Jador și Bogdan Mocanu nu mai sunt prieteni, chiar dacă multe persoane îi considerau foarte apropiați, în urmă cu puțin timp, cei doi au anunțat în mediul online că au rupt orice legătură. În cadrul unui interviu, artiștii au povestit ce s-a întâmplat și care este motivul pentru care au decis să rupă prietenia.
Cu toate că pe parcursul prieteniei au mai avut situații conflictuale, de data aceasta pare că lucrurile sunt mai grave. Cei doi s-au certat din cauza unei piese, care urma să fie lansată, iar în momentul actual Bogdan Mocanu nu își mai dă acordul.
Citeste si: „Păstrăm legătura”. Ella Tina, despre secretul lui Jador
Bogdan Mocanu și Jador, scandal de proporții
Cei doi artiști au început cearta în mediul online, unde și-au dat unul altuia replici destul de dure, dar cu toate acestea, lucrurile sunt mai serioase de atât. În cadrul unui interviu, cei doi au spus adevărul despre motivul pentru care au ales să nu își mai vorbească.
Jador a declarat, în cadrul unui interviu, că s-au certat din cauza că nu l-a pus pe piesa pe care urma să o lanseze, cu toate că el a scris versurile, Bogdan Mocanu și-a dorit să fie pe piesă.
„Ne-am certat din cauza că nu l-am pus pe piesa pe care urma să o lansez. El a scris versurile piesei, l-am trecut, l-am pus acolo, dar voia și el să fie pe piesă. Ne-am certat puțin, nu mi se pare normal, noi am semnat un contract pe piesă și cu toții ne-am dat acordul și acum nu mai vrea să iasă piesa. Piesa o cântam eu cu sora mea și cu Nicolas Sax, trebuia și el să fie pe piesă și n-a mai fost. Nu mai vreau să vorbesc cu el”, a spus Jador, în cadrul unui interviu.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Ce a declarat Bogdan Mocanu, în legătură cu cearta dintre el și Jador
Bogdan Mocanu și-a spus și el punctul de vedere în legătură cu piesa pe care Jador urma să o lanseze. Artistul susține că a scris versurile piesei, iar Jador era receptiv la sfaturile lui, iar de aici au început și conflictele.
„E o poveste lungă și mai complicată.
Citeste si: Cine este sora Siminei Loica. Cele două s-au reîntâlnit, iar fotografia de familie a fost nelipsită