Ce trebuie să știe femeile despre creșterea vârstei de pensionare. Ultimul anunț făcut de Marcel Boloș

Ce trebuie să știe femeile despre creșterea vârstei de pensionare. Ultimul anunț făcut de Marcel Boloș
Ce trebuie să știe femeile despre creșterea vârstei de pensionare. Ultimul anunț făcut de Marcel Boloș

Marcel Boloș a discutat despre prevederile jalonului din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Iată ce a declarat acesta!

Secretarul general al social-democraților, Paul Stănescu a afirmat faptul că PSD nu este de acord creșterea vârstei de pensionare. De asemenea, Marcel Boloș a dorit să ofere mai multe informații referitoare la prevederile jalonului din PNRR. Creșterea vârstei de pensionare care a început să afecteze deja numeroase țări din Europa, și care a făcut oameni să iasă în stradă pentru a protesta, se poate aplica și pentru angajații din țara noastră. Astfel,

Marcel Boloș a vorbit despre cerințele Comisiei Europene pentru accesarea fondurilor din Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Creșterea vârstei de pensionare și alinierea, de fapt, a vârstei de pensionare este prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență, însă termenul, din câte îmi aduc aminte, este anul 2035. E un jalon care urmează după jalonul de pensii speciale și pe care, la momentul potrivit, o să-l prezinte colegii de Ministerul Muncii, fiind, de asemenea, o greutate ca aceste reforme în ceea ce privește cheltuielile publice cu pensiile să poată să fie validate de către Comisia Europeană.

Sunt cele mai grele jaloane și trebuie să le acordăm sprijin, pentru că, până la urmă, România, interesul României este în joc”, spune Marcel Boloș.

Citește și: Femeile din România care se pot pensiona mai devreme! Ce condiții trebuie să îndeplinească

Ce trebuie să știe femeile despre creșterea vârstei de pensionare[Sursa foto: Facebook]

Ce trebuie să știe femeile despre creșterea vârstei de pensionare

De asemenea, Marcel Boloș a susținut faptul că, în conformitate cu legislația existentă, alinierea vârstei de pensionare la bărbați și femei este trecută „textual” în Planul Național de Redresare

și Reziliență.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

„Detaliile tehnice le pot oferi colegii de la Ministerul Muncii care răspund de ducerea la bun sfârșit al acestui jalon.”, menționează Marcel Boloș.

Întrebat dacă jalonul prevede pensionarea facultativă până la vârsta de 70 de ani, acesta a declarat că jalonul are legătură cu acordarea de stimulente pentru a ajunge la vârsta de pensionare de 70 de ani.

Marcel Boloș a mai dezvăluit că soluția tehnică este la Ministerul Muncii, fiind o decizie care se ia la nivelul coaliției, deoarece este un jalon cu mare impact asupra populației, astfel că trebuie cumpănite bine lucrurile.

„Jalonul vorbește despre acordarea de stimulente pentru a duce vârsta de pensionare până la 70 de ani, respectiv acordarea anumitor facilități pentru cei care au depășit vârsta de pensionare și sunt activi pe piața muncii.

Așa prevede jalonul, dar, repet, soluția tehnică este la Ministerul Muncii și este o decizie care se va lua la nivelul coaliției, pentru că este un jalon cu extrem de mare impact asupra populației și trebuie cumpănite bine lucrurile din acest punct de vedere. Nu pot să vă ofer alte informații decât cele care sunt în jalon”, precizează Boloș, potrivit Mediafax.

Citește și: Guvernul a stabilit câți bani vor primi femeile care nu au muncit nicio zi din viața lor și nu au cotizat la fondul de pensii

Citește și: „Ai jignit-o în utimul hal!”. Antoni o face pe Criss să plângă iar Moldo explodează! Aflați ce acuzații își aduc concurenții în episodul de vineri, 18 octombrie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D- kanald.ro

Citește și: Copiii Marțian au fost găsiți! Cei trei au spus adevărul: Am fost la...- stirilekanald.ro

Ce trebuie să știe femeile despre creșterea vârstei de pensionare[Sursa foto: freepik]

Cu alte cuvinte, țara noastră s-a angajat ca în România să existe „o vârstă facultativă de pensionare, iar aceasta să fie vârsta de 70 de ani” . Acesta este un proiect de lege al PNL, în care vor fi facilități pentru persoanele care rămân mai mult în activitate.

De asemenea, o altă prevedere este creșterea vârstei de pensionare pentru femei, care ar urma să ajungă la 63 de ani până în 2030, mai precis, o creștere a vârstei de pensionare pentru femei cu un an și jumătate.

Există reglementări care spun că România ar trebui să reducă facilitățile în legătură cu pensionarea anticipată, însemnând că, deși vor fi păstrate facilitățile care susțin că dacă o persoană are un stagiu de cotizare de 35 de ani și lucrează opt ani peste acest stadiu, ar putea ieși la pensie anticipată. În PNRR, este o prevedere prin care țara noastră trebuie să reducă accesul la pensionarea anticipată.



Citește și:

Scăpaţi de febră cu 10 remedii naturale!

Guvernul a stabilit câți bani vor primi femeile care nu au muncit nicio zi din viața lor și nu au cotizat la fondul de pensii

Imagini incendiare cu Monica Bârlădeanu! Abia o mai recunoști! Da, EA e!

Amalia a dispărut chiar din fața blocului și nu a mai venit acasă! Toată lumea o caută cu disperare. Mama tinerei de 18 ani și-a strigat durerea pe internet: „Vă rog din suflet cine a văzut-o să mă ajute”

Dorian Popa, iubeşte din nou! Ce spune despre noua cucerire care i-a pus inima pe jar: "Am dreptul să îmi găsesc fericirea"

În această seară, într-un nou episod al serialului ”Inimă rebelă”, difuzat de la ora 20:00, la Kanal D Când dragostea și ura se împletesc periculos

Bianca a pus stop! Ce decizie a luat în privința lui Patrick după ce a izbucnit în lacrimi: „Gata”

VIDEO Liam Payne a murit! Celebrul cântăreț a căzut de la etajul al treilea al unui hotel din Buenos Aires


Cookies