Amna, declarații neștiute despre divorț: ”Era o iubire imposibilă, am trecut peste foarte multe obstacole”

Amna si copilul
Amna a trecut ptintr-un divort în urma cu 3 ani 

Amna a trecut prin momente dificile în urma divorțului. Ea își dorește ca fiul ei să fie mereu vesel în ciuda despărțirii.

Amna a divorțat de soțul ei în urmă cu 3 ani, iar inițial nu a vrut să mărturisească motivul rupturii dintre ea și fostul soț. Relația lor a durat 12 ani, dintre care nouă au fost de căsnicie.

„Nu mi-am dorit să ating acest subiect, dar presa a fost cu un pas înaintea mea. Am fost tot timpul o persoană asumată, așa că vă confirm faptul că am divorțat.

Ca și până acum, îmi doresc ca tot ce ține de viața mea personală să rămână așa.

De aceea, nu voi mai dezbate acest subiect. Vă mulțumesc mult pentru înțelegere! Mă voi concentra pe muzică, aşa că staţi aproape”, spunea cântăreața la vremea respectivă.

Ea a trecut prin momente grele după despărțire, mai ales că cei doi au și un copil împreună.

Citeste si: Amna, după divorț, nu spune pas unei alte căsătorii, dar nu se poate îndrăgosti. Ce priorități are acum vedeta: „Sunt o familistă convinsă, dar la momentul potrivit”

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

„Copilul e bine, este foarte fericit. Important e că râdem foarte mult, pentru mine foarte important e ca eu să-mi văd copilul râzând, vesel, plin de viață.

Nu suport să-l văd trist, îngândurat.

Am trecut prin multe momente și ăsta este premiul pe care l-am primit de la Dumnezeu după: bucuria de a ne regăsi și de a ne fi bine unul cu celălalt”, a declarat Amna pentru Click.

Citeste si: Amna, momentul adevărului: "Nu aș fi avut curaj niciodată în viața mea dacă nu cântam în fiecare noapte în cafenele pe 100 de lei ca și cum era ultimul meu recital"

Motivul care a dus la despărțire

Amna a mărturisit că lipsa de comunicare și a experienței în relații ar putea să fie unele dintre motivele care au dus la despărțirea lor.

„Eu știu că noi ne-am iubit foarte mult, indiferent de ce ar crede oamenii. Era o iubire imposibilă, am trecut peste foarte multe obstacole. Eu îi port lui un respect foarte mare pentru că eu știu ce a făcut el pentru noi, pentru mine, pentru copil, pentru familie și ce am făcut noi pentru noi.

Cred că ne-am distrus relația din lipsa de comunicare și a experienței în relații. Pe viitor, nu mai vreau să amestec partea profesională cu cea personală”, a declarat Amna, într-o emisiune publicată pe YouTube  prezentată de Roxana Nemeș.

Citeste si: Amna, dezvăluiri despre perioada de după divorț: „Mă simțeam incompetentă, simțeam ca nu pot să fac nimic”



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

Amna, intervenție neașteptată în conflictul dintre Raluca Dumitru și Viviana Sposub: „Îți dai arama pe față”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies