Cererea Andei Adam pentru desfacerea contractului încheiat în vederea achiziționării imobilului din Bragadiru a fost anulată de Tribunalul Ilfov, după cum se arată pe portalul instanțelor de judecată.
În primăvara anului trecut, proprietarii imobilului au dat-o în judecată pe Anda Adam, iar ulterior, instanța a decis evacuarea acesteia din vila din Bragadiru.
Ce sumă de bani trebuie să achite Anda Adam, după ce și-a pierdut locuința
Artista a formulat o cerere prin care a cerut instanței să constate că a intervenit rezoluțiunea contractului. Tribunalul Ilfov a cerut reclamantei să achite taxa de timbru de peste 8.000
de lei, dar ea a formulat o cerere de reexaminare a modului în care aceasta a fost stabilită, cererea pe care instanța a respins-o după puțin timp.
Conform informațiilor comunicate pe portalul instanțelor de judecată, Tribunalul Ilfov a respins cererea cântăreței pentru reexaminarea valorii taxei judiciare de timbru, iar apoi a fost decisă anularea.
La jumătatea anului ce a trecut a venit decizia de evacuare a artistei din locuința din Bragadiru, care a fost una obligatorie.
Avocatul familiei din Bragadiru, Adrian Cuculis, a vorbit despre cum s-au derulat evenimentele și despre decizia pe care Tribunalul Ilfov a luat-o, având în vedere respingerea și anularea cererilor formulate de vedetă.
„Așa ca să ne amintim, anul trecut în martie – aprilie, am reușit și am obținut hotărârea definitivă de evacuare a ei din acel imobil. Imobilul fusese promis la vânzare – cumpărare, s-au tot amânat lucrurile pentru că trebuiau făcute niște acte de succesiune.
S-au făcut aceste acte, doar că ea a încercat, vă spun din surse foarte sigure, să obțină niște credite bazându-se pe acest imobil pe care voia să-l cumpere. Banca i-a refuzat creditul și ea atunci a început să amâne, până când în cele din urmă proprietarul i-a spus că dacă nu îi dă banii o dă în judecată. A dat-o în judecată, a evacuat-o de acolo și ea, fără niciun acord din partea proprietarului, s-a apucat să facă niște renovări și evident că ulterior a venit și soluția instanței de evacuare.
În procesul acesta nou, ea vine și spune să constate instanța de judecată că a intervenit rezoluțiunea contractului, un proces fără cap și fără coadă pentru că instanța a pus-o să achite suma de 8.000 de lei, doar că odată ce am și evacuat-o din imobil, era deja constatat acest lucrul, iar procesul ei era o gogomănie judiciară incredibilă.(...) Cer este că pe rezoluțiunea contractului probabil că ea încerca să obțină o constatare a instanței de judecată că acel contract s-a rezoluționat din cauza noastră ca să obțină niște daune.
Lucrul acesta nu i-a ieșit pentru că instanța a pus-o să achite 8.000 de lei, iar acum am spus-o eu, ea nu și-a plătit nici datoriile la omul acesta, dar nici datoriile la instanță ca să se judece dosarul", a explicat avocatul Adrian Cuculis, în exclusivitate pentru WOWbiz.ro.
Cererea Andei Adam pentru desfacerea contractului încheiat în vederea achiziționării imobilului din Bragadiru a fost anulată de Tribunalul Ilfov, după cum se arată pe portalul instanțelor de judecată.
Ce demersuri a început să facă Adriana Bahmuțeanu pentru copiii ei minori. „Eu nu știu ce e la mijloc, este o combinație pe care nu am înțeles-o.”
Diana Puiu21 noiembrie 2024Actualizat: 21 noiembrie 2024, 18:10