Durerile din timpul menstruației pot fi de-a dreptul deranjante în anumite perioade. Însă știați cum puteți scăpa mai repede de ele?
Aflați din rândurile următoare care este motivul principal pentru care, de obicei, durerile menstruale, persistă, dar și cum se clasifică acestea, în funcție de intensitatea durerii. În plus, descoperiți și doar câteva dintre modalitățile principale pe care le puteți urma, pentru a scăpa mai repede de aceste dureri de-a dreptul inconfortabile.
De ce persistă durerile menstruale?
Atunci când își face simțită prezența perioada ciclului menstrual, acesta se manifestă mai exact, prin contractarea unui mușchi, denumit uter, care ajută la eliminarea mucoasei endometriale, prin anumiți hormoni (prostaglandine).
Astfel, durerile care apar în timpul menstruației, sunt din cauza momentelor în care acest mușchi se contractă. Însă dacă nivelul prostaglandinelor din organism, dintr-un anumit moment, se ridică, atunci este momentul în care durerile sunt din ce în ce mai severe.
Conform studiilor, se pare că femeile cu vârsta cuprinsă între 15-25 de ani, sunt cel mai afectate, însă în unele cazuri, dismenoreea se manifestă și după vârsta de 25 de ani, dacă există patologii favorizante.
Cu toate acestea, durerile din timpul ciclului menstrual scad în intensitate, odată cu înaintarea în vârstă sau să înceteze după ce a avut loc prima naștere.Citeste si: Pune bicarbonat de sodiu pe carne. Trucul genial folosit de gospodine
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Durerile menstruale se pot clasifica în două mari categorii, și anume primare și secundare, după cum urmează:
- primare (dismenoreea primară): acesta devine cel mai frecvent simptom al durerilor menstruale. Aceste dureri sunt cele care se resimt în partea inferioară a abdomenului, în spate sau în coapse. În funcție de intensitatea pe care o pot avea, aceasta poate să fie moderată sau severă și poate dura între 12-72 de ore. În plus, pe lângă aceste dureri menstruale, mai pot exista și alte simptome precum greață, vărsături, diaree, balonare și oboseală.
- secundare (dismenoreea secundară): acestea sunt dureri provocate, de această dată, de o afecțiune care se află la nivelul sistemului reproducător sau de o infecție. Astfel, durerile sunt cauzate de aceste aspecte, și nu doar de durerile din dismenoreea primară, menționate anterior. Prin urmare, automat și durata acestor dureri este mai îndelungată decât în cazul celor primare. În acest caz, pot exista chiar și leziuni la nivelul structurilor pelvine, motiv principal pentru care apare durerea. Aceste dureri își fac simțită prezența cu câteva zile înaintea apariției ciclului și durează mai mult timp.
Citeste si: De ce să te dai cu fixativ pe tălpi. Toate doamnele ar trebui să știe acest truc!
Moduri prin care poți sc ă pa rapid de durerile menstruale
Sport
Deși poate părea ultimul lucru pe care îl poți face în timpul perioadei ciclului menstrual, află că sportul chiar te ajută să te simți mai bine.
Alimentație
Deși în această perioadă ar trebui să mănânci mai ușor, hormonii sunt cei care au tendința să o ia puțin razna, în ideea în care, organismul va începe să aibă tot felul de pofte, de care ar trebui să ții cont.
Cu toate acestea, durerile nu se vor amplifica, dacă vei evita să consumi alimentele bogate în sare și zahăr, înlocuindu-le cu cele ce conțin calciu, precum sunt legumele, iaurtul sau laptele.
Citeste si: Ce se întâmplă dacă torni sare în toaleta din baie. Trucul este de-a dreptul uimitor
Baie fierbinte sau sticlă de apă caldă
Este cunoscut deja faptul că orice fel de sursă care emană căldură, este numai bună pentru a ameliora durerile menstruale. Prin urmare, ar trebui să apelezi fie la o baie fierbinte, fie la o sticlă de apă caldă, pe care o vei ține în zona respectivă. Astfel, aceste metode vor reduce intensitatea și frecvența crampelor menstruale.
Ceaiuri naturale
O altă variantă numai bună de încercat, constă în consumul ceaiurilor naturale. În perioada menstruației, chiar se recomandă să consume cât mai mule ceaiuri natural și să eviți pe cât de mult posibil cafeaua. Printre ceaiurile natural care te vor ajuta să ameliorezi durerea menstruală se află și ceaiul de mușețel, de ghimbir sau de mentă.
Citeste si: Cum poți păstra brânza proaspătă mai mult timp în frigider. Toate gospodinele trebuie să încerce acest truc