Ștefan Cigu este un artist foarte apreciat de la noi din țară, în vârstă de 73 de ani, care a avut de-a lungul timpului sute de spectacole, iar fanii lui s-au bucurat și s-au simțit bine în cadrul fiecăruia. Artistul a absolvit Liceul de Muzică și este un adevărat expert atunci când vine vorba despre muzică.
Originar din Bistrița Năsăud, cântă pe marile scene ale lumii încă de la vârsta de șapte ani, fiind unul dintre artiștii care nu a ratat marea operă de promovare a folclorului bistrițean, admirat de milioane de români. Activează la radio și a realizat albume cu peste 300 de artiști valoroși, dintre care 100 sunt din tânăra generație. Împreună cu soția sa, Matilda Pascal Cojocărița (cunoscută în cercurile folclorice românești) și cei trei copii ai lor (Arin și Horațiu sunt excelenți violoniști, absolvenți ai Conservatorului de Muzică, iar Lavinia este profesoară la Liceul de Muzică Bistrița), susțin spectacole de folclor, cântece de
Cine este Ștefan Cigu
În momentul actual, Ștefan Cigu are doi fii și o soție pe care o iubește foarte mult.
„Poți să trăiești și cu puțin, poți să ai grijă de tine și să nu te mai aglomerezi. Nu mai călătorim, vrem să rămânem fideli țării, am călătorit destul”, a mărturisit artistul, în cadrul unei emisiuni TV.
Matilda Pascal Cojocărița are doar cuvinte frumoase de spus, atunci când vine vorba despre cel cu care și-a petrecut mai mult de 30 de ani din viață. Ștefan Cigu. Ea este fericită că bărbatul este în viața ei de atât de mult timp și se consideră cea mai norocoasă și împlinită femeie.
Din punctul ei de vedere, într-o relație respectul contează foarte mult, dar și să ții cont de părerea partenerului.
De foarte mulți ani, cei doi apar împreună pe scenă și nu numai, iar dacă nu este unul dintre ei, amândoi simt o lipsă.Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Oamenii s-au obișnuit ca cei doi să își facă simțită prezența împreună. Cu toate că au o relație foarte lungă în spate, cei doi sunt la fel de îndrăgostiți unul de celălalt și nu s-au plictisit.
„Contează foarte mult și respectul, într-o relație. Apoi să ții cont de părerea celuilalt, iar noi ne consultăm împreună unul cu celălalt. (…) Noi de ani de zile apărem împreună, pe scenă, și peste tot… Dacă nu e unul din noi parcă lipsește ceva, de parcă nu am o mână… Și oamenii ne știu așa. Petrecem foarte mult timp împreună și nu ne plictisim unul de celălalt.”
Ce a spus artistul despre relația pe care o are
Ștefan Cigu consideră că la baza relației stă dragostea, dar cu toate acestea cei doi nu uită să se respecte. Artistului îi face plăcere să își alinte și să își răsfețe soția și nu poate trăi fără ea, dar nici invers.
Dacă cei doi nu sunt împreună, vorbesc foarte mult la telefon, pe parcursul unei zile întregi, deoarece le este foarte greu să stea unul fără celălalt și simt că lipsește ceva.
Au o familie frumoasă și sunt recunoscători pentru ceea ce le-a oferit viața. Au făcut multe persoane fericite cu spectacolele lor, iar ceea ce au reușit să transmită ca artiști este ceva unic, care cu siguranță va rămâne în sufletele oamenilor pentru totdeauna.
„La bază e dragostea, dar să nu uităm să ne și respectăm. Eu sunt ardelean și cedez primul. Îmi place să o alint și să o răsfăț. Nu putem trăi unul fără celălalt. Dacă nu suntem împreună ne sunăm reciproc toată ziua, parcă ne lipsește ceva”, a precizat Ștefan Cigu.