Ministrul Proiectelor Europene a anunțat că beneficiarii voucherelor pentru alimente vor intra în posesia lor înainte de Paşte.
Ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a dat vestea mult așteptată de români, respectiv că voucherele pentru alimente oferite o dată la două luni vor primi contravaloarea voucherelor nu în ultima săptămână a lunii aprilie, așa cum era programat, ci în Săptămâna Mare. Astfel, persoanele care se vor bucura de pachete cu ajutoare alimentare finanțate de Uniunea Europeană vor primi alimentele până în luna iunie, în unele județe urmând a fi distribuite chiar înainte de Paște.
”Până în sărbătorile pascale încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei. Anunț în premieră acest lucru, pentru că Guvernul României, în ședința de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paști.
Veste bună pentru femeile din România
Din spusele ministrului, românii vor beneficia și de pachetele cu alimente finanțate din fonduri europene, în unele județe urmând să ajungă înainte de Sărbătorile Pascale. Un pachet de acest fel ar costa 399 de lei, dar valoarea de licitație pe care aceștia o au în contracte este de 190 de lei, fiind un mare avantaj. Până de Paște, acesta își dorește să aibă aproape 80.000
de pachete alimentare distribuite.Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
”Un astfel de pachet, dacă am cumpăra aceste produse de la raft, astăzi ar costa 390 de lei, dar valoarea de licitație pe care o avem în contracte prevăzută este de 190 de lei, deci e un avantaj foarte mare că aceste pachete alimentare și tot ce a însemnat programul în sine a avut o licitație pentru toată cantitatea de produse alimentare pe care o asigurăm și pe care încercăm să ajungă la
Ministrul a menționat că, exceptând orezul, pachetele conțin produse românești. Aproximativ 1.188.000 de români beneficiază de programul derulat de autoritățile din România pe fondurile europene alocate în perioada de programare 2014-2020.
Totodată, a șasea tranșă de pachete alimentare finanțate din fonduri europene, prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate, va fi împărțită începând de joi, astfel încât românii să beneficieze de produse înainte de Sfintele Paști.
„Ne-am propus ca cea de-a șasea tranșă a pachetelor alimentare destinate românilor vulnerabili, a căror distribuție a început, să ajungă la aproximativ 800.000 de beneficiari înainte de Paște. Lucrăm împreună cu autoritățile locale, astfel încât să ne asigurăm că sunt depuse toate eforturile pentru a nu exista sincope în procesul de distribuție către beneficiari. În acest sens, am făcut un apel către toți primarii să etapizeze distribuția alimentelor în așa fel încât să se evite cozile la preluarea pachetelor, respectându-se totodată calendarul pe care l-am propus. Pachetele conțin alimente de bază pe care toți românii trebuie să le aibă înainte de Sfintele Sărbători și este important ca acestea să le fie livrate la timp. Totodată, avem în plan ca, în Săptămâna Mare, să încărcăm pe cardurile sociale o nouă tranșă din ajutorul de 250 de lei pentru alimente și mese calde pentru toți cei 2,4 milioane de români beneficiari. Este un sprijin care va conta, cu siguranță, în această perioadă. Vom continua să protejăm securitatea alimentară și în următorii ani, fie sub formă de pachet alimentar, fie sub formă de voucher. Și pentru că vorbim despre produse în cea mai mare parte românești, vom ajuta în acest fel și producătorii naționali”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
Este bine de știut faptul că pachetele cu alimente vor ajunge la 1.188.852 beneficiari eligibili din toată țara, iar joi, pachetele cu alimente vor pleca deja în județele Bistrița-Năsăud, Călărași, Dolj, Iași, Suceava, Vaslui. În perioada următoare pachetele vor ajunge în toate cele 3.200 de unități administrativ – teritoriale cuprinse în program.
Pachetele conțin 12 alimente de bază (38 de unități, 25 kg), în valoare de 320 de lei și provin, peste 90% din ele, de la producători din România. Până acum, au fost împărțite 5 din cele 6 tranșe cu alimente, bugetul alocat fiecărei tranșe fiind de peste 49 milioane euro.