Salata de roșii cu castraveți este una dintre cele mai consumate, în special în timpul verii. Însă știați cum o puteți prepara într-un timp foarte scurt?
Aflați din rândurile următoare care sunt mai exact cele mai bune rețete de salate de roșii cu castraveți, dar și cum le puteți prepara într-un timp foarte scurt. În plus, descoperiți și care sunt beneficiile unei alimentații sănătoase, oferită chiar și de o simplă salată de roșii cu castraveți.
Iată rețetele pentru cele mai bune salate de roșii cu castraveți
Salată de roșii și castraveți în sos light
Ingrediente
Veți avea nevoie de următoarele ingrediente : 3 roșii medii, 3-4 castraveți, 2 căni de pătrunjel (tocat), o ceapă mare roșie (tăiată julien), un iaurt grecesc degresat sau cu puține grăsimi, o căpățână de usturoi (zdrobit), 2 linguri de semințe de chia, zeama de la o lămâie și 2 linguri de ulei de măsline extravirgin.
Mod de preparare
Tot ce trebuie să faceți este să începeți prin a prepara sosul, din iaurt, zeama de lămâie și o lingură de ulei de măsline extravirgin, pe care îl adăugăm după ce am tăiat roșiile, castraveții, ceapa și pătrunjelul. Toate aceste ingrediente se amestecă bine, iar la final presăram și semințele.
Citeste si: Cheat day: ce se întâmplă când trișezi în timpul unei diete
Salată de roșii și castraveți în stil Mexican
Ingrediente
Veți avea nevoie de următoarele ingrediente : 4-5 roșii galbene sau roșii (se taie foarte mărunt), 4-5 castraveți (tăiați cuburi mici), 2-3 linguri de fulgi de chilli, un ardei roșu gras, un ardei iute (fără sâmburi), jumătate de cană de fasole neagră (fiartă), 3 linguri de porumb, o lingură de ulei de măsline și puțin mărar proaspăt sau rozmarin.
Mod de preparare
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Tot ce trebuie să faceți este să tăiat toate aceste ingrediente, fie cubulețe, fie mărunt, în funcție de care ingredient este adăugat. Toate acestea se amestecă bine.
Citeste si: 3 mâncăruri ușoare de seară, ușor de preparat
Salată de roșii și castraveți în stil mediteranean
Ingrediente
Veți avea nevoie de următoarele ingrediente : 2-3 roșii medii (tăiate cuburi), 2-3 castraveți (tăiați cuburi), o mână de mărar, o mână de pătrunjel (tocat), 2 bucăți de brânză feta sau brânză de vaci, câteva măsline nesărate și fără sâmburi, jumătate de cană de năut fiert sau copt, o ceapă roșie (tăiată julien), 2 linguri de ulei de măsline extravirgin, zeama de la o lămâie și 1-2 linguri de semințe de in măcinate (de presărat).
Mod de preparare
Tot ce trebuie să faci este să începi prin a tăia toate ingredientele menționate, fie cuburi, fie julien sau mărunt, iar apoi le veți amesteca pe toate. La final, veți presăra câteva semințe de in măcinate.
Citeste si: 4 salate de crudități pentru slăbit. Le vei adora
Salată de roșii și castraveți – legume marinate în stil coreean
Ingrediente
Veți avea nevoie de următoarele ingrediente : 1 kg de roșii (tăiate cuburi), 1 kg de castraveți (tăiați mărunt), un dovlecel (tăiat rondele), 3 căni de pătrunjel (tocat), o căpățână de usturoi, o țelină, 2 ardei roșii grași (tăiați julien), o ceapă roșie (tăiată julien), un ardei iute fără sâmburi (tăiat mărunt), oțet (după gust), sare și piper (după gust), 100 ml de ulei de măsline și apă clocotită (la final), iar pentru sosul light : 2-3 căni de pătrunjel (tocat), 2-3 linguri de ulei de măsline, mirodenii (după preferințe), zeamă de lămâie și câțiva căței de usturoi.
Mod de preparare
Tot ce trebuie să faceți este să începeți prin a prepara sosul la blender, moment în care veți așeza câte un strat de roșii, unul de castraveți, straturi printer care veți pune sosul. Veți avea nevoie de borcane de 3 litri, pe care să le țineți cu fundul în sus pentru aproximativ o zi sau două, fie în cămară la rece, fie la frigider.
Citeste si: Cu ce se mănâncă BURGERUL. "Nimic din ceea ce este comestibil nu este nici periculos, nici nesănătos.”
Nu uita să înmoi pâinea în zeama de la salată
Alimentația reprezintă factorul cel mai important, atunci când vine vorba despre sănătatea oamenilor. Alimentația, tot ceea ce include aceasta, pornind de la ceea ce mâncăm, felul cum mâncăm, cât mâncăm, dar și când mâncăm, reprezintă un proces voluntar și conștient, acesta fiind și motivul pentru care este și educabil.
Primele alimente cu care s-a hrănit omul vreodată au fost cerealele, legumele, fructele și semințele, abia apoi peștele, carnea și produsele lactate. Acesta este și motivul pentru care cantitatea de alimente sănătoase este cea care se află la baza piramidei alimentare, pe care toți nutriționiștii o au în vedere.
O alimentație sănătoasă din toate punctele de vedere are la bază 5 porții de cereale, 2 porții de fructe, 4 porții de legume și doar o porție de carne și produse lactate. Pe lângă faptul că alegem ceea ce mâncăm, trebuie să știm și momentul potrivit în care trebuie să mâncăm. Trebuie să țineți cont ca ultima masă servită să aibă loc cu cel puțin 3-4 ore înainte de ora de somn, pentru ca digestia să fie completă, iar intestinele să se poată odihni. La fel de importantă este și durata mesei, pentru că altfel este digerată mâncarea dacă veți lua masa liniștiți și altfel va fi digerată dacă veți mânca rapid.
Citeste si: Cu ce se mânâncă GRANOLA. Specialiștii în nutriție au o părere extrem de bună despre acest mic dejun