Nunta este un eveniment de importanță majoră în viața unui cuplu, iar în planificarea sa, fiecare detaliu necesită atenție și multe idei dezbătute pentru a ajunge la varianta finală cea mai potrivită.
Mărturiile sunt un pas care dă bătăi de cap multor miri și organizatori de nunți, datorită dorințelor și preferințelor diverse, dar mai ales a faptului că acestea sunt un element simbolic al evenimentului.
Tocmai de iată, dacă urmează să te căsătorești sau dacă planifici nunta altor miri și nu știi cum să alegi mărturiile de nuntă, iată 3 idei potrivite oricărei tematici!
Borcanele de mărturii
Sună ciudat, poate, dar sunt o alegere creativă, cu ajutorul căreia nu vei da greș. Borcanele sunt un trend de ceva vreme ca detaliu semnificativ și sentimental al unei nunți, datorită faptului că acestea pot fi personalizate în fel și chip.
De cele mai multe ori, mirii nu se pot decide sau iau foarte greu decizia asupra mărturiilor. Acestea sunt un simbol al nunții transmis invitaților, motiv pentru care vrei să fie perfecte și să exprime iubirea și momentul unic din viață care s-a întâmplat în acea zi. Ei bine, poți face asta cu ajutorul unor borcane de mărturii pentru nuntă personalizate.
Poți alege un borcan de mărturii rotund de 30 ml care să fie umplut cu versiunea în miniatură a bomboanelor voastre preferate, spre exemplu. De ce nu, o altă variantă foarte apreciată este alegerea unui borcan de mărturii cu fațetă la 370ml. Această opțiune este aleasă de obicei pentru o cantitate mai mare și, mai ales, pentru personalizarea fațetei acestuia fie cu o poză, fie cu un citat, fie cu un gând bun sau cu data nunții și numele voastre.
Un citat atipic imprimat pe mărturii
Poate că nu te-ai fi gândit la acest aspect, însă nu ce tip de mărturii alegi este cel mai important pas, ci modul în care alegi să le personalizezi. Personalizarea este despre miri și despre nunta acestora, care este un eveniment unic. Deși multă lume ignoră acest fapt, fiecare mire și mireasă și, implicit, fiecare nuntă este diferită.
Prin urmare, ieși din tipare și adaugă acea notă personală în fiecare detaliu! Poate fi vorba despre un citat care vă reprezintă, despre replicile pe care vi le-ați spus atunci când v-ați cunoscut prima dată, despre porecle și nu numai!
Personalizarea este cheia unui eveniment reușit și poate fi realizată în mii de feluri, însă cel mai simplu mod de a face asta este gândindu-te la ceea ce te reprezintă și la ceea ce reprezintă evenimentul organizat.
O poză amuzantă de familie nouă
Până la urmă, nunta formează o nouă familie. Astfel, oare nu este cel mai potrivit moment pentru o poză reprezentativă? Și cum altfel poate fi această poză, dacă nu una amuzantă, dintr-un moment special, poate chiar un colaj cu mai multe momente importante și deosebite din viața mirilor?
Pe un borcan de mărturii poate fi inserată o astfel de poză și reprezintă, fără niciun dubiu, o alegere prin care nu ai cum să dai greș. Poza poate fi, spre exemplu, din momentul cererii în căsătorie, ori dintr-un moment amuzant de cuplu, o poză cu nașii sau una în care apare și copilul, dacă acesta există în cuplu. Poate fi despre orice moment, câtă vreme acesta este reprezentativ pentru cele mai importante persoane ale zilei și serii, mai exact mirii.
Prin urmare, alegerea mărturiilor poate fi foarte dificilă, dar devine simplă odată ce realizezi că nu este despre mărturii în sine, ci despre miri și despre ce exprimă aceste mărturii față de relația acestora.
Sursa foto: Pexels.com (https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/rela-ie-legatura-afec-iune-dragoste-12031174/)