La ce temperatură se bea vinul roșu

cum se consuma vinul rosu
La ce temperatură se bea vinul roșu

Vinul roșu poate reprezenta o adevărată delicatesă, atunci când vine vorba despre gustul său unic. Însă știați la ce temperatură se bea acesta?

Aflați din rândurile următoare care sunt doar câteva dintre beneficiile vinului roșu, dar și la ce temperatură se consumă vinul roșu, pentru a vă bucura de gustul adevărat al acestuia, la fiecare masă la care îl veți servi.

 

Beneficiile consumului de vin roșu

Reduce riscul de depresie

În urma   mai multor studii din Spania, cercetătorii au arătat că vinul roșu poate ameliora stările de depresie și anxietatea. S-a efectuat un studiu pe un număr de bărbați și pe un număr aproximativ egal de femei, cu vârste cuprinse între 55 și 80 de ani, pe o perioada de 7 ani. Cercetarea a descoperit faptul că persoanele care consumau între 2-7 pahare de vin pe săptămână, aveau un risc scăzut de depresie.

Previne cancerul de colon

Tot cercetătorii din Marea Britanie, de această dată, au arătat că cel mai puternic antioxidant (resveratrolul), care se regăsește într-o cantitate mare în vinul roșu, poate reduce cu până la 50% incidența cancerului de colon, dar și tumorile de la nivelul intestinului.

beneficiile consumului de vin rosu

Citeste si: Ce supe te ajută să slăbești. Scapă de kilogramele în plus în cel mai scurt timp

Încetinește îmbătrânirea

Cercetătorii de la Harvard Medical School sunt cei care au observat efectul de antiîmbătrânire pe care îl are vinul roșu. Vinul roșu conține antioxidanții (resveratrolul, polifenoli și flavonoide), care ne ajută celulele să se regenereze mai rapid, ne mențin organele sănătoase și ne pot ajuta să ne prelungim viața.

Previne cancerul de sân

Singurul tip de alcool care nu crește riscul cancerului la sân este vinul roșu. Mai mult de atât, vinul roșu poate scădea riscul apariției cancerului la sân, aspect dovedit de către cercetătorii din Los Angeles. Chimicalele care s-au găsit în coaja strugurilor, dar și în semințe, pot reduce nivelul de estrogen, iar în același timp, pot crește nivelul testosteronului, în special la femeile care intră la menopauză (ceea ce scade considerabil riscul cancerului la sân).

Previne bolile degenerative ale creierului

Încă din anul 1977, cercetătorii au început studiile asupra efectelor pozitive ale vinului roșu asupra creierului. Studiile strânse au arătat faptul că vinul roșu poate preveni demența, iar antioxidanții pot menține sănătatea celulelor nervoase, dar și conexiunile dintre neuroni. Astfel, un alt studiu a arătat că persoanele care consumă vin roșu (cu moderație), au un risc cu 23% mai scăzut de a suferi afecțiuni degenerative ale creierului.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

vinul rosu poate trata acneea

Citeste si: Ce diferența este între vegan și vegetarian. Care sunt alimentele consumate pentru fiecare categorie

Previne diabetul zaharat de tip 2

Resveratrolul îmbunătățește sensibilitatea organismului la insulină. Apariția diabetului de tip 2 este provocată de rezistența la insulină, prin urmare, consumul de vin roșu poate preveni această boală.

De asemenea, vinul roșu poate ajuta și la scăderea nivelul de zahăr din sânge, astfel că beneficiile sale asupra diabeticilor sunt remarcabile.

Îmbunătățește funcționarea plămânilor și previne cancerul pulmonar

Oamenii de știință, de această dată, olandezi, au tras concluzia că vinul roșu are efecte pozitive asupra plămânilor. În stare pură, resveratrolul îmbunătățește funcționarea întregului aparat respirator și previne totodată și cancerul pulmonar, mai ales în cazul persoanelor fumătoare, care au un risc crescut de dezvoltare a acestei boli.

Poate trata acneea

Un alt studiu publicat în Jurnalul de Dermatologie și Terapie a rezultat faptul că resveratrolul conținut de vinul roșu este eficient și în tratarea acneei, deoarece are un efect antiinflamator și antimicrobian, astfel, grăbește în același timp și refacerea celulelor pielii.

la ce temperatura se bea vinul rosu

Citeste si: Câte calorii are o PORTOCALĂ

Previne bolile cardiovasculare

Vinul roșu protejează mai ales inima, pentru că are un efect de fluidizare a sângelui, care poate reduce tensiunea arterială, împiedică formarea cheagurilor de sânge și reduce nivelul colesterolului rău din organism. Acest aspect reprezintă faptul că presiunea pusă pe mușchiul cardiac este redusă, iar funcția sa de a pompa sânge este îmbunătățită.

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

Previne afecțiunile oculare

Vinul roșu poate opri creșterea necontrolată a vaselor de sânge din ochi, care sunt deseori responsabile de apariția orbirii. Din cauza înaintării în vârstă, pot apărea retinopatia diabetică și degenerarea vederii, care sunt principalele cauze ale orbirii, iar consumul de vin roșu poate ajuta la protejarea vederii pe termen lung.

vin rosu fructat

Citeste si: Cu ce se mănâncă MOZZARELLA

 

La ce temperatură se bea vinul roșu

Pentru a vă bucura cât mai bine de aroma vinului roșu, acesta trebuie să fie consumat la o anumită temperatură. Este cunoscut deja faptul că vinul alb se bea rece, iar vinul roșu se consumă de obicei la temperatura camerei.

Specialiștii sunt de părere că persoanele care obișnuiesc să consume vin, ar trebui să țină cont de anumite aspecte, pentru ca experiența deosebită de a degusta un vin bun, să fie una nemaipomenită. Printre aceste aspecte se numără și următoarele:

  • vinul roșu fructat- cu un conținut scăzut de alcool, ar trebui servit la o temperatură între 10-15 grade Celsius
  • vinul roșu- cu un conținut ridicat de alcool, ar trebui consumat la o temperatură între 15-18 grade Celsius (mai rece decât cea din interiorul camerei, dar mai ridicată decât cea din pivniță)
  • licoarea -  cu o temperatură de peste 20 de grade Celsius, nu ar trebui servită niciodată

vinul rosu se bea la temperatura camerei

Citeste si: Cu ce se mănâncă MOZZARELLA



Citește și:

Scăpaţi de febră cu 10 remedii naturale!

3 Tipuri de compoziții pentru șnițele de pui

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat


Cookies