Adela Popescu și Radu Vâlcan trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și împreună au trei copii, pe care îi iubesc din tot sufletul și ar face orice pentru fericirea lor.
În momentul actual, ea este o mamă singură, deoarece soțul ei este plecat peste mări și țări pentru a realiza o emisiune, iar în urmă cu puțin timp și-a dus băieții la mall pentru a viziona un film de Crăciun. Iată ce i s-a întâmplat prezentatoarei TV.
Ce i s-a întâmplat Adelei Popescu într-un mall din București
În momentul în care au intrat în sala de cinema, Adela Popescu s-a gândit la faptul că există posibilitatea ca alegerea filmului să nu fi fost cea mai inspirată, cu toate că era dedicat celor mici.
„Am fost la un film cu copiii, de la care am ieșit la jumătate, pentru că, deși mi s-a părut ciudat la început drumul pe care o luase, faptul că îmi dădeam seama că se discută despre Moș Crăciun, mi-a confirmat Dana, care a ieșit
Când a ajuns acasă, prezentatoarea TV a luat legătură cu fanii ei, povestindu-le cum a reușit să își scoată în timp util copiii din sala de cinema, dar și cât a costat-o dorința ca băieții ei să creadă în continuare în Moș Crăciun.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Potrivit spuselor sale, de la jumătatea filmului, vedeta și-a dat seama că ar trebui să îi scoată pe cei mici din sală, deoarece ar fi fost nevoită să le dea explicații despre existența lui Moș Crăciun.
În momentul în care a crezut că totul se întâmplă în capul ei, suspiciunile i-au fost confirmate de prietena ei, care a trecut prin aceeași situație cu micuții ei.
Așadar, Adela Popescu își dorește ca cei mici să aibă în continuare o copilărie frumoasă, deoarece pentru ea a fost mereu importantă magia Crăciunului.Citește și: Adela Popescu și Radu Vâlcan, afacere de milioane de lei! Cu ce se ocupă cei doi prezentatori
Ce a mai spus Adela Popescu pe rețelele de socializare
Din fericire pentru Adela Popescu, o jucărie a făcut diferența, iar acum Andrei și Alexandru îl așteaptă cu sufletul la gură pe Moș Crăciun.
Cu toate că este conștientă că cele trei bilete la film au fost destul de costisitoare, Adela Popescu a încheiat seara fericită, mândră că magia sărbătorilor nu a fost distrusă.
„Așa cum vă spuneam, am fost la cinematograf cu cei mici, la un film care promitea a fi foarte potrivit pentru această perioadă și pentru ei. Se numește ”Crăciunul ursulețului Teddy”. M-am speriat pe început, dar am zis că poate mi se pare.(...) În timp ce mă uitam și eram plină de frământări, am primit un mesaj de la Dana ”să nu mergi cu copiii la filmul ăsta, pentru că tot filmul încearcă, practic, să spună că nu există Moș Crăciun”. Nu-mi venea să cred! Și am început să mă gândesc ce să fac, să le dau niște explicații cum că ”mamă, ăsta e film”. Mă gândeam la soluții și am zis ”hai să nu risc”, că pentru mine asta este foarte important să cred că Moș Crăciun, în copilărie.(...) I-am zis lui Alexandru ”mami, nu vrei să mergem să luăm jucăria aia”- îmi cerea el de mult o jucărie- „ideea e că dacă vrei s-o luăm, trebuie să mergem acum, că după se închide magazinul”.(...) Bineînțeles că a ales jucăria și am plecat. Deci m-a costat o jucărie”, a povestit Adela Popescu, pe InstaStory.
Citește și: Adela Popescu și Radu Vâlcan, afacere de milioane de lei! Cu ce se ocupă cei doi prezentatori