Galerie foto. Cum arată soția lui George Buhnici, Lorena, în costum de baie

Lorena Buhnici
Lorena Buhnici este casatorita cu George Buhnici

Lorena Buhnici, soția lui George Buhnici, are 41 de ani și are mai multe fotografii în costum de baie pe contul său de socializare.

De câteva zile, familia Buhnici se află în mijlocul unui scandal imens, după ce George Buhnici le-a recomandat femeilor să meargă la sală. În plus, acesta a declarat că este extrem de mândru și norocos să aibă lângă el o soție care arată foarte bine.

Fostul prezentator TV a spus că și-ar dori să vadă la mare corpuri tonifiate fără vergeturi ori celulită.

„Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi.

Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine.

Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală (…) Putem fi de acord că e normal să ne uităm la țâ*e și la bu*i? Aia vreau să văd la mare! – a transmis vloggerul, într-o intervenție în cadrul unei emisiuni.

Citeste si: „Sunteți un om mic. Vergeturile nu se rezolvă la sală”. Iulia Albu și Carmen Tănase, reacție dură după declarațiile lui George Buhnici

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

 

George Buhnici a mai spus că el este un bărbat norocos că are o soție care arată “ca o minoră”:

„Eu am norocul că am o soţie care arată ca o minoră. Asta e şansa vieţii mele, jur. Uită-te la ea! Câţi ani îi dai?”, a declarat George Buhnici în cadrul aceluiși interviu.

Lorena Buhnici in costum de baie
Lorena Buhnici in costum de baie, la 41 de ani[Sursa foto: Facebook]


La 41 de ani, Lorena Buhnici se poate lăuda cu un corp de invidiat.
Aceasta este extrem de preocupată de aspectul fizic și, printre altele, postează și fotografii în costum de baie.

Lorena Buhnici in costum de baie
Lorena Buhnici in costum de baie, la mare[Sursa foto: Facebook]

Lorena Buhnici, adepta unui stil de viață sănătos

Lorena Buhnici petrece mult timp în sala de antrenamente și este adepta unui stil de viață sănătos, așa că este extrem de mândră de modul în care arată.

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Citeste si: „Balenuță rusească cu o siluetă greu de ținut în frâu” Cum a jignit soția lui George Buhnici o femeie de pe plajă


După apariția declarațiilor lui George Buhnici, s-a aflat că și Lorena îi împărtășește părerile despre persoanele care merg la plajă deși nu au un un corp perfect lucrat. În cadrul unei intervenții pe contul de Facebook, Lorena Buhnici a scris despre o femeie care a mers pe litoralul turcesc și s-a lăsat fotografiată de către partenerul său de viață.

„Această balenuță rusească cu o siluetă greu de ținut în frâu a pozat pe nisipurile turcești sub atenta îndrumare a unui fotograf „profesionist”. Cred că îi vor ieși bine toate shooting-urile vara asta”, a scris Lorena Buhnici pe Facebook, iar cuvintele sale au fost aspru criticate de către internauți.

Lorena Buhnici declaratie
Lorena Buhnici declaratie despre o femeie aflata la plaja[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Varice, tratament și prevenție

„Să nu mai mănânc desert azi că cineva suferă?”. George Buhnici nu se află la primele comentarii discriminatorii. Jurnalistul, comentariu jignitor asupra persoanelor din Ucraina

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies