“Îmi lipsește enorm.” Elena Cârstea este devastată de durere! Îndrăgita artistă a pierdut un suflet drag

“Îmi lipsește enorm.” Elena Cârstea este devastată de durere! Îndrăgita artistă a pierdut un suflet drag
“Îmi lipsește enorm.” Elena Cârstea este devastată de durere! Îndrăgita artistă a pierdut un suflet drag

Elena Cârstea a făcut o serie de declarații despre pierderea prin care a fost nevoită să treacă. Iată despre ce este vorba!

Elena Cârstea se numără printre cele mai apreciate și îndrăgite soliste de la noi din țară. Deși aceasta s-a bucurat de cariera sa de succes pe care a reușit să o clădească de-a lungul anilor, artista a traversat și momente dificile.

Vedeta a fost la un pas de moarte în urmă cu ceva timp, din cauza unui atac cerebral, iar în prezent acesta este din nou sfâșiată de durere după ce cățelușa sa, Bellatrix, în vârstă de cinci ani, a murit din cauza unui cancer galopant.

Astfel, pentru a trece mai rapid peste durere, fosta artistă a adus-o din România pe cățelușa Roxy, fiind de aceeași rasă ca și Bellatrix, care alături de Cooper și cele patru pisici pe care le are în America, îi umple sufletul de bucurie.

„Sunt dărâmată. Mi-a murit cățelușa, avea doar cinci ani, era tânără. Îmi lipsește enorm. A făcut un cancer galopant și s-a stins. Nu ne așteptam.

Am luat alta, la fel, aceeași rasă, de la prietenii noștri din România. Pe Roxy am dus-o la școala de dresaj. Provine dintr-o echipă de campioni. Pentru mine, câinii sunt ca și copiii mei. Îl mai am și pe Cooper, care are șapte ani. Mă plictisesc dacă nu fac ceva. Eu sunt și cu pisicile mele. Am patru persane, printre care doi puiuți, asta e terapia mea cea mai bună”,
a declarat Elena Cârstea în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Citește și: Cine este Elena Cârstea. „Dacă eram în România, acum nu mai existam! Mă deplasez cu un baston plin de swarovski!”

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Elena Cârstea este devastată de durere[Sursa foto: Facebook]

Cum se simte Elena Cârstea, după ce a fost la un pas de moarte

De asemenea, Elena Cârstea a discutat și despre starea sa de sănătate după cumpăna prin care a trecut, fiind internată la terapie intensivă timp de mai mult de două săptămâni. Din spusele fostei soliste, se deplasează destul de greu și are nevoie de un baston pentru a se sprijini. Aceasta obosește destul de rapid, însă continuă recuperarea la piscină și își dorește să se apuce și de dansuri.

„Testele au ieșit ok, mă voi recupera complet, fără urmări. Mi-am revenit cu sănătatea. Merg încă destul de greu. Mai trebuie să folosesc bastonul, obosesc repede, am nevoie să mă sprijin. Mi-am comandat și unul alb, tot cu Swarovsky. Continui recuperarea la piscină, unde merg zilnic, apa are un efect benefic. O să mă apuc de dansuri. În ultimul timp, mă uit la seriale coreene, mi se par senzaționale.

Mă bucur că mai respir!”,  a mai menționat ea.

Citește și: „Dacă eram în România, acum nu mai existam.” Elena Cârstea, declarații emoționante, după ce a suferit un atac vascular cerebral dur

Citește și: Zi decisivă pentru Claudia Pătrăşcanu. Judecătorii au luat o decizie după ce fosta soacră a acuzat-o că ar fi pus microfoane în ghiozdanele copiilor- kanald.ro

Citește și: De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu melodii de jale- stirilekanald.ro

Elena Cârstea este devastată de durere[Sursa foto: Facebook]

Cum a sărbătorit Paștele Elena Cârstea

Fosta artistă s-a mutat peste Ocean acum mulți ani, iar la puțin timp a făcut marele pas alături de americanul Glenn Muttart. Astfel, vedeta a sărbătorit anul acesta atât Paștele catolic, cât și pe cel ortodox, cu preparate specific românești, precum pasca, cozonac, friptură de miel și sarmale.

„Am făcut atât Paștele catolic, cât și pe cel ortodox. Am făcut și friptură de miel, soțului meu îi place mâncarea românească. Nu am găsit însă vopsea roșie de ouă nicăieri! Le-am făcut colorate. Am cumpărat pască, cozonac, amandină. Am mâncat și sarmale, soțul le adoră”, a mai spus aceasta.



Citește și:

Sindromul de șa turcească liberă (empty sella)

„Dacă eram în România, acum nu mai existam.” Elena Cârstea, declarații emoționante, după ce a suferit un atac vascular cerebral dur

Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață

Băieții Adrianei Bahmuțeanu ar fi fost luați de Protecția Copilului, la o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană. Eduard și Maximus, scoși din casa tatălui lor în urmă cu câteva ore?

EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?

Mesajul postat de Adriana Bahmuțeanu, cu doar o zi înainte de moartea lui Silviu Prigoană: „Dacă ceva îți face rău...”

Robi de la “Casa iubirii”, prima reacție după înfrângerea din RXF. Concurentul s-a filmat cu ochiul bandajat și cu vânătăi: „Cam asta se întâmplă când te bați…”

"Nu vorbește, nu știu dacă aude sau vede" Viața lui Răducu s-a schimbat radical, după ce a fost implicat într-un accident. Tânărul de 18 ani a fost lovit în plin de o mașină


Cookies