„Nu există nicio șansă ca eu să mă întorc”. Maria Lungu, în război cu Mircea Eremia

Mircea Eremia si Maria Lungu
Mircea Eremia si Maria Lungu au fost impreuna timp de 3 luni

Maria Lungu nu mai vrea să audă nimic despre Mircea Eremia, după declarațiile acestuia. Tânăra se află într-o relație serioasă acum.

La doar câteva zile după ce Mircea Eremia a făcut declarații despre relația cu Maria Lungu și de ce s-a ajuns la despărțire, fosta concurentă de la Puterea dragostei reacționează dur.

Tânăra originară din Republica Moldova a făcut o serie de declarații cu privire la ce a spus fostul iubit despre ea, iar cuvintele nu sunt deloc flatante pentru fratele Alinei Eremia. Maria este complet surprinsă de declarațiile lui Mircea și nu mai vrea să audă de el.

„Am văzut într-adevăr ce spune el. Eu mă minunez pe zi ce trece, pentru că mă trezesc efectiv cu diferite postări, unde Mircea dă în continuare declarații și nu înțeleg de ce o face, pentru că eu personal nici până în momentul de față nu am aflat care a fost motivul acestei despărțiri, chiar dacă am încercat să discutăm și să abordăm acest subiect, nu am ajuns la niciun numitor comun”,

a mărturisit blondina în cadrul unui interviu.

Citeste si: „I-am văzut împreună pe stradă”. Ella Tina, trădată de cea mai bună prietenă

Maria Lungu
Maria Lungu s-a iubit timp de trei luni cu Mircea Eremia[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Maria Lungu are un nou iubit

În plus, Maria Lungu nu mai vrea să audă nimic despre Mircea Eremia și exclude o împăcare cu el, mai ales că acum este într-o altă relație.

De asemenea, Maria este supărată deoarece Mircea nu i-a putut spune personal că nu o mai iubește și a trebuit să afle prin intermediul presei că a rămas fără iubit.

Citeste si: Mircea Eremia, primele dezvăluiri despre despărțirea de Maria Lungu de la Puterea dragostei

Mircea Eremia
Mircea Eremia a dezvaluit ca nu este exclusa o impacare cu Maria Lungu[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Citeste si: „Am rămas șocată”. Maria Lungu, despre declarațiile pe care le-a făcut Mircea Eremia


„Cel mai tare m-a enervat că el a spus că oricând poate să se împace cu mine și nu înțeleg de unde are această informație. În primul rând, nu-mi convine, pentru că nu acesta este adevărul și, în al doilea rând, siguranța asta nu știu de unde o are, pentru că nu i-am dat-o eu niciodată.

M-a deranjat extrem de mult și faptul că el a spus că nu a fost o relație serioasă, păi nu este serioasă din moment ce tu îți pierzi timpul personal venind la Chișinău să mă vezi pe mine? Nu mi se pare adevărat!

Într-adevăr, el a vrut mai mult, a vrut să continuăm această relație, însă eu am declarat de mai multe ori că vreau să fiu mai atentă cu aceste lucruri și am luat-o încet.

Eu sunt într-o relație serioasă în momentul de față și nu există nicio șansă ca eu să mă întorc vreodată la Mircea, mai ales după declarațiile pe care le-a făcut. Nici măcar o relație de prietenie nu va exista, pentru că noi mai țineam legătura, am ajuns la un numitor comun ca să nu ne deranjăm, dar se pare că el nu se oprește. Vrea război? O să îi dau război”,
a adăugat ea.



Citește și:

Varice, tratament și prevenție

„N-are băiatu’ iubită”. Mircea Eremia, dezvăluire cutremurătoare despre fosta iubită

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies