Salata orientală reprezintă o adevărată delicatesă, care se poate prepara destul de ușor. V-ați gândit să căutați această rețetă simplă preparată chiar de Alexandra Matei (Creața), de la emisiunea „Păzea, Creața gătește!”?
Aflați din rândurile următoare o rețetă numai bună de salată orientală, realizată de Alexandra Matei (Creața), prezentatoarea emisiunii „Păzea, Creața gătește!”, pe canalul de YouTube WOWnews și Facebook WOWbiz . În plus, descoperiți și care este secretul pentru cea mai gustoasă salată orientală, preparată exact pe gustul vostru.
Rețetă de Salată orientală - „Păzea, Creața gătește!”
Astăzi vom realiza cea mai simplă rețetă de salată orientală, absolut delicioasă, în doar 6 pași simpli!
Timp de pregătire – 30 minute
Timp de preparare – o oră
Timp total – o oră și 30 minute
Porții – 8 persoane
Ingrediente – Salată orientală - „Păzea, Creața gătește!”
- 1 kg cartofi
- 2 cepe roșii
- 4 ouă (la temperatura camerei)
- 200 g măsline negre
- oțet
- ulei
- maioneză (opțional)
- castraveți murați (opțional)
- sare
- piper negru măcinat
De menționat este faptul că această cantitate de ingrediente este utilizată pentru aproximativ 8 persoane.
Dacă vă doriți să obțineți o cantitate mai mare, ar trebui să dublați sau chiar să triplați ingredientele menționate mai sus.Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citește și: Rețeta de Pizza cu blat de pâine a emisiunii „Păzea, Creața gătește!”, mult mai ușor de preparat!
Mod de preparare - Salată orientală - „Păzea, Creața gătește!”
Pasul 1. În primul și-n primul rând, înainte de a ne ocupa de prepararea propriu-zisă a acestei rețete, ne vom ocupa de cartofi. Așadar, vom avea nevoie de o oală de dimensiuni mai mari, în care vom adăuga apă, un praf de sare, dar și 1 kilogram de cartofi (cu coajă).
Pasul 2. De asemenea, înainte de a ne apuca de rețetă, trebuie să ne ocupăm și de ouă. Așadar, vom avea nevoie de o oală de dimensiuni mai mici, pe care o vom umple cu apă și vom introduce cele 4 ouă (la temperatura camerei).
Pasul 3. Acum vom începe să preparăm rețeta noastră delicioasă de salată orientală. Așadar, vom continua prin a decoji cartofii pe care tocmai ce i-am fiert, rând pe rând. Același lucru vom face și cu cele 4 ouă pe care le-am fiert.
Pasul 4. În continuare, ne vom ocupa de tăierea tuturor ingredientelor. Prin urmare, vom începe prin a tăia cele 2 cepe roșii, în fâșii. Imediat apoi, vom tăia și cartofii fierți în cubulețe de dimensiuni mai mici, iar ulterior îi vom așeza direct în bolul în care vom pregăti salata noastră orientală. Acum vom face același lucru și cu cele 4 ouă fierte, și anume, le vom tăia tot în cubulețe mai mici, iar apoi le vom pune peste cartofi.
Pasul 5. Adăugăm în bol și rondelele de ceapă roșie și cele 200 de grame de măsline negre, moment în care vom adăuga și puțin ulei, puțin oțet, sare și piper negru măcinat (după gust). Amestecăm bine toate ingredientele, iar rețeta este gata!
Pasul 6. În cazul în care nu doriți să lăsați așa salata orientală, mai puteți adăuga, fie maioneză, fie castraveți murați. Prin urmare, puteți împărți salata orientală în trei cantități, pentru ca într-una să adăugați castraveți murați, pe care îi vom tăia rondele, iar în alta să adăugăm maioneză (după gust). Astfel, vom obține rețeta de salată orientală clasică, salată orientală cu castraveți murați, dar și salată orientală cu maioneză!
Salata orientală este gata și se poate servi. Poftă bună!