În viața de cuplu trebuie să existe și câteva momente de răsfăț pe partea culinară. Află din rândurile de mai jos idei de rețete pentru un mic dejun romantic!
Cristian Mărgărit, nutriționist, a vorbit în cadrul unei emisiuni TV despre idei de rețete pentru un mic dejun romantic.
Idei de rețete pentru un mic dejun romantic
Lapte și miere
Dintr-un mic dejun romantic nu trebuie să lipsească sub nicio formă laptele și mierea, fiind niște alimente gustoase care în trecut se dădeau mirilor seara, după nuntă. Pe lângă faptul că sunt delicioase, laptele se numără printre cele mai bune surse de proteine, calciu, vitamina D și alți nutrienți importanți, iar mierea este un îndulcitor natural, care poate fi un
“Am adus miere, pentru că se și spune, lapte și miere din antichitate, din Sumer.
Citește și: Cum îți dai seama că el este alesul. 6 semne care-ți arată că „e ce trebuie”
O altă variantă plăcută este și ciocolata topită în lapte, care va încânta papilele gustative ale fiecăruia.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
“La fel, ciocolata o putem topi și adăuga in lapte, este o băutură absolut extraordinară.”, a mai spus el.
Iaurt grecesc cu fructe și nuci
Iaurtul grecesc cu fructe și nuci este o variantă sănătoasă și delicioasă pentru micul dejun romantic. Iaurtul grecesc poate fi un înlocuitor al laptelui, pentru persoanele cu intoleranță la lactoză. Așadar, se adaugă o porție de iaurt grecesc într-un bol, iar mai apoi se pun fructele preferate ale partenerului de viață.
“Iarăși, o combinație absolut delicioasă: un iaurt grecesc cu fructe, poate câteva nuci. Dacă vrei să ții cont de grăsime, poți să iei un iaurt cu mai puțină grăsime, însă cel cu grăsime este mai aromat, mai cremos.”
Tartine cu somon afumat și cremă de brânză
Tartinele cu somon afumat și cremă de brânză se numără printre cele mai consumate preparate la micul dejun. Somonul afumat este bogat în proteine, omega-3 și vitaminele B, D și E, iar crema de brânză are o textură cremoasă și un gust desăvârșit. Se poate tăia porțiunea de coajă a pâinii, pentru a obține un miez auriu și fin.
După ce feliile se ung cu cremă de brânză și se adaugă feliile de somon afumat, se poate decora totul cu rucola. Rucola este un aliment care are multe beneficii deoarece el ajută la drenarea bilei, la detoxifiere și are calități antiestrogenice care stimulează testosteronul.“Dacă la un moment dat ți se face un pic de foame, poți face niște tartine foarte mici, mie îmi place să tai porțiunea de coajă și las doar miezul și le fac aurii, fine. (…) Rucola ajută la drenarea bilei, deci ajută foarte mult detoxifierea și are niște calități antiestrogenice și stimulează testosteronul.”, a mai menționat acesta.
Citește și: Cum să-ți revitalizezi relația în 2023. 5 lucruri pe care trebuie să le faceți amândoi
Suc de țelină și sfeclă roșie
Pe lângă paharul cu apă pentru hidratare sau sucul de portocale, se poate lua în calcul un suc de țelină și sfeclă roșie, fiind recomandat mai ales persoanelor de sex masculin. Sucul de țelină și sfeclă reduce tensiunea arterială, ajută la îmbunătățirea digestiei datorită conținutului crescut de fibre și antioxidanți, ajută la detoxifiere, scade nivelul de colesterol, nutrienții din legumele respective ajută la sănătatea inimii deoarece conțin potasiu și magneziu și, totodată, ajută sistemul imunitar.
“Pentru bărbați merge dimineața un suc de țelina cu sfeclă roșie. Țelina are proprietăți androgenice, sfecla roșie are vasodilatatori.(...) Vorbim despre absolut ce le place lor, nu despre cantități nutriționale. Nu trebuie să lipsească apa.”, a încheiat nutriționistul.