„Dumnezeu ți le dă dacă poți să le duci.” Emily Burghelea, declarații, înainte să devină mamă pentru a doua oară

Emily Burghelea, declarații, înainte să devină mamă pentru a doua oară
Emily Burghelea, declarații, înainte să devină mamă pentru a doua oară

Emily Burghelea este una dintre cele mai apreciate vedete din zilele noastre, după ce a avut nenumărate apariții pe micile ecrane, aceasta a reușit să își creeze o comunitate de persoane care o apreciază și o susțin indiferent de situație.

Emily Burghelea  nu mai are mult timp până în momentul în care va deveni mămică pentru a doua oară. Blondinei nu îi vine să creadă că va avea doi copii, iar pentru ea este un lucru minunat, mai ales că își dorește o familie numeroasă, după cum a spus de-a lungul timpului.

Citește și: Emily Burghelea, probleme de sănătate în timpul sarcinii. Vedeta a ajuns pe perfuzii, la spital

Emily Burghelea, declarații, înainte să devină mamă pentru a doua oară

Emily Burghelea este convinsă că se va descurca și va reuși să aibă grijă de doi copii, mai ales că în momentul în care a adus-o pe lume pe Amedea, prima ei fiică, ea nu avea deloc experiență, dar, cu toate acestea, a trecut cu brio prin toate încercările vieții de mămică.

„Îți dai seama că o să fiu mamă de doi? Știi cum e, Dumnezeu ți le dă dacă poți să le duci și eu chiar sunt convinsă că o să reușesc să le fac pe toate cu brio. Așa cum m-am descurcat cu Amedea, deși nu aveam niciun fel de experiență cu cei mici pentru că eu nu am avut în familie copii mici pe care să îi cresc sau să crească pe lângă mine.

Practic, eu m-am trezit cu propriul meu copil în brațe și dintr-o dată s-a activat în mine instinctul care mi-a spus exact ce trebuie să fac, când trebuie să fac și cum trebuie să fac. Și este minunat sentimentul acesta pe care Dumnezeu ți-l poate oferi doar când ești mamă. Instinctul matern este ceva fantastic, mi se face pielea de găină când vorbesc despre el”, a declarat Emily Burghelea, pentru Ego.ro.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Emily Burghelea, declarații, înainte să devină mamă pentru a doua oară
Emily Burghelea, declarații, înainte să devină mamă pentru a doua oară[Sursa foto: Instagram]

Citește și: “Ce ai scris acolo?” Emily Burghelea a început să plângă, chiar de ziua partenerului ei. Andrei a fost copleșit de emoții când a aflat motivul

Emily Burghelea și-a dorit mereu o familie numeroasă

Emily Burghelea și-a dorit mereu o familie mare, iar acest lucru a fost spus de ea de nenumărate ori.

Blondina a fost în culmea fericirii când a aflat că este însărcinată pentru a doua oară.

„Se mărește familia, chiar da. Trebuie să mai cumpărăm scaune. Bine că mi-ai zis că acum vine Crăciunul și nu avem suficiente scaune. Tot timpul mi-am dorit o familie mare, tot timpul”, a mai spus tânăra pentru aceeași sursă.

Emily Burghelea, declarații, înainte să devină mamă pentru a doua oară
Emily Burghelea, declarații, înainte să devină mamă pentru a doua oară[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Ce a spus Emily Burghelea despre sexul bebelușului. Vedeta a împărtășit totul cu fanii

 



Citește și:

Pete roșii pe piele – cauze și opțiuni de tratament

„Era să luăm foc aici.” Cristina Vasiu, la un pas să ardă în propria locuință

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte


Cookies