În fiecare zi a anului are loc o sărbătoare sfântă. Însă știați dacă sărbătoarea de pe data de 5 martie 2023 este o sărbătoarea cu cruce neagră sau roșie?
Aflați din rândurile următoare care este sărbătoarea care are loc pe data de 5 martie 2023 și dacă este o sărbătoare cu cruce neagră sau roșie, dar și care este rugăciunea care este adresată sfântului sărbătorit în această zi. În plus, descoperiți și ce alte sărbători urmează în luna martie.
Calendar ortodox 5 martie 2023 - Sfântul Mucenic Conon din Isauria
Citește și: Sfatul zilei 5 martie 2023. O zodie va avea parte de o durere imensă
Citește și: Zodiac 5 martie 2023. Află ce zodie va avea parte de clipe de neuitat
Sfântul Mucenic Conon din Isauria a trăit pe vremea Sfinților Apostoli, fiind născut în Isauria, loc în care era primită credința în Hristos, chiar de la Sfântul Apostol Pavel.
Odată cu trecerea timpului, părinții Sfântului Mucenic Conon din Isauria, Nestor și Nadia, l-au căsătorit pe acesta, fără voia sa. Cu toate acestea, chiar înainte de a face marele pas, i-a apărut Sfântul Arhanghel Mihail, care l-a învățat sfânta credință, l-a botezat în numele Preasfintei Treimi, l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine și l-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci.
Odată făcută nunta, Sfântul Mucenic Conon din Isauria a luat o lumânare, a pus-o sub un vas și a întrebat-o pe soția sa: „Ce e mai bun, lumina sau întunericul?", iar aceasta a răspuns: "Lumina".
Astfel, Sfântul Mucenic Conon din Isauria a început să-i vorbească despre Hristos și despre viața veșnică, ceea ce i-a convins atât de părinții săi, cât și pe soția sa, să primească credința în Hristos.Deși erau căsătoriți, Sfântul Mucenic Conon din Isauria a trăit o perioadă lungă de timp, cu soția să, însă ca frate și sora. Nu după mult timp, soția și părinții săi au trecut la cele veșnice, moment în care Sfântul Mucenic Conon din Isauria a decis să se retragă complet din viața lumii, dăruindu-se vieții de rugăciune.
De-a lungul timpului, acesta a făcut nenumărate minuni, convingând multe persoane de credința în Hristos.În plus, se pare că Sfântul Mucenic Conon din Isauria avea o putere mare asupra duhurilor necurate, motiv pentru care acestea au început să-i slujească. Unele săpau pământul în grădini, smulgeau buruienele, spinii și palamidele, iar altele arau țarinele și le semănau, păzeau roadele și multe astfel de activități.
Cu toate acestea, odată ce a venit timpul unei prigoane, Sfântul Mucenic Conon din Isauria a fost supus la nenumărate chinuri, fiind chiar înjunghiat peste tot cu cuțite.
Sfântul Mucenic Conon din Isauria a mai trăit încă doi ani, după această mucenicie în cetatea Isauria, apoi a trecut la cele veșnice.
Rugăciune către Sfântul Mucenic Conon din Isauria - 5 martie 2023
Calendar creştin ortodox 5 martie 2023- sărbătoare fără cruce neagră sau roșie
Cântarea 1, glasul al 5-lea.
Irmosul:
“Mântuitorului Dumnezeu, Cel Ce a povăţuit pe popor prin mare cu picioare neudate şi pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, Aceluia Unuia să-I cântăm, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mucenicul Conon, bunul biruitor mucenic, să fie lăudat acum, ca unul ce s-a împotrivit vitejeşte rătăcirii şi s-a luptat pentru Hristos, Dumnezeul tuturor şi s-a încununat cu cunună nestricăcioasă.
Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfântul Conon, măritul mucenic, dorind Viaţa Cea Tainică şi Mărirea Cea Neîmbătrânitoare, le-a primit în schimbul desfătării celei trecătoare; pe care să-l cinstim cu cântări, că s-a preamărit.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Stih: Sfinte Mucenice Conon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu haina nestricăciunii îmbrăcându-te acum, Mărite Mucenice Conon, te-ai altoit din rădăcină de măslin sălbatic în măslin bun şi ai adus roadă lui Hristos pe cei ce te-au născut pe tine.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dezlegându-se de blestemul stricăciunii strămoşeşti, preafericitul mucenic a scuturat jugul rătăcirii şi a făcut pe soţia lui soaţă de trăire curată.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preacurată Maica lui Dumnezeu, pe Dumnezeu, Cel Ce S-a născut din tine şi de Sânurile Tatălui nu S-a despărţit, roagă-L neîncetat să mântuiască sufletele noastre.”
Calendar ortodox 2023 martie
1 M Sf. Cuv. Mc. Evdochia;Sf. Cuv. Domnina; (Canonul cel Mare, partea a III-a) (Post. Nu se fac nunți)
2 J Sf. Sfințit Mc. Teodot, ep. Chiriniei;Sf. Mc. Isihie; (Canonul cel Mare, partea a IV-a) (Post. Nu se fac nunți)
3 V Sf. Mc. Eutropie, Cleonic și Vasilisc; (Post. Nu se fac nunți)
4 S Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan;Sf. Mc. Pavel și sora sa, Iuliana; (Sâmbăta Sf. Teodor- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
5 D Sf. Mc. Conon din Isauria și Conon Grădinarul;Sf. Cuv. Marcu Pustnicul;( Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
6 L Sf. 42 de Mc. din Amoreea;Aflarea Sfintei Cruci; (Post. Nu se fac nunți)
7 M Sf. Sfințiți Mc. Vasilevs, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor și Elpidie, ep. din Herson;Sf. Sfințit Mc. Efrem, ep. Tomisului; (Post. Nu se fac nunți)
8 M Sf. Ier. Mărt. Teofilact, ep. Nicomidiei; (Post. Nu se fac nunți)
9 J † Sf. 40 de Mc. din Sevastia; (Pomenirea morților- Moșii de primăvară) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
10 V Sf. Mc. Codrat, Ciprian, Dionisie și cei împreună cu ei; (Post. Nu se fac nunți)
11 S Sf. Ier. Sofronie, patr. Ierusalimului; (Sâmbăta a II-a din Post- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
12 D Sf. Cuv. Teofan Mărt. Sf. Ier. Grigorie Dialogul, ep. Romei;Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
13 L Aducerea moaștelor Sf. Ier. Nichifor, patr. Constantinopolului; (Post. Nu se fac nunți)
14 M Sf. Cuv. Benedict de Nursia;Sf. Sfințit Mc. Alexandru, pr. din Pidna; (Post. Nu se fac nunți)
15 M Sf. Mc. Agapie și Plisie, Timolau; (Post. Nu se fac nunți)
16 J Sf. Mc. Sabin Egipteanul;Sf. Cuv. Hristodul din Patmos;( Post. Nu se fac nunți)
17 V Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu; (Post. Nu se fac nunți)
18 S Sf. Ier. Chiril, arhiep. Ierusalimului; (Sâmbăta a III-a din Post- Pomenirea morților) (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
19 D Sf. Mc. Hrisant și Daria, Claudiu și Ilaria;Sf. Mc. Marian diac.; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
20 L Sf. Cuv. Mc. uciși în M. Sf. Sava cel Sfințit; (Post. Nu se fac nunți)
21 M Sf. Ier. Iacob Mărt.;Sf. Cuv. Serapion;; (Post. Nu se fac nunți)
22 M Sf. Sfințit Mc. Vasile, pr. din Ancira;Sf. Mc. Drosida, fiica împ. Traian;( Post. Nu se fac nunți)
23 J Sf. Cuv. Mc. Nicon și cei 199 ucenici ai lui; (Post. Nu se fac nunți)
24 V Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri;Sf. Ier. Artemon, ep. Seleuciei; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
25 S (†) Buna Vestire (Blagoveștenia); (Sâmbăta a IV-a din Post- Pomenirea morților) (Dezlegare la pește. Nu se fac nunți)
26 D Odovania Praznicului Bunei Vestiri;Soborul Sf. Arh. Gavriil;Sf. Mc. Montanus, pr. și soția sa, Maxima;Sf. 26 de Mc. din Goția; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
27 L Sf. Mc. Matrona din Tesalonic;Sf. Mc. Filit și Lidia, soția sa, cu cei 4 fii ai lor;( Post. Nu se fac nunți)
28 M Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, eg. Pelechitului;Sf. Cuv. Ștefan, făcătorul de minuni; (Post. Nu se fac nunți)
29 M Sf. Sfințiți Mc. Marcu, ep. Aretuselor și Chiril diac.;Sf. Mc. Iona și Varahisie; (Denia Canonului cel Mare) (Post. Nu se fac nunți)
30 J Sf. Cuv. Ioan Scărarul;Sf. Cuv. Euvula, mama Sf. Pantelimon; (Dezlegare la ulei și vin. Nu se fac nunți)
31 V Sf. Sfințit Mc. Ipatie, ep. Gangrei;Sf. Mc. Veniamin, diac.; (Denia Acatistului Bunei Vestiri) (Post. Nu se fac nunți)
Te invităm şi mâine, pe kfetele.ro, să consulţi calendarul creştin ortodox.