Ștefania Rareș este una dintre interpretele de muzică populară din generația de aur a folclorului românesc.
Aflați din rândurile următoare cine este mai exact Ștefania Rareș și cum a ajuns să aibă succesul pe care îl are în prezent, în cariera sa. În plus, descoperiți și alte detalii neștiute din viața interpretei de muzică populară, care au fost greutățile ce i-au marcat existența și cum a reușit să treacă peste ele cu zâmbetul pe buze și cântând.
Cine este Ștefania Rareș
Citește și: Cine este Olguța Berbec. „Mi-a plăcut să cânt de mică”
Ștefania Rareș s-a născut în luna octombrie a anului 1939 în comuna Dumbrăveni, județul Suceava într-o familie numeroasă cu opt copii, fiind al șaptelea copil al familiei.
Interpreta de muzică populară este una dintre cele mai apreciate cântărețe de la noi din țară, făcând parte din generația de aur a folclorului românesc.
În anul 2002, Ștefania Rareș a primit de la președintele României, Ion Iliescu, o distincție pentru „crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”, intitulată Ordinul Național „Serviciul Credincios”.
Astfel, doamna cântecului românesc a avut parte de un succes considerabil pe întreg parcursul vieții, fiind una dintre cele mai apreciate interprete de muzică populară la nivel național, reușind ca până și la vârsta de 83 de ani să aducă zâmbetul pe fețele oamenilor și emoția în suflet ori de câte ori interpretează un
cânt popular.Care este parcursul profesional al Ștefaniei Rareș
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Deși s-a născut cu un talent muzical considerabil, moștenindu-l pe tatăl său, potrivit spuselor ei, interpreta de muzică populară a visat încă din copilărie să devină medic, dorință declanșată de trauma copilăriei sale de a o vedea pe mama ei suferind.
„ Am vrut să mă fac medic pentru că mama mea a fost foarte mulți ani suferindă și așa m-am gândit eu atunci. Am dat la facultate și nu am reușit .”, a povestit Ștefania Rareș în cadrul podcastului „ La povești cu Sanfira ”.
Talentul muzical a ajutat-o însă pe Ștefania Rareș să reușească în viață și astfel, participând la numeroase concursuri și festivaluri, a reușit să se facă remarcată în rândul artiștilor de renume.
„ Eu am participat și am fost selecționată să particip la tot felul de concursuri. Mergeam desculță, dar luam premiu. Eu am știut multe cântece de acasă, de la fetele din sat, de la surorile mele, de la tata .”, a povestit interpreta de muzică populară.
Bineînțeles că începuturile ei în industria muzicală nu au fost întocmai ușoare, astfel la vârsta de 17 ani s-a mutat la Suceava, unde a ajuns să facă parte dintr-un ansamblu muzical.
„ Eram solistă categoria a doua. 900 de lei salariu era mult pentru mine. Din primul salariu mi-am cumpărat o pereche de sandale roșii de pânză .”, a povestit Ștefania Rareș.
Prin intermediul experienței pe care a căpătat-o în cadrul ansamblului, cântăreața a ajuns la vârsta de 19 ani la București unde a făcut parte din „Ansamblul Perinița”, alături de alte nume mari ale folclorului românesc, cum ar fi Irina Loghin, Maria Ciobanu, Maria Pietraru, Angela Buciu și Maria Butaciu.
De acolo și până în ziua de astăzi, Ștefania Rareș s-a bucurat de un succes extraordinar în industria muzicii populare, reușind să atragă atenția atât publicului larg, cât și anumitor personalități importante din conducerea țării.
Drama prin care a trecut Ștefania Rareș
Deși pe plan muzical interpreta se bucură de un succes extraordinar, viața nu a fost tocmai blândă cu ea. Cântăreața de muzică populară și-a pierdut mama la vârsta fragedă de 13 ani jumătate și a învățat să se descurce singură fără sprijinul matern.
După ce a ajuns pe culmile succesului artista a fost nevoită să facă anumite sacrificii în viață și ajunsă și ea la rândul ei în postura de mamă, Ștefania Rareș a povestit în cadrul unei emisiuni că cel mai mare regret al său este că nu a putut să fie alături de copii, chiar dacă aceștia au fost îngrijiți și iubiți de bunici.
„ E o durere în suflet de dor, durere de dor! Să-ți fie dor și să te doară. E adevărat că am câștigat bani și am fost apreciată, dar nimeni nu-ți vindecă dorul de copii. Ei au suferit pe o parte, eu pe alta. Am făcut asta ca să ne fie mai bine și mai ușor. Să-i mulțumim Lui Dumnezeu că, astăzi, îi văd când îmi deschid ușa. Îmi pare rău că nu suntem toți patru”, a mărturisit artista în cadrul unei emisiuni.
Mai mult decât atât, în urmă cu 20 de ani, soțul Ștefaniei Rareș a încetat din viață mult prea devreme, lăsând în sufletul artistei un gol imens care nici până în ziua de astăzi nu a putut fi umplut.