Mama Elodiei Ghinescu a făcut mărturisiri surprinzătoare, după ce a aflat că fostul său ginere își dorește libertatea. Iată ce a declarat aceasta!
Cristian Cioacă a primit o condamnare de 15 ani și 8 luni de închisoare pentru loviturile care au condus la moarte, în cazul avocatei Elodia Ghinescu. În urmă cu puțin timp, fostul polițist a realizat o cerere de eliberare condiționată, deoarece vrea foarte mult să-și încheie rapid pedeapsa. Cu toate astea, mama Elodiei Ghinescu este revoltată în privința acestor vești potrivit cărora, Cristian Cioacă ar vrea să iasă din pușcărie.
”Pentru că se află la închisoare, eu nu pot să comentez prea multe despre el. Da, am auzit că el tot cere să fie eliberat, dar orice pușcăriaș cere. Ce, îi strică să ceară? Dacă îi merge, îi merge.”, a declarat mama Elodiei Ghinescu, pentru Impact.ro.
Mai mult decât atât, fostul polițist este nevoit să achite despăgubiri de nu mai mult, nu mai puțin de 380.000 de euro mamei și fratelui Elodiei, cât și fiului său, fiind o hotărâre a instanței, stabilită în anul 2014. Însă, nici până acum bărbatul nu și-a plătit datoria față de familia Elodiei Ghinescu.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
”Are să ne dea, mie și fiului meu, 250.000 de euro, iar restul, fiului lui, până la 380.000 de euro. N-a plătit nimic până acum, o să îl dăm în judecată. Am înțeles că vrea să iasă, să-și refacă viața, să aibă serviciu. Nu o avea bani, dar, cândva, o să îi pună poprire pe salariu, ca să ne dea banii!”, a mai spus mama Elodiei.
Băiatul Elodiei Ghinescu nu vrea să-și viziteze bunica
Emilia Ghinescu, mama Elodiei, își dorește ca nepotul ei să o viziteze cândva deoarece, după decesul mamei lui, Patrick a rămas în grija mătușii din partea tatălui, iar din acel moment a rupt definitiv legătura cu familia mamei sale.
”Cu nepotul, fiul Elodiei, nu m-am văzut.
Citește și: „A fost prea mare gravitatea faptelor.” Ce decizie s-a luat în cazul eliberării lui Cristian Cioacă
Femeia a mai făcut o serie de dezvăluiri și despre apartamentul în care s-a petrecut întreaga tragedie, povestind tot ce s-a întâmplat cu acesta.
„Apartamentul în care s-a întâmplat tragedia a fost pierdut, pentru că mai erau niște rate de plătit, la bancă, iar Cristian Cioacă n-a plătit nimic. Casa nu mai este. El i-a vândut fiicei mele și biroul, plus încă un apartament. A vândut tot, a terminat tot”, a mai spus femeia.