În fiecare zi a anului are loc o sărbătoare sfântă. Însă știați dacă sărbătoarea de pe data de 4 octombrie 2022 este o sărbătoarea cu cruce neagră sau roșie?
Aflați din rândurile următoare care este sărbătoarea care are loc pe data de 4 octombrie 2022 și dacă este o sărbătoare cu cruce neagră sau roșie, dar și care este rugăciunea care este adresată sfântului sărbătorit în această zi. În plus, descoperiți și ce alte sărbători urmează în luna octombrie.
Calendar ortodox 4 octombrie 2022 - Sfântul Mucenic Ierotei
Citeste si: Zodiac 4 octombrie 2022. Află ce zodie se îndoiește de fidelitatea partenerului
Citeste si: Zodiac chinezesc 4 octombrie 2022. Află ce zodie va fi concediată
Sfântul Mucenic Ierotei a fost condus către credința în Hristos, de către Sfântul Apostol Pavel. Acesta a fost cel care l-a botezat și l-a făcut episcop, în Atena.
Odată cu trecerea timpului, Sfântul Mucenic Ierotei a fost însoțitor al Sfântului Dionisie Areopagitul, devenind astfel, primul episcop al Atenei. În plus, acesta a participat și la înmormântarea Maicii Domnului. Se pare că acolo a realizat și început cântărilor, la prohodirea Maicii Domnului.
Sfântul Mucenic Ierotei s-a stins din viață pe data de 4 octombrie.
Rugăciune către Sfântul Mucenic Ierotei - 4 octombrie 2022
Citeste si: Sfatul zilei de marți, 4 octombrie. Află ce zodie se va întâlni cu o persoană din trecut
Calendar creştin ortodox 4 octombrie 2022- sărbătoare fără cruce neagră sau roșie
Cântarea 1, glasul al 8-lea.
Irmosul:
“Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe învăţătorul Tainelor, care s-a răpit până la cer, pe Dumnezeiescul Pavel, pe vânătorul lumii având dascăl, te-ai făcut ucenic privirii celei de sus.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Ierotei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Limba Apostolului Pavel cea mişcată de Duhul, grăind arătat Tainele lui Dumnezeu, aceea te-a cuprins pe tine, fericite şi te-a făcut grăitor de Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Rănindu-te cu dragostea cea duhovnicească şi cu cuvinte Dumnezeieşti, vorbind cu Stăpânul tuturor, ai pus spre tine cuvintele cele sfinţite.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Fiind Locaș de Dumnezeu Împodobit al Luminii Celei Veşnice, Fecioară Preacurată, spală-mă, Stăpână şi pe mine cel spurcat şi întinat de toate păcatele.”
Calendar ortodox 2022 octombrie
Citeste si: Zodiacul săptămânal 3 octombrie- 9 octombrie 2022. Află ce zodie depune mult efort
1 S (†) Acoperământul Maicii Domnului;Sf. Ap. Anania;Sf. Cuv. Roman Melodul;†) Sf. Cuv. Chiriac și Iosif de la Bisericani; (Nu se fac nunți)
2 D Sf. Sfințit Mc. Ciprian;Sf. Mc. Iustina fecioara; Duminica a XIX-a după Rusalii (Predica de pe munte- iubirea vrăjmașilor);
3 L Sf. Sfințit Mc. Dionisie Areopagitul;Sf. Mc. Teoctist;
4 M Sf. Sfințit Mc. Ierotei, ep. Atenei;
5 M Sf. Mc. Haritina;†) Sf. Cuv. Misail și Daniil de la M. Turnu;( Post. Nu se fac nunți)
6 J Sf. Ap. Toma;Sf. Mc. Erotiida;
7 V † Sf. M. Mc. Serghie și Vah;Sf. Mc. Iulian pr., Chesarie diac. și Polihronie; (Post. Nu se fac nunți)
8 S Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia;
9 D Sf. Ap. Iacov al lui Alfeu;Sf. Cuv. Atanasia, Andronic și Anastasia; Duminica a XXI-a după Rusalii (Pilda semănătorului);
10 L Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia;Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărt.;
11 M Sf. Ap. Filip, unul din cei 7 diac.;Sf. Ier. Teofan Mărt., ep. Niceei;
12 M Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic;Sf. Ier. Cosma, ep. Maiumei;( Post. Nu se fac nunți)
13 J † Aducerea moaștelor Sf. Ap. Andrei la Iași;Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie;
14 V †) Sf. Cuv. Parascheva de la Iași;Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
15 S Sf. Mc. Luchian, pr. din Antiohia;
16 D Sf. Mc. Longhin Sutașul;
Duminica a XX-a după Rusalii (a Sf. Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic; Învierea fiului văduvei din Nain; Rugăciunea lui Iisus);
17 L Sf. Prooroc Oseea;Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul;
18 M Sf. Ap. și Ev. Luca;Sf. Mc. Marin cel Bătrân;
19 M Sf. Prooroc Ioil;Sf. Mc. Uar;Sf. Cleopatra;Sf. Cuv. Ioan de la Rila;; (Post. Nu se fac nunți)
20 J Sf. M. Mc. Artemie;Sf. Gherasim din Chefalonia;
21 V †) Sf. Cuv. Mărt. Visarion și Sofronie;Sf. Mc. Oprea;Sf. Pr. Mărt. Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel;Sf. Cuv. Ilarion cel Mare;( Post. Nu se fac nunți)
22 S Sf. Ier. Averchie, ep. Ierapolei;Sf. 7 tineri din Efes;;
23 D Sf. Mc. Iacov, ruda Domnului, întâiul ep. al Ierusalimului;Sf. Cuv. Macarie Romanul;
Duminica a XXIII-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor); Ap. Efeseni II, 4-10; Ev. Luca VIII, 26-39; glas 2, voscr. 8
24 L Sf. M. Mc. Areta;Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin;
25 M Sf. Mc. Marcian și Martirie;Sf. Tavita;
26 M †) Sf. M. Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de mir; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
27 J †) Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale cărui moaște se află în Catedrala Patriarhală;Sf. Mc. Nestor;
28 V † Sf. Ier. Iachint, mitr. Țării Românești;Sf. Mc. Terentie, soția sa Neonila și cei 7 fii ai lor: Nita, Sarvil, Ierax, Teodul, Fota, Vilie si Evnichi;Sf. Ier. Firmilian, ep. Cezareei Capadociei;;( Post. Nu se fac nunți)
29 S Sf. M. Mc. Anastasia Romana;Sf. Cuv. Avramie și Maria, nepoata sa;
30 D Sf. Sfințit Mc. Zenovie, ep. Ciliciei și sora sa, Zenovia;Sf. Ap. Cleopa;
Duminica a XXII-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr);
31 L Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis;Sf. Mc. Epimah;
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, să consulţi calendarul creştin ortodox.