Iată care este adevăratul motiv pentru care Daniela Condurache nu a devenit niciodată mamă.
Deși este o interpretă de muzică populară foarte îndrăgită de o țară întreagă, Daniela Condurache nu se simte împlinită pe toate planurile, ci are un mare regret, mai exact, faptul că nu a făcut copii.
De ce nu a devenit Daniela Condurache mamă
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Daniela Condurache s-a făcut ușor remarcată în tot acest timp prin talentul desăvârșit și căldura cu care cântă și se exprimă.
„Nu am făcut pentru că am fost prea mult plecată pe drumuri și, când a fost vremea, am spus că anul acesta mai scot un album, anul următor mai înregistrez ceva. Era extrem de greu. Trimiteam la comisie 15-20 de cântece și erau alese numai trei. Nu ca astăzi, când plătește oricine și se vede la televizor. Treceam prin selecții severe. Am multe regrete, pentru că în carieră a trebuit să fac extrem de multe sacrificii și nu spun că n-aș investi tot atât, dar mi-am neglijat de foarte multe ori familia. Mi-am dorit enorm să fiu pe scenă și oamenilor să le placă ceea ce cânt, dar mi-aș fi acordat și o parte din timp pentru familie și, de ce nu, pentru copii. Într-un fel regret că n-am copii, dar am vreo 16 fini și îi iubesc extrem de mult.”, a spus Daniela Condurache, potrivit taifasuri.ro.
Cine este și cu ce se ocupă fostul partener de viață al Danielei Condurache
Daniela Condurache s-a aflat într-o căsnicie timp de 16 ani cu fostul soț, care se află, la fel ca și ea, în lumea muzicii. Fostul partener de viață al Danielei Condurache este Constantin Mândrișteanu, care este pe lista celor mai talentați trompetiști din România. Constantin Mândrișteanu, fostul partener al Danielei Condurache, a făcut parte pentru mai mulți ani din Filarmonica de Stat Botoşani, al Orchestrei „Rapsozii Botoşanilor”, al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu din Suceava și al Ansamblului „Dor Transilvan” din Bistriţa.
"Prima dragoste a fost la șase ani, când eram preșcolari, am fost colegi. E vorba despre Constantin Mândrișteanu, căruia i-am devenit soție. Eram colegi și aveam afinități unul față de altul. Ne-am regăsit după mulți ani la Orchestra Rapsozii Botoșanilor. Bucuria de a ne revedea după atâta timp a fost reciprocă, ne-am redescoperit unul pe celălalt. El avea atunci altă prietenă, eu alt prieten. Fiind împreuna în fiecare zi, în turnee, ne-am apropiat.”, a mărturisit Daniela Condurache, potrivit starpopular.ro.