“Oamenii cresc unde sunt apreciați”. Alexandru Bobicioiu și Simina Loica au ajuns din nou la despărțire

“Oamenii cresc unde sunt apreciați”. Alexandru Bobicioiu și Simina Loica au ajuns din nou la despărțire
“Oamenii cresc unde sunt apreciați”. Alexandru Bobicioiu și Simina Loica au ajuns din nou la despărțire

Alex Bobicioiu și iubita lui, Simina Loica, au pus capăt relației lor.

În ultimul timp, relația celor doi tineri Simina Loica și Alexandru Bobicioiu a trecut prin multe despărțiri și împăcări. Când lucrurile păreau să funcționeze din nou între cei doi, situația a luat o întorsătură, făcându-i pe aceștia să nu se mai înțeleagă și să se ajungă din nou la despărțire.

Un lucru care l-a dat de gol pe Alexandru Bobicioiu privind stadiul relației a fost un mesaj postat pe o rețea de socializare, punându-i pe gânduri pe fanii lor.



Cei doi s-au afișat cu zâmbete largi în compania celuilalt și au sărbătorit împreună victoria pe care Alexandru Bobicioiu a adus-o, mai exact, câștigând lupta în cușcă împotriva lui Alex Zănoagă, fostul Siminei Loica.

Deși tânărul a câștigat victoria în meci, se pare că pe plan personal nu o duce prea bine. Cel puțin, se pare că acesta ține să ii adreseze Siminei niște reproșuri, pe care le-a făcut publice și in mediul online, în momentul în care a distribuit o poză cu un anumit citat.

Citeste si: „Mai vrei un bebe?” Ce a răspuns Simina Loica, după ce a fost întrebată dacă s-ar mai vedea mama

Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Alexandru Bobicioiu și Simina Loica, ajunși din nou la despărțire[Sursa foto: Instagram]

Citeste si: „Am ridicat tonul la ea”. George Zănoagă, primele declarații după ce a fost acuzat că a agresat-o pe Simina Loica

Alex Bobicioiu și Simina Loica au ajuns din nou în pragul despărțirii

Deși totul părea frumos între cei doi, imediat după gala RFX au ajuns să se certe. Alexandru Bobicioiu și Simina Loica au simțit nevoia să își șteargă pozele împreună din mediul online, apelând cel mai probabil la funcția de “Arhivare” a aplicației Instagram, care le permite să își afișeze oricând pozele din nou, fără a fi necesar să le șteargă definitiv.

Acest lucru se poate întâmpla deoarece cei doi sunt convinși de faptul că se vor împăca, așadar, având posibilitatea să își reafișeze fotografiile când lucrurile dintre ei vor fi mai bine. Ultimul mesaj pe care Alexandru Bobicioiu a simțit să îl posteze pe Instagram poate fi o confirmare a faptului că au reapărut din nou neînțelegeri între cei doi, în ciuda aparențelor din ultimul timp.



“Oamenii cresc unde sunt apreciați, merg unde sunt primiți și rămân unde sunt iubiți”, a fost postarea lui Alexandru Bobicioiu de pe Instagram.

Citește și: Bianca Mândru, schimbare radicală de look. Cum arată fosta concurentă de la ”Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: "Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial- stirilekanald.ro

Citeste si: Alex Bobicioiu, declarații tranșante despre Alex Zănoagă: „Să își vadă de viața lui”

Alexandru Bobicioiu și Simina Loica, ajunși din nou la despărțire[Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Ce spune Simina Loica despre divorțul de Alex Zănoagă: ”Dacă își vrea numele înapoi să facă ceva”



Citește și:

Hernia de disc lombara: diagnostic si tratament actual

„Mai vrei un bebe?” Ce a răspuns Simina Loica, după ce a fost întrebată dacă s-ar mai vedea mama

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte


Cookies