Ministerul Investițiilor și Programelor Europene a anunțat faptul că un milion de familii au utilizat cardurile de energie, pentru plata facturilor în prima lună. Iată despre ce este vorba!
Marcel Boloș a dat o veste importantă în privința modului în care vor fi afectați românii cu pensii sub 2000 de lei. Cardurile de energie sunt un sprijin din partea statului, în ceea ce privește plata facturilor, destinate românilor care se confruntă cu situații dificile din punct de vedere financiar. Cu toate astea, noii beneficiari vor intra în posesia cardurilor de energie cât mai curând posibil.
„În paralel, continuă anchetele sociale pentru stabilirea eligibilității, urmând ca noi beneficiari să intre în posesia cardurilor în cel mai scurt timp. Datorită modului accesibil în care am gândit sistemul de plată cu cardul de energie și mobilizării exemplare a tuturor celor implicați în acest proiect, vedem cum în 10 zile s-au făcut 500.000 de noi plăți. Mulțumesc angajaților Poștei, care sunt la dispoziția beneficiarilor atât la sediile oficiilor poștale, cât și în teren, pentru a încasa plăți, iar aplicația online de plată a facturilor este accesibilă 24/7 pentru cei care vor să achite online”,
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Carduri de energie 2023
De asemenea, s-a aflat faptul că județul cu cel mai mare număr de plăți cu cardul de energie a fost București, urmat de Suceava (41.000) și Bacău (35.500). Astfel, 2.110.134 de carduri de energie au fost deja împărțite românilor care au nevoie, mai ales celor care au pensii mai mici de 2.000 de lei.
În luna martie au fost colectate declarații pe proprie răspundere pentru încă 51.924
de persoane, iar dacă vor fi descoperiți noi beneficiari pentru cardurile de energie, vor fi, astfel, emise și distribuite. Mai mult decât atât, alte declarații, în valoare totală de 458 323, au fost colectate în februarie, ducând la crearea a 358.054 de carduri noi. Cu un buget de 2,8 miliarde de lei, de acest program beneficiază în total aproximativ 4 milioane de persoane, potrivit playtech.ro .Sprijinul pentru persoanele nevoiașe constă în două viramente a câte 700 de lei. Așadar, acesta poate fi utilizat la achiziționarea următoarelor bunuri și servicii:
- gaze;
- lemne de foc;
- păcură;
- energie termică în sistem centralizat de termoficare;
- peleți și alte materiale de încălzire.
Totodată, cardurile împărțite la cele două tranșe sunt valabile până la 27 decembrie 2023, neputând fi utilizate după această dată.
„Deși prima tranșă se poate utiliza până la sfârșitul lunii iunie, în prima lună un milion de familii și-au plătit deja facturile cu cardul de energie. După cum știți, ele au ajuns în 2,1 milioane de gospodării din România. În paralel, continuă anchetele sociale pentru stabilirea eligibilității, urmând ca noi beneficiari să intre în posesia cardurilor în cel mai scurt timp. Datorită modului accesibil în care am gândit sistemul de plată cu cardul de energie și mobilizării exemplare a tuturor celor implicați în acest proiect, vedem cum în 10 zile s-au făcut 500.000 de noi plăți. Mulțumesc angajaților Poștei, care sunt la dispoziția beneficiarilor atât la sediile oficiilor poștale, cât și în teren, pentru a încasa plăți, iar aplicația online de plată a facturilor este accesibilă 24/7 pentru cei care vor să achite online”, a explicat ministrul Marcel Boloș.