Veste mare pentru persoanele cu pensii de până la 1.700 de lei. Guvernul a făcut anunțul

Veste mare pentru persoanele cu pensii de până la 1.700 de lei. Guvernul a făcut anunțul
Veste mare pentru persoanele cu pensii de până la 1.700 de lei. Guvernul a făcut anunțul

Pensionarii cu venituri mai mici de 1.700 de lei au parte de o veste foarte bună, după ce Guvernul a anunțat că măsurile de sprijin vor continua și în anul 2023.

Cei care au fost vizați vor primi 1.500 de lei, iar suma se va oferi în șase tranșe, din luna februarie 2023.

Citește și: Anunțul mult așteptat de milioane de pensionari! Se oferă o sumă de bani în valoare de 1.400 de lei

Noi tranșe de 250 de lei în 2023

În anul 2022, circa 2,5 milioane de români, care se aflau în situații de deprivare materială sau aveau un risc de sărăcie, au promit tranșe de vouchere sociale, cu ajutorul programului „Sprijin pentru România”  iar

valoarea totală a fost de 1.000 de lei.

Această măsură va funcționa tot anul 2023, iar o dată la două luni, sunt programate tranșe în valoare de 250 de lei. Bugetul total oferit este de circa 765 de milioane de euro, iar până la finalul lunii februarie se va încărca și prima tranșă, conform ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

MIPE a făcut menționarea că fondurile europene vor asigura finanțarea  prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 și Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, dar și din fonduri de la bugetul de stat.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Veste mare pentru persoanele cu pensii de până la 1.700 de lei
Veste mare pentru persoanele cu pensii de până la 1.700 de lei[Sursa foto: shuterstock]

Oamenii eligibili pentru aceste vouchere

Conform MIPE, persoanele care vor beneficia de  aceste vouchere sociale pentru alimente și mese calde trebuie să îndeplinească anumite condiții:

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru

tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;

– copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023;

– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

– familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023;

– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

Veste mare pentru persoanele cu pensii de până la 1.700 de lei
Veste mare pentru persoanele cu pensii de până la 1.700 de lei[Sursa foto: shutterstock]

Citește și: Românii care locuiesc la bloc vor primi amenzi de până la 3.000 de lei. Ce este ilegal să faci într-un apartament



Citește și:

Ghid de stil: outfituri inspirate din moda anilor ’90

Veste bună pentru români. Ce categorie de persoane ar putea folosi vouchere pentru achiziționarea medicamentelor

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte


Cookies