Damian Drăghici este un mare artist al muzicii românești. Care este povestea sa de viață?
Aflați din rândurile următoare cine este mai exact Damian Drăghici, dar și cum a ajuns să aibă succesul pe care îl are în prezent, în cariera sa. În plus, descoperiți și alte detalii din viața interpretului.
Cine este Damian Drăghici
Damian Drăghici s-a născut în data de 31 martie 1970, la București, într-o familie de muzicanți. Acesta a fost introdus încă de mic în lumea muzicii, încă de la vârsta fragedă de trei ani. La vârsta de 10 ani, bunicul său l-a învățat să cânte la nai, iar acum acesta reprezintă instrumentul care l-a consacrat pe Damian Drăghici în lumea muzicii.
Astfel, talentul moștenit din generație în generație și posibilitățile pe care le-a avut de-a lungul copilăriei prin intermediul cărora a studiat muzica, dar și o muncă asiduă l-au făcut pe Damian Drăghici unul dintre cei mai cunoscuți artiști români.
Acesta încă de la vârsta de 15 ani a început să cânte alături de Orchestra de muzică populară Radio din București.
Deși cariera muzicală era una înfloritoare pentru el și în România, la vârsta de 18 ani, Damian Drăghici a fugit în Iugoslavia, ajungând ulterior în Grecia, unde a cântat o vreme pe străzi și prin cluburi.
Ulterior, acesta a ajuns trăiască în Statele Unite ale Americii, unde a la prestigiosul Colegiu de Muzică Berklee.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
În prezent, Damian Drăghici se bucură de o carieră strălucită, de-a lungul căreia a primit numeroase premii și de admirația milioanelor de oameni din întreaga lume.
Povestea de viață a lui Damian Drăghici
Citește și: Damian Drăghici, gest impresionant. A susținut un concert de la balcon
Cu o viață artistică spectaculoasă, Damian Drăghici a avut parte de o viață personală zbuciumată.
Artistul a fost căsătorit de trei ori și are doi copii, o fată din prima căsnicie și un băiat rezultat din mariajul pe care îl are în prezent cu actuala lui soție.
În cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată pe Kanal D, Damian Drăghici a vorbit despre relația pe care o are în prezent cu fiica lui Nikolina, care a crescut departe de el.
„ Mergeam în vacanțe, îi dădeam tot felul de prostii materiale. Am trimis-o la studii in Grecia, dar aveam o relație în care mai mult o finanțam, o susțineam financiar. Abia după ce am cunoscut-o pe Cristina si a rămas însărcinată, eu si fiica mea am început sa fim apropiați. Mi-a mulțumit ca am trimis-o la studii in străinătate. De trei ani am o relație foarte apropiată cu Nikolina. M-am simțit foarte vinovat”, a declarat Damian Drăghici în cadrul emisiunii „ 40 de întrebări cu Denise Rifai ”.
Damian Drăghici, despre dependența de droguri și alcool
Citește și: Cine este Denise Rifai. „Sunt un om bun care își iubește foarte tare meseria”
Damian Drăghici este fondatorul proiectului „Damian & Brothers”, unul dintre cele mai de succes proiecte muzicale de la noi din țară, care a luat însă sfârșit din cauza urmărilor pe care faima de care s-a bucurat artistul le-a avut asupra sănătății sale.
După ce a declarat că proiectul „Damian & Brothers” a luat sfârșitul, artistul a venit cu o declarație neașteptată, care i-a surprins pe admiratorii artistului „M-am simțit bine când cântam cu Damian & Brothers pentru că eram beat sau drogat”, a declarat artistul.
Tot în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Damian Drăghici a vorbit despre dependențele pe care le-a avut de-a lungul vieții sale și cum a trecut peste ele.
„ La Berklee, care era facultate de muzică, până și profesorii fumau iarbă. Perioada Berklee a fost foarte importantă. Ulterior nu am mai consumat și mi s-a schimbat dependența la băutură. Băutura pentru mine era un instrument prin care puteam să devin foarte dezinvolt. Îmi lua toate inhibițiile și puteam pe scenă să fac ce vreau eu. A durat ani și ani de terapie să mă învăț cum sunt ca om ca să fac lucrurile alea fără băutură .”, a declarat Damian Drăghici în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”.