Sanda Ladoși, în vârstă de 53 de ani, a dorit să facă câteva destăinuiri din perioada comunismului. Artista a fost creștinată târziu și pe ascuns, din cauza funcției pe care părintele ei o avea în Securitate.
Perioada comunismului a fost plină de restricții pentru toți cetățenii români. Sanda Ladoși a discutat despre o mică parte din problemele pe care familia sa le-a întâmpinat datorită funcției în securitate pe care o ocupa tatăl ei. Deși acesta avea o relație bună cu cei doi copii ai lui, nu a putut fi prezentat la creștinarea fetiței lui, și nici la cununia religioasă a băiatului.
Citește și: “Era extrem de greu.” Motivul pentru care Daniela Condurache nu a dorit să devină mamă
Tatăl Sandei Ladoși era de profesie învățător, dar avea și gradul de colonel în Securitate. În perioada comunismului, oamenii care erau angajați în sistem nu aveau voie să se apropie de biserică.
„Eram destul de măricică, deja mergeam în picioare. Mătușa și mama m-au dus noaptea în biserică și m-au botezat pe ascuns”, își amintește artista.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Sanda Ladoși a mai discutat despre faptul că tatăl său nu a fost prezent nici la botezul acesteia, și nici la cununia religioasă a fratelui ei.
Evenimentul s-a petrecut tot în perioada comunistă, iar motivele pentru care acesta nu și-a făcut apariția erau legate tot de funcția pe care o deținea.„Ne-a așteptat la poartă. Nu a intrat în biserică, nu a avut ce face”, își amintește cântăreața.
Sanda Ladoși era pregătită să devină profesor
Mai mult decât atât, artista a avut o relație de invidiat cu tatăl său.
„Meseria, scena, m-au ajutat atunci să trec peste acest moment”, preciza solista într-un interviu.
Artista s-a bucurat de o relație bună cu ambii părinți, deși aceștia au fost persoane stricte în perioada copilăriei sale. Părinții erau cadre didactice, care reușeau să le dea copiilor cea mai bună educație.
Sanda Ladoși a fost învățată de la o vârstă fragedă să rămână puternică și să se descurce singură indiferent de situație. Sandra a urmat studiile pedagogice pentru a fi profesor, însă viața sa a urmat un alt drum. În perioada adolescenței nici nu visa să devină cântăreață.“Dacă mi-ai fi spus la 18 ani că o să fac carieră muzicală, că o să trăiesc din asta, îți ziceam du-te mai încolo și lasă-mă în pace, nu aș fi crezut. A fost atât de firesc, odată nu am dat din coate. Alții, poate, au trebuit să se zbată mai mult. Am zis că dacă fac ce-mi place, cu dragoste, e perfect”, mai povestește Sanda Ladoși pentru impact.ro.