Sorina este una dintre zece concurente care au pășit în competiția „Bravo, ai stil!” sezonul 8.
Află din rândurile următoare cine este mai exact Sorina de la „Bravo, ai stil!” sezonul 8, cu ce se ocupă în viața de zi cu zi și care este legătura dintre concurentă și juratul Maurice Munteanu.
Cine este Sorina de la „Bravo, ai stil!” sezonul 8
Citește și: Cine este Luiza Popescu de la „Bravo, ai stil!” sezonul 8. „Până la 23 de ani cred că le-am făcut pe toate”
Sorina Badea, în vârstă de 23 de ani, este una dintre cele zece concurente care au pășit de curând în platoul emisiunii „Bravo, ai stil!” sezonul 8.
Tânăra este din Ploiești și a absolvit Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității de Arte București (UNArte).
Deși are o vârstă fragedă, Sorina este o tânără antreprenoare de succes, care a preluat afacerea tatălui său, o firmă de construcții electrice, pe care o conduce de ceva timp.
„ Am 23 de ani, locuiesc în Ploiești. Am terminat Facultatea de Modă UNARTE și gestionez afacerea tatălui meu, pe care am preluat-o ulterior. Am foarte mare încredere în mine pentru că îmi cunosc potențialul, creativitatea. Am foarte mare încredere în echipa mea de croitorese. Sunt sigură că ținutele mele vor fi apreciate de către jurați pentru că sunt capabilă să diversific extrem de mult și să adaptez ținutele în funcție de tematicile pe care mi le-am propus de la început. Îmi place să trăiesc la un nivel extrem de înalt, acesta este motivul pentru care muncesc extrem de mult. ” , a declarat Sorina de la „Bravo, ai stil!” sezonul 8.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
În ceea ce privește stilul vestimentar, Sorina spune despre acesta că este unul îndrăzneț și foarte bine conturat. Tânăra se declară o persoană creativă, ambițioasă, sinceră, competitivă și care nu duce lipsă de simțul umorului. Astfel, potrivit spuselor sale, deține toate caracteristicile necesare viitoarei câștigătoare a competiției „Bravo, ai stil!”.
« Pentru această competiție o să-mi plănuiesc doar ținutele, eu sunt o fire extrem de spontană și las lucrurile să decurgă natural. Principala calitate pe care trebuie să o aibă câștigătoarea „Bravo, ai stil!” trebuie să fie în primul rând educația, creativitatea, rafinamentul, iubirea față de modă și tot ce înseamnă partea asta de design vestimentar. Eu consider că am aceste lucruri deci m-aș vedea o finalistă în această emisiune.
Ce legătură este între Sorina de la „Bravo, ai stil!” sezonul 8 și Maurice Munteanu
„ Bravo, ai stil !” sezonul 8 a debutat în forță pe micile ecrane, având premiera în data de 2 aprilie, 2023, de la ora 19:00, la Kanal D2, noul post de televiziune din România.
Sorina este una dintre cele zece concurente de la „Bravo, ai stil!” sezonul 8 și poate fi urmărită în cadrul emisiunii, care va fi difuzată pe Kanal D2, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 19:00.
În cadrul primei ediții a emisiunii „Bravo, ai stil!” sezonul 8, Sorina a dezvăluit că și-a dorit de mult să participe la această emisiune, dar nu și-a găsit curajul necesar. Tânăra a mărturisit chiar că a urmat unul dintre cursurile lui Maurice Munteanu, unul dintre cel trei jurați „Bravo, ai stil!”.
„Eu am urmat cursurile lui Maurice și încă de atunci îi spuneam că este o dorință imensă pentru mine, doar că nu aveam curajul necesar(n.red. să participe la „Bravo, ai stil!”)”. Și am ajuns aici. Abia aștept să aud părerea juraților, pentru că această ținută este realizată de mine, în atelierul meu.”, a spus Sorina, în ediția din 2 aprilie a show-ului vestimentar.
Cine sunt concurentele de la „Bravo, ai stil!” sezonul 8
Show-ul de modă preferat a revenit pe micile ecrane în cadrul unui nou format și odată cu acesta, zece noi concurente au spus „da” unei dintre cele mai importante provocări din viața lor.
Din sute de fete care au participat la casting, doar zece au fost selectate să facă parte din concursul televizat, sub atenta supraveghere a celor trei jurați de excepție, Maurice Munteanu, Raluca Bădulescu și Alexandru Abagiu.
Astfel, alături de Sorina, alte nouă fete sunt pregătite să își arate abilitățile stilistice și să lupte pentru marele premiu.
Carina, Alina, Iris, Milena, Andreea, Beatrice, Jasmine, Constanția și Luiza sunt cele nouă concurente care se vor lupta cu Luiza pentru marele premiu și pentru titlul de cea mai stilată femeie din România.