Sărbătoarea de Sfânta Maria este una dintre cele mai importante sărbători. Însă știați când se spune mai exact “La mulți ani” de Sfânta Maria?
Aflați din rândurile următoare ce semnifică mai exact sărbătoarea de Sfânta Maria, dar și când se spune mai exact “La mulți ani”, pe data de 15 august sau 8 septembrie. În plus, descoperiți și care sunt numele sărbătorite în această zi, dar și care sunt doar câteva dintre obiceiurile legate de această zi sfântă.
Ce semnifică sărbătoarea de Sfânta Maria
Citeste si: 2022: Ce se mănâncă de Sfânta Maria, în data de 15 august
Sărbătoarea de Sfânta Maria, altfel spus, Adormirea Maicii Domnului, se sărbătorește pe data de 15 august.
Sărbătoarea de Sfânta Maria este totodată și sărbătoarea mutării la cer cu trupul, a Sfintei Fecioare. Moartea Maicii Domnului este privită ca pe o mutare la viață, acesta fiind și motivul pentru care sărbătoarea este plină de bucurie.
Fecioara Maria este cea care apare sub diferite nume în panteonul românesc, iar printre acestea se numără și Sântămăria Mare și Sântămăria Mică, dar și Precista, acestea fiind cele mai cunoscute dintre toate.
Prin urmare, se poate spune că este cea mai îndrăgită divinitate feminină la români, fiind invocată de fete în scopul de a grăbi căsătoria.Maica Domnului are în calendarul ortodox 9 zile de pomenire. Aceste 9 zile încep de la Buna Vestire din luna martie și se termină cu ”Zămislirea Sfintei Fecioare de către Sfânta Ana”, la final de decembrie.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
În această zi de sărbătoare, cu până la 2,2 milioane de români își serbează onomastica, iar dintre aceștia, 1,4 milioane poartă numele Maria, 310.000 numele de Marian și peste 250.000 numele de Mariana.
Citeste si: Sfânta Maria 2022: Tradiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului
Citeste si: Sfânta Maria 2022: Ce poți da de pomană de Adormirea Maicii Domnului
Când se spune "La mulți ani" de Sfânta Maria
Acest aspect legat de ziua în care se spune “La mulți ani”, fie de Sfânta Maria Mare, fie de Sfânta Maria Mică, încă este considerată o ”dilemă”. În urma întrebărilor care există pretutindeni în lume, legate de acest subiect, au existat preoți care au ieșit în public, pentru a oferi în răspuns.
Aceștia au spus că ”Adormirea Maicii Domnului” înseamnă mutarea sa cu trupul la ceruri, prin urmare, înseamnă învierea sa. Astfel, se poate spune că există motive de bucurie, atât pe data de 15 august, cât și pe data de 8 septembrie, prin urmare, putem spune liniștiți ”La mulți ani” în ambele zile.
Bineînțeles că există persoane care nu consideră că este bine să urăm “La mulți ani” pe data de 15 august, anumite persoane primind cu rezervă o astfel de urare, considerând-o chiar nepotrivită, însă cu toate acestea, nu există
motive pentru care nu ar trebui să o facem. Prin urmare, în cele mai multe cazuri nu ar trebui să fie nicio problemă în a-i spune persoanelor care poartă numele de Maria, Mariana sau Marian, ”La mulți ani!” la mijlocul lunii august.Citeste si: Horoscop chinezesc 15 august 2022. Află ce zodie își dorește mai mult ca oricând, odihnă
Care sunt numele sărbătorite de Sfânta Maria
Numele Maria face parte din categoria celor mai îndrăgite și populare numele purtate în România. În plus, acest nume poartă o semnificație deosebită, pentru că este numele celei mai îndrăgite de origine biblică, fiind cea care l-a adus pe lume pe Iisus, fiul lui Dumnezeu. Sfânta Maria a rămas simbolul purității și al bunătății.
De Sfânta Maria își sărbătoresc onomastica, persoanele care poartă nume derivate din Maria, iar printre acestea se numără și Marian, Mariana, Marin, Maricica, Marița, Marina, Marilena, Mari, Mărioara, Meri, Măriuța, Mara, Ana-Maria, Marieta, Marinel sau Marinuș.
Citeste si: 15 modele de manichiură și pedichiură pentru vara lui 2022
Obiceiuri de Sfânta Maria
- În această zi sfântă, dimineața, femeile obișnuiesc să meargă la biserică, pentru a împărți struguri, prune și faguri de miere. Apoi, acestea merg la cimitir, pentru a tămâia mormintele celor trecuți la cele veșnice Ciobanii obișnuiesc să coboare oile de la munte și să își schimbe pălăria cu căciula
- Totodată, în această zi, se interzice scăldatul în apa râurilor care a fost murdărită de cerb, dar și dormitul pe prispă
- De Sfânta Maria, conform tradiției populare, fetele poartă o plantă numită "năvalnic", care are puterea de a aduce pețitori În cazul în care în apropierea zilei Sfintei Marii, înfloreau trandafirii, era un semn clar că toamna va fi una lungă În anumite părți ale țării, se angajează pândarii la vii și se iau măsuri de protecție pentru podgorii, împotriva păsărilor
- Perioada dintre cele două Sântămării, Sântămăria Mare (15 august) și Sântămăria Mică (8 septembrie), era considerată perioada cea mai potrivită pentru semănăturile de toamnă În data de 15 august, se adună ultimele plante de leac
Citeste si: Ce se mănâncă de Rusalii. Care sunt tradițiile culinare