Află din rândurile următoare ce trebuie să faci ca să păstrezi o relație de prietenie cu copiii.
Între părinți și copii există o conexiune puternică ce indiferent de situație va exista pentru totdeauna. Trist este însă faptul că unii părinți nu au știut de-a lungul timpului cum să păstreze o relație de prietenie cu copiii lor, iar odată cu trecerea timpului, copiii au crescut, și-au luat viața în propriile mâini, au părăsit casa părintească, iar relația dintre ei și părinți s-a degradat treptat.
În cadrul emisiunii „ Consilier de vedete ”, difuzată pe canalul de YouTube WOWnews, psihologul Felicia Akkaya a oferit câteva sfaturi utile părinților care vor să păstreze o relație de prietenie cu copiii lor.
Cum să păstrezi o relație de prietenie cu copilul tău
Pentru mulți părinți cel mai greu moment este cel în care copilul pleacă de acasă și își ia viața în propriile mâini. Deși tu ca părinte indiferent de vârstă îți vei susține toată viața copilul și vei fi alături de el, la un moment dat, copiii nu mai au nevoie de ajutorul nostru și se pot descurca pe cont propriu.
Primu pas pe care trebuie să îl facă părinții pentru a păstra o relație de prietenie cu copiii este să conștientizeze că această perioadă este inevitabilă și mai mult decât atât este normală.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
„ În momentul în care conștientizează că vor pleca de acasă, inițial este o poveste, este o imagine, este o creație pe care ei și-o fac undeva în minte cam cum ar trebui să arate.
Predominantă este povestea că vor fi singuri și vor putea să facă ce vor. În momentul în care se trezesc singuri le lipsește acel sprijin pe care noi li l-am dat necondiționat și fără prea mult spectacol, dar care era tot timpul acolo. Emoțiile îi copleșesc și de cele mai multe ori, deși își doresc acea libertate, îi copleșește emoția. Ei sunt cei care nu sunt pregătiți să ne dea drumul.
În acest moment, pentru buna dezvoltare a copiilor și pentru a păstra o relație de prietenie este esențial să le lăsăm spațiu să își trăiască singuri viața și să le dăm posibilitatea să greșească.
„ Din prea multă iubire putem să greșim și de cele mai multe ori justificând lucrul ăsta nu realizăm că le facem rău.
Cum păstrăm un echilibru între libertate și constrângere
Niciunul copil și mai ales unui adult nu îi place să fie constrâns. La vârsta în care ei își iau zborul din cuibul părintesc, sunt pregătiți să cadă și să se ridice mult mai puternici. De aceea, specialistul în domeniu le recomandă părinților să păstreze un echilibru între controlul pe care simt că trebuie să îl aibă asupra copiilor și libertatea pe care le-o oferă.
„ Esențial este să le dăm drumul. Este important ca părinte să le dai posibilitatea să devină adulți, să devină responsabili, să-și câștige singuri existența. Ca orice în viață, esențial este să mergem pe mijloc. Nici cu grijă excesivă, nici lăsat complet din mână .”, spune specialistul în domeniu.
De asemenea, este foarte important să-i înțelegem pe copii, să le înțelegem alegerile, dorințele, nevoile și să ne lăsăm ghidați de acestea pentru a găsi calea către o relație de prietenie cu ei.
„ La nivel verbal poate nu știi exact ce își dorește, dar la nivel emoțional știm când și cum trebuie acționat dacă ne lăsăm să simțim lucrurile astea .”, a precizat specialistul în domeniu.
Citește și: Cum gestionăm presiunea de a fi un părinte bun