Pizza cu mozzarella reprezintă o adevărată delicatesă, care se poate prepara destul de ușor. V-ați gândit să căutați această rețetă simplă?
Aflați din rândurile următoare o rețetă numai bună de pizza cu mozzarella. În plus, descoperiți și care este secretul pentru cea mai gustoasă pizza cu mozzarella, preparată exact pe gustul vostru.
Rețetă de Pizza cu mozzarella
Astăzi vom realiza cea mai simplă rețetă de pizza cu mozzarella, absolut delicioasă, în doar 7 pași simpli!
Timp de pregătire – 15 minute
Timp de preparare – 35 minute
Timp de crescut – o oră
Timp total – o oră și 50 minute
Porții – 24 felii
Ingrediente – Pizza cu mozzarella
Ingrediente pentru aluat
- 400 ml apă călduță
- 2 pliculețe de drojdie uscată
- 2 linguri de zahăr granulat
- sare
- un praf de rozmarin uscat
- un sfert de cană de ulei de măsline
- 500 g făină
- 4 pungi de mozzarella
- câteva roșii cherry
- sare de mare
Ingrediente pentru sosul de roșii
- 2 căței de usturoi
- 2 linguri de ulei de măsline
- 3 frunze de busuioc proaspăt
- 400 de grame de roșii cuburi la conservă
- sare (după gust)
- piper (după gust)
Ingrediente pentru decor
- câteva frunze de busuioc proaspăt
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citește și: Rețetă de Mousse de ciocolată cu afine. Un desert simplu și gustos
Mod de preparare - Pizza cu mozzarella
Pasul 1. În primul și-n primul rând, vom avea nevoie de un bol de dimensiuni potrivite, în care vom adăuga 400 de mililitri de apă călduță, în care vom adaugă 2 pliculețe de drojdie uscată, iar cu ajutorul unei lingurițe, vom amesteca și vom adăuga și o jumătate de linguriță de zahăr granulat. Lăsăm bolul deoparte până
Pasul 2. Între timp, ne vom așeza bolul de mixer, în care vom turna amestecul de drojdie, la care vom adăuga o lingură și jumătate de zahăr granulat, o jumătate de linguriță de sare, un praf de rozmarin uscat, un sfert de cană de ulei de măsline și mixăm toate aceste ingrediente, până se vor mai încorpora.
Pasul 3. Acum vom lua un bol de dimensiuni mai mari, pe care îl vom unge cu puțin ulei, vom unge și aluatul cu puțin ulei de măsline și-l vom lăsa să se odihnească, acoperit cu un prosop umed, timp de aproximativ o or ă.
Pasul 4. Între timp, ne vom ocupa de prepararea sosului de roșii pentru pizza. Așadar, vom avea nevoie de 2 căței de usturoi, pe care îi vom toca mărunt și îi vom pune într-o oală de dimensiuni mai mici, în care vom turna și 2 linguri de ulei de măsline. Oala se pune pe aragaz, la foc mediu și așteptăm, până când usturoiul va începe să sfârâie, moment în care vom adăuga și 3 frunze de busuioc proaspăt, tăiate mărunt. Amestecăm puțin și adăugăm apoi și 400 de grame de roșii cuburi la conservă, sare (după gust) și piper (după gust). Amestecăm și așteptăm să ajungă la punctul de fierbere. Mai lăsăm pentru încă 15 minute, timp în care sosul va scădea.
Citește și: Rețetă de Brioșe Red Velvet de Crăciun. Vei impresiona toți invitații!
Pasul 5. După acest interval de timp, îndepărtăm prosopul și batem puțin aluatul din bol și-l vom scoate pe o suprafață plată, pe care am presărat puțină făină în prealabil. Începem să frământăm aluatul, iar după ce am obținut o bilă, cu ajutorul unui cuțit special de pizza, îl vom împărți în 4 părți egale. Rând pe rând, vom lua fiecare parte în parte și o vom întinde într-o formă de cerc. Procesul se va repeta pentru toate cele 4 părți de aluat.
Pasul 6. Iar acum a venit momentul să ne ocupăm de asamblarea preparatului nostru delicios. Așadar, vom lua fiecare parte de aluat și o vom așeza pe o hârtie de copt, în tavă, iar apoi vom pune sosul de roșii pe toată suprafață acesteia, mai puțin pe margini. Următorul pas este să tăiem felii mozzarella din 4 pungi, dar și câteva roșii cherry, în jumătăți. Așezăm prima dată feliile de mozzarella, apoi jumătățile de roșii cherry, presărăm puțină sare de mare și introducem tăvile la cuptor, la o temperatură de 230 de grade Celsius, timp de aproximativ 20 de minute.
Pasul 7. După acest interval de timp, scoatem tăvile de la cuptor, decorăm gustoasa noastră pizza cu câteva frunze de busuioc proaspăt, iar rețeta este gata!
Pizza cu mozzarella este gata și se poate servi caldă. Poftă bună!
Citește și: Rețetă de Sarailie. Unul dintre cele mai îndrăgite preparate turcești