Ce este trauma de abandon și cum afectează relațiile

Ce este trauma de abandon și cum afectează relațiile
Ce este trauma de abandon și cum afectează relațiile

Trauma de abandon este des întâlnită la persoanele care au trecut prin experiențe de nesiguranță, neglijare și singurătate, de obicei în perioada copilăriei. Află din rândurile de mai jos ce este trauma de abandon și cum afectează relațiile!

Trauma de abandon apare în momentul în care o persoană trece printr-o experiență emoțională și psihologică dureroasă. Astfel, aceștia se pot simți abandonați, respinși sau neglijați de către persoanele importante din viața lor, precum părinți, parteneri de viață sau prieteni apropiați. De cele mai multe ori, trauma de abandon își face simțită prezența în copilărie, atunci când cei mici simt că sunt părăsiți sau ignorați de părinți, de alți membri ai familiei sau de alte persoane importante din viața lor.

Pe lângă faptul că trauma de abandon afectează în mod direct relațiile de cuplu, ea poate afecta și modul în care creierul uman se dezvoltă. Astfel, cu cât o persoană trăiește mai multe experiențe neplăcute care îl marchează în mod inconștient sau nu, cu atât există un risc mai mare de a dezvolta probleme serioase de sănătate, precum astm, boli de inimă, depresie, diabet, accident vascular cerebral, sau boli ale stomacului precum gastrită sau ulcerul.

Citește și: Cum îl convingi să meargă la terapie

Ce este trauma de abandon și cum afectează relațiile[Sursa foto: freepik]

Cum să recunoști și să tratezi trauma de abandon într-o relație

Trauma de abandon este recunoscută prin sentimente de tristețe, anxietate, furie, frică sau de singurătate în relația de cuplu. Din această cauză, oamenii tind să dezvolte o dificultate în a avea încredere în partenerul de viață, și nu numai, ceea ce devine o reală problemă în viața de cuplu.

Persoanele care se luptă cu trauma de abandon trebuie să evite partenerii de viață instabili sau indisponibili deoarece, cu cât trauma de abandon este mai accentuată, cu atât este mai probabil să existe o atractivitate ridicată pentru partenerii care vor declanșa trăirile intense.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Problema psihologică poate fi tratată cu ajutorul mai multor abordări terapeutice, precum terapia psihologică în care un terapeut specializat în probleme de anxietate și depresie ajută persoana în cauză să își

înțeleagă și să treacă peste emoțiile de abandon. Pe lângă terapia psihologică, se poate opta pentru o medicamentație prescrisă de un psihiatru pentru a reduce simptomele, sau se poate încerca o tehnică de relaxare precum meditația, yoga sau exerciții de respirație. Cu toate astea, tratamentul diferă de la persoană la persoană, însă cert este că fiecare persoană cu traumă de abandon trebuie să apeleze la un ajutor specializat.

Citește și: Cum se pot gestiona conflictele în cuplu. Există cupluri care nu se ceartă?

Ce este trauma de abandon și cum afectează relațiile[Sursa foto: freepik]

Exerciții și metode de vindecare pentru traumele de abandon într-o relație

Există câteva metode de vindecare și exerciții pentru a diminua sau îndepărta trauma de abandon într-o relație. Oamenii pot apela cu încredere la o metoda eficientă, respectiv terapia prin artă care ajută la exprimarea emoțiilor legate de trauma de abandon prin intermediul artei.

Metoda respectivă conectează oamenii cu emoțiile lor și să îi fac să își găsească propriul mod de vindecare al rănilor emoționale.

Citește și: Bianca Mândru, schimbare radicală de look. Cum arată fosta concurentă de la ”Casa iubirii”- kanald.ro

Citește și: "Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial- stirilekanald.ro

Un exercițiu poate fi meditația și mindfulness-ul, fiind niște tehnici bine cunoscute care reduc anxietatea și stresul legat de trauma de abandon prin concentrarea asupra momentului prezent și a respirației. O alta tehnică foarte practicată este tehnica EFT, mai precis tehnica de eliberare emoțională. Teoria EFT s-a dovedit a fi o tehnică esențială pentru vindecarea mai multor tulburări sau boli. Aceasta a reușit să vindece de-a lungul timpului tulburări de anxietate, depresie, ostilitate, agresivitate, stres posttraumatic, dependente, fobii, tulburări alimentare, tulburări obsesiv compulsive, panica, tulburări de deficit de atenție, hipertensiun sau anxietate socială.

O metodă de autocunoaștere este vindecarea copilului interior, care permite oamenilor să își recunoască universul interior prin discuții libere, introspecție și meditații ghidate. Copilul interior este, de fapt, partea personalității adulte care păstrează comportamente, modele de gândire sau atitudini începând din copilărie până la pubertate. Astfel, oamenii își pot imagina cum poartă o conversație cu copilul său interior, pentru a vizualiza mai bine lucrurile și pentru a crea o relație mai profundă cu acesta.

Ce este trauma de abandon și cum afectează relațiile[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Fructe care te ajută să slăbești + fructe care îngrașă!

Cum se pot gestiona conflictele în cuplu. Există cupluri care nu se ceartă?

Imaginile au devenit virale! Maria Băsescu, în tinerețe! Aparițiile i-au lăsat pe toți fără cuvinte FOTO

Nicola nu mai vrea să stea în casă cu copiii ei! Nici nepoții nu i-a mai văzut de câteva luni, iar acum s-a aflat de ce

Filmul crimei din Bacău, în cazul fetei de 18 ani ucise de un vecin în timp ce încerca să-și salveze frățiorii mai mici

Alina Sorescu, replică acidă pentru Alex Ciucu: „Fetele au plâns...”

Oana Ciocan, primele declarații despre relația cu Jador: "E foarte trist!" Care este, de fapt, adevăratul motivul pentru care s-au despărțit?

Un om amărât, nu merita să-l împuște pentru o căruță cu lemne" Românul împușcat în cap de polițiștii bulgari se zbate între viață și moarte


Cookies