Cum ne convingem copilul să meargă fără jucării la grădiniță. „Acea luptă din fiecare dimineață poate cumva să se termine doar dacă negociați”

Cum ne convingem copilul să meargă fără jucării la grădiniță
Cum ne convingem copilul să meargă fără jucării la grădiniță

Află din rândurile următoare cum poți să-ți convingi copilul să renunțe la jucării atunci când pleacă la grădiniță.

Perioada în care îți duci copilul la grădiniță constituie o schimbare majoră atât în viața părinților, cât și a copilului. Grădinița este primul contact al copilului cu societatea și constituie o perioadă foarte importantă în dezvoltarea emoțională a acestuia.

Odată cu intrarea în colectivitate, apar și anumite schimbări în comportamentul copiilor. Unii copii reacționează cu respingere la această nouă etapă, refuzând să se dezlipească de mama pentru a petrece câteva ore la grădiniță.

Alții, în schimb, se adaptează foarte ușor și de abia așteaptă să se ducă la grădiniță. Mai sunt însă și copiii care chiar dacă acceptă să se ducă la grădiniță, vor să ia cu ei și un obiect personal de acasă, de cele mai multe ori o jucărie.

Cum ne convingem copilul să meargă fără jucării la grădiniță[Sursa foto: Freepik]

Cu această problemă se confruntă și Ilinca Vandici, mămica lui Zyan, în vârstă de 5 ani.

Invitată la emisiunea „Consilier de vedetă”, difuzată pe canalul de YouTube WOWnews, Ilinca Vandici i-a cerut sfatul psihologului Felicia Akkaya cu privire la o problemă cu care se confruntă în fiecare dimineață atunci când trebuie să îl ducă pe Zyan la grădiniță.

Cum aș putea să-l dezobișnuiesc pe Zyan din a mai merge cu câte o jucărie la grădiniță? Pentru că avem această problemă în fiecare dimineață .”, a fost întrebarea Ilincăi.

Felicia Akkaya a oferit mai multe sfaturi legate de cum ar trebui să procedeze părinții atunci când se confruntă cu refuzul copiilor de a lăsa jucăriile acasă.

De ce copiii își iau jucăriile personale la grădiniță

Citește si: Cum ne convingem copiii să facă activități noi. “Va putea lua numeroase decizii bazându-se pe intuiția pe care o dezvoltă acum”

Cum ne convingem copilul să meargă fără jucării la grădiniță
Cum ne convingem copilul să meargă fără jucării la grădiniță[Sursa foto: pexels]

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Această dorință a copiilor de a lua cu ei o jucărie atunci când merg la grădiniță, poate avea explicații diferite în funcție de vârstă.

Specialistul în domeniu susține că în cazul copiilor mai mici, dorința de a lua un lucru personal la grădiniță poate constitui o nevoie a copilului de a avea alături de el un lucru care să-i aducă aminte de mama, un lucru cunoscut sau drag.

În acest caz, este recomandat să lăsăm copilul să-și ia cu el un obiect personal care să-i confere siguranță în momentele în care este departe de familie. Astfel, el va știi că are un obiect drag alături de el, iar mama va veni curând să-l ia de la grădiniță.

Este o problemă generală și ea vine cumva pe fondul unei nevoie de a te atașa de ceva ce îți este cunoscut sau drag.

Este foarte important ca în primul an de grădiniță să aibă la el un element care să-i asigure acea siguranță, acea nevoie de a nu fi lăsat definitiv singur.”, explică specialistul în domeniu.

În cazul copiilor mai mari, acest obicei de a lua cu ei o jucărie la grădiniță, are cu totul o altă semnificație. Este asociat cu statutul pe care vrea să îl aibă copilul respectiv în cadrul grupului de colegi.

Astfel, el știe că de fiecare dată când va aduce o jucărie la grădiniță, ceilalți copii vor veni să vadă despre ce e vorba și așa el va fi în centrul atenției.

Are legătură cu nevoia lui de a fi important, nevoia lui de a fi în centrul atenției și de a-i face pe ceilalți să vină în jurul lui, demonstrându-le că de fiecare dată vine cu ceva nou .”, spune specialistul în domeniu.

Cum ne convingem copilul să meargă fără jucării la grădiniță

Citește si: Cum să ne împărțim timpul între muncă și copil. „Trebuie să găsești un moment care să te bucure pe tine”

Cum ne convingem copilul să meargă fără jucării la grădiniță
Cum ne convingem copilul să meargă fără jucării la grădiniță[Sursa foto: pexels]

Citește și: Ce decizie au luat Culiță Sterp și Daniela Iliescu după ce s-au cununat! Artistul a făcut marele anunț: „În curând...”- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

În funcție de vârsta copiilor, părinții pot să apeleze la diferite metode prin care să-i convingă pe cei mici să-și lase jucăriile acasă atunci când merg la grădiniță.

Acea luptă din fiecare dimineață poate cumva să se termine doar dacă negociați. Din nefericire s-ar putea să se lovească de obiceiul celorlalți din clasă pentru că dacă nu este un regulament general, o să îți fie foarte greu să impui această regulă .”, spune doamna psiholog.

Astfel, e foarte important ca părinții să încerce să facă anumite compromisuri pentru ca cel mic, la rândul lui, să facă și el compromisuri. Puteți să stabiliți o zi pe săptămână în care copilul să-și ia jucăria lui preferată la grădiniță. Totodată, puteți să conveniți de acord cu doamna educatoare ca cel mic să-și lase jucăria preferată la grădiniță cu condiția să se joace și ceilalți copii cu ea. Astfel, va știi că jucăria lui se va afla acolo în siguranță și se poate juca ori de câte ori vine la grădiniță.

De asemenea, există posibilitatea în care de teamă că ceilalți copii o să îi ia jucăria preferată sau se va întâmpla ceva cu ea, copilul va prefera să o lase acasă pentru a o avea în siguranță.

O altă metodă este aceea în care înlocuiți jucăria cu alt obiect personal. De exemplu, copilul poate să aibă un creion preferat sau un tricou preferat, obiecte de care să aibă cu adevărat nevoie la grădiniță.



Citește și:

Varice, tratament și prevenție

Cum facem față capriciilor unui adolescent. „A ajuns la un punct în care îți cere independența!”

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Cine este și câți ani are Gizem Sevim, care joacă rolul Leyla, în serialul Inimă rebelă! Iată la ce schimbare uluitoare de look a recurs carismatica actriță după încheierea filmărilor

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies