Edward Sanda este unul dintre cei mai apreciați artiști, de la noi din țară. Însă știați că acesta este deja căsătorit?
Aflați din rândurile următoare cine este mai exact artistul Edward Sanda, ce vârstă are acesta, dar și ce studii deține. În plus, descoperiți și cum a debutat acesta în muzică, dar și ce a declarat cu privire la provocarea la care va lua parte alături de partenera sa, Cleopatra Stratan.
Ce vârstă are Edward Sanda
Edward Sanda s-a născut pe data de 11 iulie, în caracal, județul Olt.
Ce studii are Edward Sanda
Atunci când vine vorba despre studii, se pare că Edward Sanda a absolvit Liceul de Muzică “George Enescu”, din București, Iar ulterior și cursurile Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, din București. Cu toate acestea, artistul a decis să nu meargă mai departe cu studiile superioare.
" Nu sunt eu și nici Cleo la o facultate și nu mi-e rușine. Dacă am face asta, nu ne-am mai axat pe muzică. Probabil în viitor o să ne facem și studii superioare. Dacă o să aleg să fac o facultate, o să aleg ceva care ar merge mână în mână cu muzica. Nu mă văd să mă las de muzică, este pasiunea mea, viața mea, nu pot. ”, a declarat artistul .
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Cine este Edward Sanda
Edward Sanda este unul dintre cei mai apreciați artiști, de la noi din țară. Acesta și-a început pasiunea pentru muzică încă din copilărie virgula atunci când la vârsta de 10 ani a început să cânte mai multe formații de muzică rock, însă ca toboșar. Pentru că își dorea să studieze cât mai multe instrumente, la acea vreme, acest aspect l-a determinat să studieze singur descoperind astfel nenumărate instrumente care l-au fascinat.
Artistul a debutat în muzică alături de Ioana Ignat odată ce au lansat piesa “Doar pe a ta”, piesă care i-au adus în multe topuri radio dar și TV, Reușind astfel să ia și trofeul Media Music Awards- Best Shazam. De atunci și până în prezent artistul Edward Sanda se bucură de un succes în carieră, având piese atât solo, cât și colaborări cu diverși artiști de la
Citește și: Cine este Sonia Simionov. “Ştii cum e, când simţi că nu mai poţi, mai poţi puţin!”
Edward Sanda este căsătorit cu Cleopatra Stratan
Edward Sanda și partenera lui de viață Cleopatra Stratan sunt căsătoriți din anul 2021, luna august.
Cu toate acestea, povestea celor doi de dragoste, a început încă din luna februarie a anului 2020, cunoscându-se încă din anul 2014.„ Prima și prima dată când ne-am văzut față în față a fost în 2014, la Caracal, unde aveam un concert de 1 iunie și el a cântat în deschiderea mea, moment în care noi ne-am văzut, habar n-aveam cine era el. După concert am mers să mâncăm cu toții și el a venit cu tatăl lui la noi, că voia să facă o poză cu noi. (...)
4 ani mai târziu, el era lansat, eu încă nu mă lansasem cu „Te las cu inima ”, eram în lucru cu piesa atunci. Și l-am văzut la televizor și am zis «Ce piesă mișto(...) Cine o fi băiatul ăsta? E drăguț» și acolo s-a terminat.(...)
Pe 7 februarie 2018, toată ziua am înregistrat voci(...) eram buimăcită că trebuia să trag voci, el intră pe ușă, mă întorc(...) arăta impecabil! Deci el avea un zâmbet, până la urechi și felul în care s-a uitat la mine, efectiv îi sclipeau ochii și se uită la mine într-un fel. A fost momentul în care eu m-am îndrăgostit pe loc!”, a susținut Cleopatra Stratan .
Edward Sanda și Cleopatra Stratan participă la provocarea vieții lor
Odată cu anul 2024, Edward Sanda și Cleopatra Stratan vor apărea pe micile ecrane, însă nu din postura de artiști, ci din postura de concurenți. Aceștia vor participa la provocarea vieții lor, împreună ca și cuplu, într-o emisiune TV plină de provocări.
„ Am ales să plecăm, din cel mai simplu motiv: ne plac provocările și simțim nevoia de a căpăta noi experiențe! Avem așteptări mari, inevitabile, însă ne-am propus din start să ne bucurăm din plin de tot ce ne va oferi. Atât eu, cât și Edward am decis să participăm doar noi cu noi. Pentru că știm că formăm cea mai mare putere împreună (din toate punctele de vedere). Și că această cursă ne va întări și mai mult relația! Abia așteptăm! ”, au spus Cleopatra Stratan și Edward Sanda .
Citește și: Cine este Ciprian Silaşi. “Eu am un slogan: orice numai să nu muncesc!”