Descoperă câteva exerciții de yoga pentru controlarea gândurilor negative.
De multe ori pe parcursul vieții oamenii sunt cuprinși de gânduri negative care parcă nu le mau dau pace. Stresul cotidian, grijile din viața de zi cu zi și responsabilitățile parcă ne împovărează cu o mulțime de gânduri negative care nu ne dau pace și nu ne lasă deloc să ne simțim bine cu propria noastră persoană.
În acest caz este foarte important să conștientizăm că de fapt acele gânduri negative nu ne reprezintă și să le lăsăm să treacă pe lângă noi întocmai cum au venit.
În cadrul unei emisiuni, Andreea Ioniță, instructor de yoga, a vorbit despre cum putem să controlăm gândurile negative cu ajutorul tehnicilor yoga.
Ce trebuie să faci atunci când gândurile negative te copleșesc
Citește și: Ce facem atunci când apare sentimentul de frică și cum putem să-l depășim
Potrivit specialistului în domeniu, primul lucru pe care trebuie să îl faci atunci când simți că gândurile negative te copleșesc este să respiri și să disociezi gândul respectiv, să nu te lași cuprins de starea e panică.
„ Este o perioadă în care suntem copleșiți de gândurile negative, însă noi nu suntem gândurile noastre. Acesta este prima greșeală pe care o face omul când intră în starea de panică. În momentul în care noi disociem gândul respectiv și îl disociem, îl vedem în exteriorul nostru, din momentul acela el nu mai are putere asupra noastră .”, a spus aceasta.
De asemenea, este foarte important ca în cazul în care ne cuprinde un gând, indiferent de natura lui să încercăm să îl rezolvăm, să facem în așa fel încât fie să îl acceptăm, fie să îl schimbăm.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
„ Dacă puteți să faceți ceva să schimbați gândurile voastre, să schimbați lucrurile care țin de exteriorul vostru, făceți-o. Dacă nu, acceptați și întorceți-vă în interior pentru că ceea ce simțiți este un indiciu să vă căutați sufletul și să vă apropiați de divinitate .”, a precizat specialistul în domeniu.
Tehnici de Yoga care ne ajută să controlăm gândurile negative
Citește și: Ce este o mantră și cum să o folosești pentru a aduce bunăstare în viața ta
Exercițiul unu. Mergi în pace
În cadrul acestui exercițiu trebuie să facem pașii în concordanță cu respirația.
„ Pare foarte simplu, dar este foarte important să ne focusăm. Este foarte important să conștientizăm că facem acest exercițiu ca să lucrăm, ca să stopăm gândurile noastre care ne obosesc .”, spune specialistul în domeniu.
Exercițiul doi. Respirația albinei
Citește și: 3 Beneficii pe care le oferă yoga pentru femei
Citește și: Bianca Mândru, schimbare radicală de look. Cum arată fosta concurentă de la ”Casa iubirii”- kanald.ro
Acest exercițiu are ca scop imitarea unei albine care să ne distragă atenția de la gândurile negative. Astfel, trebuie să punem mâinile la urechi și să inspirăm, iar în momentul în care expirăm imităm preț de câteva secunde respirația unei albine.
„ Când avem foarte multe gânduri care ne supără, este foarte important să stopăm aceste gânduri prin această tehnică, creând un sunet mai puternic decât gândurile care te supără .”, spune specialistul în domeniu.
Exercițiul trei. Relaxarea progresivă a mușchilor
Ultimul exercițiu presupune încordarea fiecărei grupe musculare astfel încât să ne dăm posibilitatea de a o relaxa pe urmă, ca dovadă a relaxării gândurilor noastre și pentru a ieși din acea stare negativă.
„ Când avem gânduri care ne supără, corpul nostru se încordează, se tensionează și noi nu realizăm acest lucru .”, a precizat specialistul în domeniu.
Acest exercițiu se realizează din poziția întins pe o saltea și pe rând inspirăm și încordăm fiecare grupă musculară, iar în momentul în care expirăm, o relaxăm. După ce terminăm cu toate grupele musculare este foarte important să stăm câteva minute întinși în pace și liniște.
„ Noi nu știm să mai stăm în liniște, nu știm să mai stăm în pace și uneori căutăm aceste zgomote exterioare ca să ne ținem ocupați. De fapt, războiul omului este cu el însuși atunci când nu se lasă să rămână în pace, în liniște, în interiorizare .”, a spus specialistul în domeniu.