. Aceste alimente trebuie să fie puse în vase (cană, farfurie sau pahar) și însoțite de tacâmuri. Pomana oferită trebuie să fie caldă, pentru că se spune că mirosul preparatelor calde îi satură pe cei trecuți la viața veșnică.
Pe lângă alimentele preferate de cei care nu se mai află printre noi, de obicei, de Moșii de Vară se obișnuiește să se gătească orez cu lapte sau griș cu lapte, iar cănile sunt umplute cu vin, apă sau lapte. Totodată, în această zi, se dau de pomană și ceapă verde sau usturoi verde, pentru ca grădinile lor să fie roditoare.
Creștinii participă la slujba de pomenire, la biserică, acolo unde merg cu colivă, colaci, vin și cireșe, pentru binecuvântare. Ritualul de pomenire are loc inclusiv la cimitire, acolo unde mormintele sunt curățate, la care se aprind lumânări.
Citeste si: Izvorul Tămăduirii 2022. Când pică Izvorul Tămăduirii în acest an