Află din rândurile următoare care sunt primele semne ale unui infarct și ce trebuie să faci pentru a-l preveni.
În zilele noastre, din ce în ce mai multe persoane sunt diagnosticate cu diferite boli cardiovasculare. Din păcate, incidența a crescut considerabil și în rândul tinerilor. Stresul oxidativ de zi cu zi, ritmul de viață alert și neglijența de care dăm dovadă în privința stilului de viață sănătos, pot influența apariția unor astfel de afecțiuni, care pot duce la producerea unui infarct miocardic și în situațiile grave, chiar la deces.
Aceste lucruri sunt extrem de importante, mai ales că în unele cazuri, un stil de viață sănătos ne poate salva viața. În cadrul unei emisiuni, domnul doctor Călin Popa, medic primar chirurgie cardiovasculară, a oferit informații importante referitoare la primele semne ale apariției unui infarct miocardic și ce trebuie să facem ca să prevenim astfel de boli.
Care sunt primele semne ale unui infarct
Citește și: Ce este hipertensiunea. „Există milioane de pacienți care suferă de această boală în întreaga lume”
Semnele care ne arată apariția unui infarct pot să depindă foarte mult în funcție de alte boli care sunt asociate și care pot să ducă la dezvoltarea unui cardiopatie ischemică.
În acest caz, potrivit specialistului în domeniu, în cazul persoanelor care suferă de diabet, pot să nu apară deloc semne care să le dea de înțeles că reprezintă apariția unui infarct, ci doar repercursiuni
ale acestuia.„ Este foarte perfidă boala aceasta. Un bolnav diabetic poate să facă această boală, care nu dă simptome, nu dă durere. Se trezește la un moment dat că are o capacitate foarte mică de efort și află cu surpriză că a făcut unu sau două infarcturi .”, a explicat specialistul în domeniu.
În cazul persoanelor care nu suferă de diabet, există însă semne clare care ne indică infarctul.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Acestea au legătură cu apariția unor palpitații, a unei stări de oboseală, care poate fi prezentă atunci când realizăm o acțiune care presupune un fort mai mare sau mai mic, pierderea aerului în acel moment și imposibilitatea de a respira și apariția unei dureri în piept, cea din urmă fiind cel mai evident semn atunci când vorbim de infarctul miocardic.
„ Apare o durere în piept, care de obicei trece după ce facem efort, dar care se accentuează în timp. Ține mai mult și apare mai frecvent. În momentul în care bolnavul face efort, apare o durere, care este caracterizată ca o gheară, ca o presiune și care îl împiedică să miște .”, a explicat specialistul în domeniu.
Factorii care influențează apariția unui infarct
Citește și: Sarea, inamicul principal al sănătății
Potrivit specialistului în domeniu, există o serie de factori care au o strânsă legătură cu această cardiopatie ischemică și în principiu, cu apariția unui infarct.
„Există 4 factori favorizanți pentru cardiopatie ischemică. Factori care, cumulați sau chiar singuri, pot să dea cardiopatie ischemică, care într-un final duc la infarct miocardic. În momentul în care nu facem sport, în momentul în care mâncăm neregulat și multe dulciuri și grăsimi, clar suntem predispuși la infarct .”, a spus specialistul în domeniu.
Fumatul
Pe lângă alte afecțiuni asociate acestui viciu, fumatul influențează foarte mult dezvoltarea unor boli arteriale, care pot duce în timp la apariția unui infarct.
Sedentarismul
Lipsa activității fizice duce la asemenea la dezvoltarea unui boli cardiovasculare, care pot influența apariția unui infarct. Totodată, potrivit specialistului în domeniu, un stil de viață activ reduce considerabil riscul apariției acestor afecțiuni.
Diabetul
Diabetul este o boală cronică, care apare atunci când fie pancreasul nu produce suficientă insulină, die organismul nu poate utiliza eficient insulina. Aceasta vine la pachet cu o serie de afecțiuni care influențează apariția unor boli cardiovasculare. Astfel, bolnavii de diabet sunt mai predispuși la apariția unui infarct miocardic.
„ În momentul în care există diabet, clar acel bolnav trebuie să aibă un cardiolog care să îl urmărească. Veți intra într-un algoritm de investigații, care la final vă poate spune dacă aveți cardiopatie ischemică. Dacă aveți această cardiopatie ischemică, în ce stadiu este și care sunt perspectivele, ce tratament trebuie făcut. Diagnosticul și mersul la doctor este doar începutul unui proces, care duce la tratament .”, a spus specialistul în domeniu.
Dislepidemiile
„ Dislepidemiile sunt acumulări anormale ale unor grăsimi în sânge .”, a spus specialistul în domeniu.
Astfel, consumul excesiv de grăsimi și de alimente nesănătoase, pot favoriza apariția unor boli arteriale și pot duce la infarct.
Cum putem preveni infarctul
Din păcate, există un factor care nu poate fi prevenit, iar acesta este diabetul, dar din fericire, în cazul persoanelor care nu se confruntă cu această boală, pot să facă o serie de schimbări în stilul lor de viață, astfel încât să prevină apariția infarctului.
Astfel, renunțarea la vicii, activitatea fizică regulată și o alimentație sănătoasă sunt pași simpli, dar importanți pe care fiecare dintre noi ar trebui să îi parcurgem astfel încât să prevenim apariția unui infarct miocardic.