Cine este Iulia Burcea, iubita lui George Simion. “Nu am glumit: vă aștept pe toți!"

cine este iulia burcea
Cine este Iulia Burcea, iubita lui George Simion. “Nu am glumit: vă aștept pe toți!"

George Simion este o persoană cunoscută, fiind mai mereu în centrul atenției, datorită domeniului din care face parte, politica. Însă știați cine este iubita sa, Iulia Burcea?

Aflați din rândurile următoare cine este mai exact iubita lui George Simion, Iulia Burcea, dar și ce studii are aceasta. În plus, descoperiți și când va avea loc nunta dintre cei doi, dar și care sunt persoanele care vor participa la fericitul eveniment.

 

Cine este Iulia Burcea

Iubita lui George Simion, Iulia Burcea, căci despre aceasta este vorba, este născută în zodia Pești și iubește natura, călătoriile, sportul, dar și...

mâncarea. Aceasta a studiat Facultatea de Administrație și Afaceri, dar și Facultatea de Drept, din cadrul Universității din București. 

Însă nu s-a oprit doar aici, iar Iulia Burcea are un master în Consultanță în Afaceri, în prezent, aceasta fiind controlor financiar la o companie franceză de tehnologie (multinațională), denumită Ingenico, companie ce este recunoscută ca fiind o importantă producătoare de aparate de plată cu cardul (POS).

Ce studii are Iulia Burcea

cine este iubita lui george simion

Citeste si: Cine este Carmen Chindriș. „Îmi place să pescuiesc și să joc fotbal cu colegii mei din taraf. Știu foarte bine, am învățat de la fratele meu"

Cu toate că politicianul George Simion este o persoană foarte vocală, acesta a preferat să își țină relația departe de ochii curioșilor.

Astfel, acesta a decis să nu ofere prea multe detalii despre viața sa sentimentală, pe care o are alături de Iulia Burcea. De obicei, George Simion nu-și dorește ca viitoarea sa soție să fie cunoscută în spațiul public, astfel că evită de cele mai multe ori să posteze fotografii cu aceasta. Același aspect este valabil și pentru Iulia Burcea care de obicei, nu îl expune pe iubitul său pe conturile sale de socializare.

Însă cu toate acestea, primele imagini cu Iulia Burcea ar fi apărut chiar pe unul dintre conturile de socializarea el lui George Simion, de Ziua Femeii. Aceste fotografii au fost distribuite pe profilul său, după ce au fost postate de iubita sa. Tot de Ziua Femeii și-au făcut simțită prezența și primele zvonuri despre relația celor doi, pe care politicianul a reușit să o țină bine ascunsă, până în acel moment, așa cum obișnuiește să facă în general cu viața sa privată.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

george simion se casatoreste

Citeste si: Cine este MIMI BRĂNESCU, soțul Mirelei Oprișor (Aspirina) din Las Fierbinți

 

George Simion se căsătorește cu Iulia Burcea

Politicianul George Simion se va căsători cu frumoasă sa iubită, Iulia Burcea, pe data de 27 august, anul acesta.

Chiar dacă în mod normal, acesta nu și-a făcut publică viața personală, anumite detalii au ieșit la iveală despre logodnica sa. Cu toate acestea, în urmă cu doar 3 luni, George Simion a distribuit o fotografie în care se afla alături de viitoarea sa soție, Iulia Burcea.

Chiar George Simion a declarat că a pregătit o nuntă foarte mare, care va avea loc pe data de 27 august, în județul Vâlcea.

Aspectul total neașteptat și nemaiîntâlnit la o nuntă, ține de faptul că acesta a invitat, în urmă cu doar o lună, la specialul eveniment, pe toți românii care vor să participe. Chiar a specificat că nu dorește niciun fel de dar, însă are o singură rugăminte: „ Aștept toți românii să se bucure alături de mine. Cea mai mare bucurie pentru mine e dacă veți fi prezenți. Să veniți în cămașă populară! Pentru mine important e să veniți, nu daruri sau altceva. Obligatoriu e să veniți în cămașă tradițională”.

Acesta a fost mesajul prin intermediul căruia, politicianul  George Simion  a transmis pe pagina sa de Facebook că invită pe toată lumea care dorește să participe, la nunta sa, dorind să aibă parte de o sărbătoare alături de toți susținătorii lui.

george simion wikipedia

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

Când are loc nunta dintre Iulia Burcea si George Simion

Citeste si: Cine este Bianca Adam. „Să nu mai uiți niciodată cine ești!”

Evenimentul special va avea loc într-un complex turistic, din zona Măciuca, județul Vâlcea. Persoanele care îl urmăresc pe George Simion pe rețelele de socializare, au primit chiar și o invitație directă, sub formă de mesaj privat.

Aș vrea ca voi, toți, peste 1.200 de oameni și zecile-sutele de mii care accesați pagina să îmi facă mie onoarea de a veni la nunta pe care o am împreună cu aleasa mea, pe 27 august. Va fi cea mai mare bucurie dacă veniți, dacă veniți mii, zeci de mii, și de asta vă voi trimite în privat fiecăruia dintre voi invitații la nuntă ”, a menționat George Simion.

Astfel, acesta dorește să strângă semnături din partea celor care vor participa la eveniment, pentru a avea o evidență exactă a numărului de persoane, dar și pentru a trimite autocare în fiecare județ al țării.

„Știu că e departe pentru unii dintre voi dar ne organizăm cu autocare din fiecare județ. Nu am glumit: vă aștept pe toți”, a mai scris politicianul George Simion.

politicianul george simion

Citeste si: Cine este Diana Bulimar. “În sport oricum ești judecat”



Citește și:

Sindromul de șa turcească liberă (empty sella)

Cine este ERNEST TAKACS. „Sunt inginer automatist și pot spune că mi-ar fi plăcut să devin psiholog”

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat


Cookies