Pentru Vlăduța Lupău, ziua de 25 martie are o importanță foarte mare și își va aduce aminte de fiecare dată de ea.
În urmă cu un an, de Buna Vestire, artista a făcut marele anunț pe rețelele de socializare, și anume, că va fi mămică pentru prima oară. Atât ea, cât și cel pe care îl iubește sunt oameni foarte credincioși și își doresc ca fiul lor să știe tot ceea ce înseamnă biserică și iubirea pentru Dumnezeu.
Vlăduța Lupău și Adi Rus, în culmea fericirii
Înainte să afle ca va aduce pe lume un copil, artista a trecut prin multe episoade destul de neplăcute în care nu a reușit să rămână însărcinată, din cauza problemelor de sănătate cu care confruntă.
Chiar când se aștepta cel mai puțin, artista a aflat că va deveni mamă, moment care a fost cel mai fericit din viața ei și pe care nu îl va uita niciodată.
Cei doi îndrăgostiți s-au bucurat atât de tare, încât și-a dorit să împărtășească aceasta veste și cu cei care o urmăresc, într-o zi importantă, și anume, Buna Vestire.
De ce este importantă pentru Vlăduța Lupău ziua de Buna Vestire
Vladuța Lupău a marcat, ieri, un an de când le-a dat fanilor săi vestea cea mare și a scris, din nou, un mesaj emoționant despre cât de importantă a devenit această zi pentru ea.
„Cu un an în urmă, de BUNA-VESTIRE… eram atât de fericită că anunț pe toată lumea de venirea ta… ți-am scris un mesaj, pe care îl mai postez odată aici și pe care o să ți-l spun în fiecare an! Nu vă aglomerez pe voi, urmăritorii mei …cu fericirea mea… dar pentru mine e o zi mare azi.”, a scris Vlăduța Lupău în mediul online.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Mesajul pe care Vlăduța Lupău l-a postat în ziua în care a anunțat că va deveni mămică
„Minunea mea 👶🏻 🤰🏽👼🏻
…azi de BUNA VESTIRE,
…primele cuvinte pe care vreau să ți le spun și să le știi și tu sunt: Îi mulțumesc Lui Dumnezeu în fiecare clipă, din toată inima mea, că te-a pus pe tine, cel mai mare dar a Lui, în pântecele meu!
Și abia după ce ți-am zis asta, îți spun că… te iubesc!
Abia aștept să pot să-ți povestesc toată povestea ta și cât de multe “figuri” ai făcut până azi… dapăi de azi încolo 😅 (nu-i nimic, în lumea asta, unde te așteptăm, se zice că părinții iartă și uită orice copiilor lor) … și totodată să-ți mai povestesc și cât de mare este puterea Lui și ce minune mare ești tu!
Am așteptat această zi în care să zic în gura mare că voi fi “mămică” … (woow!!!) Da! Eu ❤️ voi fi mămica ta!
Ce zici?! … stai să vezi ce mămică 🥰 … și staaaai să vezi ce tătic! (O să ne “batem” de la care pe care iubește mai tare!)
Ce mai vreau să știi …
…nu-ți promit că îți voi da marea și sarea în viața ta, dar îți promit că te voi învața să-L iubești pe Dumnezeu și atunci El îți va da tot ceea ce îți dorești! Crede-mă! 🙏🏼
Te iubesc minune și abia aștept să ne vedem! Știu sigur că va fi dragoste mare și nemuritoare între noi!
Cu drag, mami! 🤍”, a scris Vlăduța Lupău pe Instagram, în urmă cu fix un an.