Cine este Denisa Tănase. "Da, ne dorim un copil.”

cine este denisa tanase
Denisa Tanase, o femeie de afaceri de succes

Denisa Tănase este o cunoscută cântăreață de la noi din țară, datorită trupei Bambi. Însă știați că aceasta deține și propriul său brand de parfumerie și cosmetică?

Aflați din rândurile următoare cine este mai exact Denisa Tănase, dar și cum a ajuns ca în prezent să aibă succesul de care se bucură și datorită faptului că este o cunoscută cântăreață, dar și datorită brandului pe care îl deține. În plus, descoperiți și cum a avut loc marele eveniment din viața sa.

 

Cine este Denisa Tănase

Denisa Tănase are în prezent, frumoasa vârstă de 34 de ani și și-a început studiile muzicale încă de la vârsta de 7 ani, ulterior urmând Liceul de Muzică "George Enescu" din București și studiile la Universitatea Națională de Muzică București, la Facultatea de Muzică, specializarea Pedagogie Muzicală.

Aceasta a devenit cunoscută publicului larg din România, încă de la începutul anilor 2000, atunci fiind perioada în care a început  să facă parte din trupa Bambi, alături de sora ei,  Raluca Tănase, care a reprezentat proiectul copilăriei, dar și al adolescenței lor. Cu

toate acestea, odată cu trecerea timpului, cele două au decis să se retragă din muzică.

denisa tanase varsta
Denisa Tanase, o femeie de afaceri de succes[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este Simona Gherghe. „Chinul copilăriei mele a durat vreo trei ani”

 

Debutul Denisei Tănase în cariera sa

Denisa Tănase, împreună cu sora sa, Raluca Tănase au format formație de muzică pop, sub denumirea de  Bambi . Încă din copilărie, atât Raluca și Denisa Tănase și-au exprimat dorința și pasiunea comună pentru muzică.

Cele două și-au început cariera la "Palatului Copiilor" din București, urmând ca odată cu trecerea timpului să apară și la diverse emisiuni TV.

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

În anul 1999, trupa Bambi, formată din Raluca și Denisa Tănase, s-a remarcat la o altă emisiune TV, acolo unde au reușit să câștige foarte multe voturi din partea telespectatorilor, ulterior, ajungând să încheie și un contract de reprezentanță și management cu “Fundația Culturală “Phoenix”.

Anul 2000 a reprezentat anul în care Bambi a lansat primul lor videoclip, "Doi ochi căprui", care a fost difuzat pentru prima dată la Festivalul "Callatis" din Mangalia, dar și anul în care și-au lansat primul lor album, intitulat "Bilețele de dragoste", în luna august.

denisa tanase si raluca tanase
Denisa Tanase, o femeie de afaceri de succes[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este Yasmine Ody, iubita lui Pepe. Tânăra i-a dăruit cel de-al treilea copil

Aceasta a fost piesă care a devenit într-un timp foarte scurt, hitul tuturor generațiilor, ajungând astfel să fie difuzată pe toate posturile de radio și televiziune, de la acea vreme. Acest album s-a vândut timp de 8 luni, în peste 100.000 de exemplare.

Raluca și Denisa Tănase s-au bucurat de foarte mult succes datorită trupei lor muzicale, Bambi, trupa care a câștigat în anul 2011, Discul de Aur pentru albumul “Îmi cânt iubirea”.

Cu toate acestea, în anul 2015, trupa Bambi s-a destrămat, iar cele două cântărețe și-au început cariere solo.

În prezent, Denisa Tănase este owner&founder la propriul său brand de parfumerie și cosmetică, denumit My Geisha. Aceasta și-a lansat brandul în anul 2018, iar în ziua de astăzi, brandul se află în 36 de locații din 7 țări diferite, fiind considerat unul dintre cele mai de succes modele de franciză din România. Prin

urmare, Denisa Tănase este și o adevărată femeie de afaceri.

Citește și: Câți copii are, de fapt, Leonard Doroftei. Cu ce se ocupă aceștia și ce studii au făcut. Fiul cel mare a ajuns milionar- kanald.ro

Citește și: Elena a plecat de acasă și nu s-a mai întors! Femeia de 53 de ani din Vâlcea ar fi vrut să-și pună capăt zilelor- stirilekanald.ro

denisa tanase bambi
Denisa Tanase, o femeie de afaceri de succes[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este soția lui Flick. "Este un pas important pentru mine și soțul meu”

 

Denisa Tănase este căsătorită

Denisa Tănase, s-a măritat în secret cu Mircea Brânzei, un cunoscut om de afaceri, fiind un proprietar al mai multor afaceri, printre care și cea a brandului de care se ocupă Denisa Tănase. Cei doi au o relație încă din anul 2017, iar marele evenimentul a avut loc în urmă cu doar un an,  într-o locație de vis de  pe Riviera Franceză, la un hotel-castel de cinci stele de lângă Nisa. Prin urmare, Denisa Tănase și Mircea Brânzei și-au rostit jurămintele în fața preotului într-una dintre locațiile care oferă o vedere spectaculoasă, nunta desfășurându-se în aer liber.

Denisa Tănase  a ales pentru marea sa zi, să strălucească într-o rochie albă de mireasă, creată de designerului Ana Radu. Bineînțeles că atunci când a veni vorba despre domnișoara de onoare, aceasta nu putea să fie nimeni alta decât sora sa, Raluca Tănase. Nici aceasta nu a avut o ținută de neremarcat, fiind compusă din pantaloni albi și un top de culoare roz, semnate tot de creatoarea de modă Ana Radu. Mirele, Mircea Brânzei a ales să poarte un costum negru, cu o cămașă albă și un papion închis la culoare. Cei doi miri au oferit drept mărturii, produse de la brandul de parfumerie și cosmetică al Denisei Tănase, My Geisha, afacerea pe care aceasta o deține.

denisa tanase casatorita
Denisa Tanase, o femeie de afaceri de succes[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Cine este soția lui Flick. "Este un pas important pentru mine și soțul meu”



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

Cum slăbești 5 kilograme în 14 zile ţinând dieta cu avocado

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Comemorarea lui Anton Pann: Spectacolul „Povestea vorbei” la 170 de ani de la dispariția sa

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Teo Trandafir, despre conflictul dintre Zanni și Jador! Ce dezvăluiri a făcut prezentatoarea de la „Follow us!” despre Zanni, după ce l-a acuzat pe Jador de abuz în relația cu Oana Ciocan

O mămică a 4 copii a dispărut misterios în urmă cu 6 luni. Poliția a făcut acum o descoperire macabră, iar familia nu înțelege ce s-a întâmplat


Cookies