Viitoarele mămici din categoriile defavorizate pot beneficia de un ajutor în valoare de 2.000 de lei, din partea statului. Iată ce trebuie să facă, pentru a primi suma de bani!
Româncele care urmează să dea naștere în anul 2023 vor intra în posesia unor tichete sociale în valoare de 2.000 lei, conform Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Suma de bani va fi acordată sub formă de tichete pe suport electronic, pentru trusouri, în primele 3 luni de la nașterea copiilor. De asemenea, suma totală pentru sprijin este de nu mai mult, nu mai puțin de 6 milioane euro cu ajutorul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.
Ce categorii de femei beneficiază de sprijin
Astfel, categoriile de persoane care primesc respectivul sprijin, potrivit ordonanței de urgență sunt:
- Mamele cărora le‑a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat;
- Mamele din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
- Mamele cu dizabilități;
- Mamele aflate temporar în situații critice de viață, precum victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale;
- Mame și care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile;
- Mamele minore;
- Mamele – cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Vouchere pentru preșcolari și elevi vulnerabili 2023
De asemenea, pe site-ul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene apare faptul că autoritățile continuă să ofere sprijin în valoare de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite pentru anul școlar 2023-2024, existând, astfel, aproximativ 400.000
de beneficiari, număr similar celui din anul școlar precedent. Astfel, sprijinul în valoare de 500 de lei va fi acordat pentru:- Copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 de lei);
- Elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei). De asemenea, bugetul total pentru măsură este de 44 de milioane de euro.