Află din rândurile următoare cum trebuie să îți aranjezi părul atunci când te afli în categoria doamnelor de 50+.
Odată cu înaintarea în vârstă, corpul nostru suferă anumite modificări, care mai întâi se observă la nivelul feței, dar și în privința părului.
Doamnele intrate la menopauză cu siguranță au simțit câteva modificări apărute la nivelul firului de păr. Pe lângă apariția primelor fire de păr albe, perioada aceasta din viață în care corpul nu mai produce atât de mult estrogen poate avea și alte repercursiuni la nivelul părului.
De aceea, este foarte important ca odată cu această perioadă din viață, să ne schimbăm atât rutina de îngrijire a părului, dar și să adoptăm și alte tunsori și coafuri care să ne avantajeze.
În cadrul unei emisiuni, hairstylistul Georgiana Stavrositu a oferit câteva sfaturi și trucuri femeilor cu vârsta peste 50 de ani care vor să își păstreze aspectul tânăr și sănătos al părului.
Cum se îngrijește părul după vârsta de 50 de ani
Potrivit specialistului în domeniu, este foarte important ca odată cu înaintarea în vârstă să acordăm o mai multă atenție etapelor de îngrijire ale părului. De aceea, este foarte important să îi oferim mai multe vitamine și proteine, atât prin intermediul alimentației, dar și prin produsele de îngrijire pe care le folosim.
Astfel, specialistul în domeniu ne recomandă să începem să folosim produse cât mai hrănitoare și hidratante pentru firul nostru de păr. Un truc pe care aceasta ni l-a oferit constă în adăugarea de ulei de păr în masca de păr pentru o hidratare profundă a firului de păr.
„ Trebuie să știm că el are nevoie de vitaminizare mai multă, are nevoie de anumite proteine. Trebuie să avem mai multă îngrijire, să folosim o mască, să punem neapărat un ulei de păr în masca de păr pentru hidratare mai multă .”, spune specialistul în domeniu.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Ce produse trebuie să folosească femeile care sunt trecute de 50 de ani
Citește și: 3 tunsori la modă în 2023, pentru femei de peste 50 de ani
Potrivit specialistului în domeniu, este foarte important ca mai ales în femeile trecute de vârsta de 50 de ani să folosească produse de îngrijire a părului 100% vegane și fără parabeni.
De asemenea, este foarte important să folosim produse de îngrijire a părului bogate în vitamine și proteine și nu în ultimul rând, să folosim în fiecare zi protecție termică pentru păr.
Totodată, există anumite produse pe care să le pulverizăm pe suprafața părului ca să obținem un plus de strălucire.
„ Este foarte bine să spălăm părul cu un șampon cu proteină, care ajută părul să nu mai cadă la fel de mult, fortifică firul de păr și așa se reechilibrează atât scalpul, cât și firul de păr .”, spune specialistul în domeniu.
Ce trucuri se pot aplica părului dacă femeia a trecut de 50 de ani
Citește și: Cum să îți îngrijești părul dacă ai peste 50 de ani. Obține un păr sănătos și des folosind aceste trucuri
Iată câteva modalități de coafare a părului prin intermediul cărora să beneficiezi de un aspect tânăr:
Poartă părul tuns scurt
Potrivit specialistului în domeniu, odată cu înaintarea în vârstă este recomandat să optăm pentru o tunsoare mai scurtă a părului, menită să ne ofere un aspect mai tânăr al feței.
„ Sunt anumite situații în care este recomandat să porți părul mai scurt pentru că după o vârstă se lasă mai mult fața, iar dacă ai și părul foarte lung, îți trage și mai mult în jos de formatul feței .”, spune specialistul în domeniu.
Fă-ți breton
În cazul persoanelor care totuși vor să-și lase părul lung, specialistul în domeniu le recomandă să își facă neapărat breton dacă vor să beneficieze de un aspect tineresc. Acesta poate să fie ori drept, în stil cortină sau poate chiar într-o parte.
De asemenea, tunsorile în scări sunt la fel recomandate pentru femeile de peste 50 de ani care vor să își păstreze lungimea părului.
Renunță la coafurile și culorile extravagante
În cazul femeilor trecute de vârsta de 50 de ani se recomandă să păstreze totul la nivel de simplitate și eleganță. De aceea, atât în cazul culorii părului, cât și al coafurilor, specialistul în domeniu vă recomandă să optați pentru culori calde și coafuri lejere.